Cu lobda prin Timişoara

Modelul Urziceni

2010-09-01T10:16:00.003+03:00

Ceea ce s-a întâmplat la Urziceni poate fi începutul unei ere în fotbalul românesc. O eră dominată de echipe apărute peste noapte, care fac furori încă de la primele meciuri şi care dispar în momentul în care sunt nevoite să confirme.

Acest gen de echipe sunt, dacă vreţi, ca televizoarele chinezeşti. Durata lor de funcţionare nu e mai mare de cinci ani. Apar, de regulă, în comunităţi mici, neînsemnate din punct de vedere fotbalistic. Atrag atenţia microbiştilor prin ambiţii aiuristice, investiţii în baza sportivă şi înregimentarea a 2-3 jucători cu nume. Presa joacă şi ea un rol-cheie în dezvoltarea acestor grupări, prin frenezia cu care îşi anunţă publicul că s-a mai născut o echipă în mijlocul câmpului care visează la Champions League. Un model instaurat în România la mijlocul anilor '90, odată cu dispariţia primelor centre fotbalistice de tradiţie.La început a fost FC Oneşti. Obscura grupare de lângă Bacău, promovată în prima ligă în 1998. Doi ani a durat visul de mărire al trupei de lângă rafinăriile RAFO. Echipa a retrogradat în 2000 şi, după câteva sezoane de rătăcire prin divizia B, a dispărut complet. După 2005, aveam să asistăm însă la o adevărată explozie de echipe anonime aciuate prin eşalonul de elită. Localităţi ca Urziceni, Mioveni, Otopeni, Curtea de Argeş sau Brăneşti s-au înscris pe harta fotbalului românesc, luându-se la trântă cu granzii Ligii I. Unul dintre numele enumerate mai sus a dispărut după doi ani de existenţă, unul în B şi unul în A. Urziceniul, care în urmă cu nici un an învingea în grupele Champions League pe Rangers sau Sevilla, a rămas cu un singur jucător: portarul Daniel Tudor. Otopeniul şi Mioveniul n-au rezistat decât un singur sezon pe prima scenă, iar de câţiva ani caută, fără prea mare succes, revenirea în prim plan. Momentan, doar Brăneştiul mai reprezintă cu brio pe prima scenă localităţile de periferie. Însă ceva îmi spune că în cazul unei retrogradări la finele acestei stagiuni, nu vom mai auzi nimic nici de ea.

În tot acest timp, centrele de tradiţie sunt în colaps. Reşiţa, Hunedoara, Petroşani, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Suceava, Iaşi, Bacău, Buzău, Constanţa, Târgovişte, Piteşti. Lista poate continua şi cu grupări de tradiţie din oraşele mari. De pildă, în Timişoara s-a ajuns în situaţia ca a doua echipă a oraşului să fie Auto, din Liga a IV-a. Asta în vreme ce UMT, CFR, Electrica, Textila, Telecom sau Calor s-au desfiinţat sau nu mai există decât pe hârtie.

De la "City" la "Village"

2010-08-23T00:47:00.006+03:00

Poli a revenit greu cu picioarele pe pământ după partida cu Manchester City. Băieţii lui Petrovici au tremurat serios pentru un succes cu Brăneştiul, o prezenţă cel puţin exotică pe harta Ligii I. Pare greu de crezut, însă cvasianonimii lui Ilie Stan l-au întrebuinţat pe Pantilimon mult mai mult decât multimilionarii din Premier League.

În urmă cu câţiva ani, puţină lume se putea lăuda că poate localiza Brăneştiul pe hartă. Şi olimpic la georgafie să fi fost, tot ai fi rumegat minute bune până să-l găseşti. Acum două sezoane, echipa micuţei localităţi ilfovene promova în premieră în eşalonul secund. Succesele în linie din turul campionatului trecut a făcut din ce în ce mai multă lume să-şi întoarcă capul către Victoria. Gluma s-a îngroşat de-a binelea în retur, astfel că Brăneştiul a devenit prima comună ajunsă în Liga I după Revoluţie.

Deşi pentru multă lume Brăneştiul fotbalistic rămâne o enigmă, din delegaţia ilfovenilor se remarcă câteva nume care ar putea face cu ochiul iubitorilor de fotbal din Banat. Unul dintre secunzii lui Ilie Stan este Ciprian Urican, tehnician care în urmă cu câteva sezoane a adus în premieră echipa din Sânnicolau Mare în Divizia B. Dintre fotbalişti îi putem aminti pe Sergiu Bar (fundaş la UMT în singurul sezon de primă ligă, '00/'01), Ciprian Prodan (atacant la Poli între 2002 şi 2004) , dar şi Vasile Olariu, mijlocaş născut la Tmişoara, fost la Calor şi Sânnicolau.

Să revenim însă la partida care a provocat atâtea dureri de cap pe Bega. Deşi avertizaţi de Petrovici că vor trebui să transpire serios pentru cele trei puncte, alb-violeţii au intrat extrem de greu în meci. Relaxarea lui Alexa&co. a fost taxată încă din primele minute de către oaspeţi, care au fost cât pe ce să dea lovitura prin Oprea. Poli a dat primele semne de viaţă abia în minutul 23, când Alexa l-a servit ideal pe Goga, insă ex-clujeanul n-a nimerit decât plasa laterală. Acelaşi Goga s-a aflat la capătul centrării lui Contra din minutul 29, însă mingea trimisă de atacantul bănăţenilor a lovit stâlpul din dreapta lui Cernea. De partea cealaltă, Nicoară a mai hărţuit de câteva ori flancul drept al defensivei timişorene, însă s-a lovit de un Pantilimon aflat la unul dintre cele mai bune meciuri din ultimul timp. Golul s-a ivit, în cele din urmă, la poarta dinspre Peluza Nord. Alexa a verticalizat perfect pentru Magera, iar masivul atacant ceh l-a învins pe Cernea cu un şut la colţul lung. Nici după pauză Poli n-a părut mai dezinvoltă. Jocul de pase se încâlcea undeva la 30 de metri de poarta adversă, asta în timp ce ilfovenii căutau drumul către egalare cu un calm nefiresc pentru o nou-promovată. Inevitabilul s-a produs în minutul 80, atunci când ex-rapidistul Vali Negru l-a învins pe Pantilimon cu o lovitură de cap, stârnind rumoarea puţinilor spectatori prezenţi pe "Dan Păltinişanu". Poli s-a trezit din pumni şi a punctat din nou după doar două minute. Zicu l-a învins pe Cernea printr-un procedeu instaurat pe Bega de Gueye Mansour, aflat însă pe lista indisponibilităţilor pentru acest meci.

După victoria chinuită cu Brăneştiul, băieţii lui Petrovici pot privi optimişti către partida de joi de pe City of Manchester Stadium. Singurul atu al alb-violeţilor pentru întâlnirea din Eastlands e chiar lipsa presiunii, care se află în totalitate pe umerii echipei lui Mancini. E drept, calculele hârtiei aproape că fac inutilă orice discuţie cu privire la şansele de calificare ale Politehnicii. Însă istoria cupelor europene musteşte de răsturnări de situaţie dintre cele mai neaşteptate.

Corigenţi la documentare

2010-08-21T13:02:00.003+03:00

Zilele trecute, presa centrală din România anunţa cu mare fast sosirea primului neamţ din istoria Ligii I. Memoria scurtă a majorităţii presarilor bucureşteni, dovedită de atâtea şi atâtea ori, a lovit din nou. Niciunul dintre canalele media care au tratat acest subiect n-a ştiut că simpla sosire a lui Lukasz Szukala la Bistriţa nu constituie o premieră.

Primul fotbalist german legitimat la un club din eşalonul de elită al României este Markus Pleuler. A fost adus în primăvara anului 2003 la UTA de către tehnicianul de atunci al "Bătrânei Doamne", Radu Nunweiller. Din păcate însă, fostul fotbalist al lui Stuttgarter Kickers n-a apucat să evolueze niciun minut pentru arădeni, el părăsind România după demiterea lui Nunweiller, produsă în urma unei înfrângeri acasă cu Poli Timişoara.

Aşadar, dacă e să vorbim de vreo premieră, aceasta s-a produs abia aseară, când noul fotbalist al Bistriţei şi-a făcut debutul în Liga I.

Onorabil în faţa colosului

2010-08-20T11:48:00.005+03:00

Minunea la care spera un oraş întreg nu s-a produs. Poli n-a reuşit să evite înfrângerea în faţa celei mai bogate echipe din lume în momentul actual. Şi nici n-avea cum să o facă, judecând doar după aspectul celui de-al doilea mitan, când "cetăţenii" lui Mancini şi-au etalat jocul de pase frustrant de precis pentru ai noştri.

Să încep cu o povestioară. Mă îndreptam către stadion în tramvaiul 6. Nici n-am apucat bine să mă aşez, că şi-au făcut apariţia controlorii. Ursuzi în general, zâmbitori astăzi. Era zi de meci. Unul dintre ei îmi verifică cardul, iar când să mi-l returneze îşi fixează privirea pe fularul meu alb-violet. "Eşti polist?" "Da", răspund puţin mirat. Apoi îmi întinde mâna şi-mi urează baftă. "Eşti un norocos. Sper să-l prind măcar la televizor pe undeva, că seara asta îs la lucru".

Întregul oraş repira pentru întâlnirea cu colosul englez. Atmosfera de meci european era dată şi de prezenţa suporterilor aterizaţi de la Manchester, care au împânzit Piaţa Unirii în căutarea combustibilului lor cel de toate zilele: berea. Cu două ore înaintea fluierului de start al lui Florian Mayer, parcarea din spatele arenei mustea de lume. Cozile începuseră să se mute de la tarabele de bilete la porţile de acces. Aproape 30.000 de druckeri erau gata de spectacol.

Despre meciul în sine nu sunt prea multe de povestit. Băieţii lui Petrovici au făcut risipă de efort în primul mitan, când singurele ocazii s-au consemnat la poarta lui Joe Hart. "Cetăţenii" n-au făcut decât să stârnească panică de fiecare dată când s-au apropiat de careu, dar fără să-l deranjeze prea tare pe Pantilimon. Dominarea englezilor a devenit evidentă la mijlocul reprizei secunde, după intrarea lui Balotelli şi Adam Johnson. Proaspăt înregimentat de la Inter, "Super-Mario" şi-a respectat statutul şi a înscris unicul gol al meciului în minutul 72, când a împins în plasă pasa lui Adebayor. Până la modificarea tabelei, "The Blues" au mai irosit o şansă imensă prin ex-catalanul Yaya Toure, care a "îndoit" bara din stânga lui Pantilimon cu un şut năprasnic din 7 metri. Până la urmă nici nu mai contează că Florian Mayer n-a acordat penalty nici la Curtean în prima parte şi nici la Zicu în mitanul secund. Nu putem vorbi de viciere de rezultat, atâta timp cât în ultimele 20 de minute City a jucat cu frâna de mână trasă, dând senzaţia că dacă şi-ar propune să mai înscrie de trei ori, ar reuşi fără probleme.

În final, nu rezultatul e important în asemenea meciuri, în condiţiile în care oricum şansele Politehnicii nici nu se apropiau de genunchiul broaştei. Văzându-i aseară pe Tevez, Adebayor sau David Silva, m-am întors cu gândul la ceea ce se întâmpla pe acest stadion în urmă cu exact 10 ani. Bălăriile creşteau nestingherite în spatele porţilor, iar puţinii spectatori care mai luau drumul arenei trebuiau să se uite bine unde se aşează, pentru a nu face cunoştinţă cu vreun cui ruginit în cel mai brutal mod posibil. Atunci tânjeam după câte-un meci cu Steaua, Dinamo, ba chiar şi cu Bistriţa sau Astra. Nici nu îndrăzneam să sper la mai mult. Acum am avut un campion mondial la câţiva metri de mine. Iar asta într-un meci oficial, nu în vreun amical de gală.

Duel cu britanicii, după 30 de ani

2010-08-18T17:40:00.002+03:00

Au mai rămas ceva mai mult de 24 de ore până la startul marelui meci cu Manchester City. Poli va întâlni mâine seară un veritabil "El Dorado" financiar, un club care are posibilitatea de a achiziţiona orice jucător din lume la ora actuală. Pe lângă toate acestea, City rămâne reprezentanta unui Regat cu care fotbalul timişorean nu s-a mai întâlnit de exact trei decenii.

Ediţia 1980/1981 a Cupei Cupelor a adus la Timişoara două formaţii din Marea Britanie. Mai întâi a fost Celtic Glasgow, un nume cu răsunet la acea vreme. Apoi a urmat West Ham United, gruparea la care evolua, printre alţii, şi actualul "Sir", Trevor Brooking. Cum despre întâlnirea cu londonezii există puţine mărturii foto sau video, vă propun să rememorăm dubla de poveste cu Celtic Glasgow. Acum exact 30 de ani, Poli izbutea una dintre cele mai mari performanţe ale fotbalului timişorean de după Război.

În aşteptarea "cetăţenilor"

2010-08-17T11:35:00.004+03:00

Au mai rămas două zile până la cel mai interesant meci de pe "Dan Păltinişanu" din ultimii ani. Deşi în sezonul precedent au trecut pe la Timişoara formaţii ca Şahtior, Stuttgart sau Ajax, niciuna dintre ele nu se poate lăuda cu un lot atât de înţesat de vedete precum Manchester City. Robinho, Carlos Tevez, David Silva sau Yaya Toure sunt doar o mică parte din "galaxia" formată în numai doi ani de petrodolarii celor de la Abu Dhabi United Group.

Iată, aşadar, câteva date inedite din istoria adversarei de joi a Politehnicii.

Manchester City se numără printre membrii fondatori ai Premier League. Trupa antrenată la acea vreme de Peter Reid s-a clasat pe locul 9 în ediţia 1992/1993, prima disputată în actualul format al campionatului englez.
Numerele şi-au făcut apariţia pe tricourile fotbaliştilor pentru prima oară la finala Cupei Angliei din 1933, disputată între City şi Everton.
Alec Herd şi David Herd sunt prima pereche tată-fiu care au pus mâna pe trofeul FA. Primul a cucerit Cupa în 1934 în tricoul lui City, în timp ce fiul său a triumfat în 1963 cu rivala Manchester United.
Manchester City este primul club care a ajuns în finala Cupei Angliei şi a retrogradat în liga secundă în acelaşi sezon, fapt consemnat în 1926. În situaţii similare s-au mai regăsit ulterior Leicester City (1969), Brighton and Hove Albion (1983) şi Middlesborough (1997).
Transferul lui Dennis Law de la Huddersfield la Manchester City, din martie 1960, a fost prima tranzacţie dintre două cluburi britanice care a sărit de 50.000 de lire.
În sezonul 1986/1987, Eric Nixon a stabilit un record greu de doborât. Este primul şi, până acum, unicul fotbalist care pe decursul unui an competiţional a evoluat în patru eşaloane diferite. Nixon a început în prima ligă la City, fiind ulterior împrumutat la Southampton, apoi la Bradford în liga a doua, la Carlisle în liga a treia, pentru ca sezonul să-l încheie la Wolverhampton în liga a patra.
Manchester City este deţinătoarea recordului de eficacitate în ceea ce priveşte echipele retrogradate din prima ligă engleză. "The Blues" au punctat de 89 de ori în ediţia 1925/1926, când au luat drumul eşalonului secund.
Billy McNeil e unul dintre puţinii tehnicieni care au pregătit în acelaşi sezon două echipe care urmau să retrogradeze. În sezonul 1986/1987, a stat pe banca lui Manchester City şi Aston Villa, ambele coborând un eşalon la finalul ediţiei.

Subţire de vară

2010-08-16T00:24:00.007+03:00

Poli a obţinut o remiză pe "Ion Oblemenco" , după cel mai şters meci al acestui început de sezon. Deşi au părut că şi-au uitat jocul de construcţie în autocar, băieţii lui Petrovici nu s-au dezminţit şi au obţinut punctul aşa cum ne-au obişnuit: în prelungiri.

Bambilici în toată regula pe fostul "Central". Multă lume se aştepta la un spectacol, dată fiind şi revenirea Universităţii în Bănie după mai bine de opt luni. Cu toate acestea, căldura şi ora înaintată de disputare a partidei par să fi afectat ambele echipe. Lacune grave în jocul de construcţie, greşeli flagrante în apărare, lipsă de idei. Cam aşa se poate rezuma pe scurt partida de aseară. Detaliile nici nu-şi au rostul. S-au marcat două goluri total întâmplătoare, care puteau veni, până la urmă, şi din cele două penalty-uri trecute cu vederea de Augustus Constantin.

Ceea ce mi-a atras mai mult atenţia a fost răceala (nejustificată, spun eu) cu care a fost primită Poli la Craiova. De unde Dumnezeu această înverşunare împotriva Timişoarei? Înţeleg că actuala conducere a clubului n-are cum să stârnească simpatii. Nici măcar în Banat. Înţeleg nu-i aveţi la inimă pe unii dintre actualii componenţi ai echipei. Dar ce aveţi cu oraşul, fraţilor? Fără să mă leg de eternele discuţii despre oltenii care vin în Banat la studii, ţin să rememorez un episod din toamna lui 2001. Fără îndoială, o bună parte a celor care au înjurat Timişoara aseară cu atâta înverşunare îl vor afla în premieră. Galeria Universităţii se afla la Timişoara pentru meciul cu UMT. În aceeaşi zi, la "matineu", Poli o întâlnea pe Minaur Zlatna. La pauza partidei din liga secundă, la Peluza Sud, şi-au făcut apariţia circa 300 de olteni, care au scandat pentru Poli până la ultimul fluier. Gest recompensat cu aplauze de întregul stadion. Serviciul a fost întors în primăvara lui 2005, când Commando Viola afişa un banner la meciul direct cu mesajul "Ştiinţa în A". Ce s-a întâmplat între timp pentru ca Poli să fie primită la fel ca Steaua şi Dinamo în Bănie? Asta în condiţiile în care prin Complexul Studenţesc din Timişoara încă te poţi plimba cu tricoul Craiovei fără să te întrebe nimeni de sănătate.

L.E.: Era să uit de bannerul afişat tot de galeria timişoreană nu mai departe de luna aprilie a acestui an, la partida de la Severin: "Redaţi Universitatea Craiovei".

Pentru a 30-a oară în Bănie

2010-08-13T15:54:00.004+03:00

Poli se va deplasa duminică în fieful Universităţii Craiova pentru a 30-a oară la nivelul primei divizii. Partida ce va începe la ora 22:00 şi se va sfârşi undeva aproape de miezul nopţii consfinţeşte revenirea "Ştiinţei" pe fostul Central. După mai bine de o jumătate de an în exil la Turnu Severin, trupa lui Ţicleanu îşi doreşte o reîntâlnire plăcută cu fanii. Cu toate acestea, doar statistica e de partea juveţilor în confruntarea cu Poli.

Prima confruntare dintre cele două echipe pe tărâm oltenesc i-a revenit Craiovei, scor 1-0, la 31 martie 1966.
De altfel, vizitele Politehnicii pe terenul "Ştiinţei" înainte de Revoluţie au fost extrem de secetoase. În cele 15 partide desfăşurate pe vremea fostului regim, alb-violeţii n-au reuşit să smulgă decât două rezultate de egalitate (0-0 în 1974 şi 1-1 în 1975).
În anii '80, Universitatea a fost o adevărată "bestia nera" pentru bănăţeni. Gruparea olteană, aflată atunci în mare vogă, a câştigat toate partidele împotriva lui Poli, uneori la diferenţe năucitoare. Rezultatele vorbesc de la sine: 4-0 în 1980, 4-1 în 1981, 5-0 în 1982, 8-0(!!!) în 1983, 2-0 în 1985, 5-0 în 1986 şi, în fine, 2-0 în 1988.
Revoluţia a schimbat semnificativ datele problemei în disputa dintre cele două echipe. De altfel, la chiar prima întâlnire post-decembristă, Poli avea să se impună în premieră la Craiova. A fost 1-0 la 2 iunie 1990, graţie autogolului lui Daniel Mogoşanu, rezultat în urma căruia Poli obţinea biletele pentru viitoarea ediţie a Cupei UEFA.
În anii ce au urmat, s-au consemnat dueluri echilibrate între cele două formaţii. Statistica partidelor din ultimii 20 de ani confirmă acest lucru: cinci victorii pentru Universitatea, cinci pentru Poli şi patru egaluri.
În ultimii ani, timişorenii şi-au făcut însă un obicei din a câştiga pe terenul Craiovei. În ultimul deceniu, "Ştiinţa" n-a mai obţinut decât două victorii (1-0 în 2002 şi 2-1 în 2007), în timp ce Poli s-a impus de nu mai puţin de patru ori (1-0 în 2004 şi 2006, 3-1 în 2008 şi 2-1 în 2010).

Rezumatul meciului U Craiova - Poli din 20 martie 1996 (3-1, goluri Augustin Călin în două rânduri, Gane, respectiv Mohora - autogol).

Ce ţi-e şi cu miracolele astea...

2010-08-10T12:48:00.005+03:00

Parcă nici n-ai spune că a fost etapă în weekend. A fost greu, chiar şi pentru microbişti, să se prindă când încep meciurile şi pe ce canal. Am fost bombardaţi realmente, din orice sursă posibilă, de bălăcăreala dintre Piţurcă şi Becali. Chiar dacă ţi-ai fi propus să stai departe de ziare, radio, TV sau Internet, tot n-ai fi reuşit să scapi de această nouă telenovelă dâmboviţeană. Exact ca într-un banc care circula pe vremea lui Ceauşescu, trebuia să ai grijă când deschideai frigiderul, că riscai să-l auzi şi acolo pe Becali.
Cred că e lesne să precizez gradul meu de interes faţă de ce mişcă la Steaua. Şi totuşi! Era de aşteptat un asemenea deznodământ. Prea multă isterie s-a creat în jurul revenirii lui Piţurcă în Ghencea. Poate mulţi dintre stelişti au uitat că în timpul ultimului mandat l-au înjurat chiar mai abitir decât pe Becali. Mai ţine cineva minte acel celebru banner "Piţi, te urâm"? Oricum ar fi, era clar ca lumina zilei pentru orice individ care ştie pe ce lume se află, că atâta mizerie cât s-a strâns la acest club doar în epoca latifundiarului n-avea cum să încapă sub niciun preş. Ghencea nu se putea transforma peste vară dintr-un teatru de război într-o oază de fericire, unde zburdă inorogii pe sub curcubeie.

Aud acum că Ţiţi Dumitriu umblă de câteva zile pe la stadion, poate poate l-o remarca Becali şi l-o aşeza pe bancă. Privindu-l pe el (şi pe alţi precedesori de-ai săi) stau şi mă întreb cum pot sta unii în picioare fără coloană vertebrală? Mie-mi miroase a miracol.

În stilul "porumbelului"

2010-08-09T00:05:00.006+03:00

Tradiţia duelurilor Poli - CFR s-a respectat şi de această dată. Clujenii au rămas fără victorie pe "Dan Păltinişanu". Alb-violeţii au "zburat" efectiv pe teren timp de 95 de minute sub privirile a 18.000 de drukeri în sfârşit mulţumiţi. Deşi e clar că apărarea mai are nevoie de unele ajustări, Poli a făcut aseară unul dintre cele mai bune meciuri din ultimii ani.

Încet, dar sigur, tribunele încep să se umple din nou la Timişoara. Chiar dacă victoriile nu curg pe bandă rulantă, niciun iubitor al fotbalului care a urcat în acest sezon treptele stadionului nu se poate plânge că a dat de pomană banii pe bilet. Bucuria de a juca fotbal se vede, după mult timp, la fiecare dintre componenţii lotului. Chiar şi la Ianis Zicu, cel care la Dinamo a fost însăşi definiţia indolenţei.

"Fiul rătăcitor" Axente s-a întors cu rezervorul încărcat de "gloanţe", pe care a început deja să le împrăştie prin poarta te miri cui. Nu vreau să mă hazardez, dar "noul Bucur", pe care l-am căutat cu atâta disperare, pare să fi fost de ani buni în curtea noastră. Îmbucurătoare e şi renaşterea lui Curtean sub bagheta lui "Pizon". Tânărul venit de la Mediaş a marcat aseară pentru Poli după mai bine de un an. Ultima reuşită a sa a fost consemnată în aprilie 2009, când a adus victoria in extremis a alb-violeţilor la Bistriţa.

Una peste alta, o victorie fără dubii a Politehnicii, care vine şi ca o răzbunare a meciului din primăvară, în care puctele ar fi trebuit să aibă aceeaşi destinaţie. Şi încă ceva! Observ că orice joc bun al vreunei echipe de pe la noi, e descrisă prin "tiki-taka" (hint: primul paragraf). Pe bune fraţilor, deja sună a manea.

Când ţi s-a urât cu binele

2010-08-06T12:00:00.006+03:00

Poli a tremurat din toţi rărunchii pentru calificarea în play-off. Ceea ce părea să fie un simplu meci amical s-a transformat într-un thriller veritabil. La pauză, tabela de pe "Dan Păltinişanu" arăta un halucinant 0-3, pentru ca, în repriza a doua, Poli să pornească deja tradiţionala cursă pentru egalare.

Aproape nimeni nu dădea vreo şansă micuţei grupări finlandeze. Până şi tehnicianul Vladimir Petrovic spunea, înainte de meci, că returul cu MYPA va fi un antrenament perfect pentru derby-ul cu CFR Cluj. Astfel, alb-violeţii au tratat începutul de meci cu o lejeritate demnă de un meci demonstrativ din curtea unei şcoli generale. Oaspeţii au simţit însă aroganţa amfitrionilor şi au tras primul semnal de alarmă în minutul 16. Taborda, ieşit la marginea careului, a respins hazardat o centrare, balonul a ajuns la Aijala, care a trimis un lob perfect, fără speranţe pentru goalkeeperul portughez. Bănăţenii nici n-au avut timp să intre în panică, deoarece Ricketts a avut ceva treabă la poarta dinspre "Olimpia". Canadianul a lăsat întregul stadion cu gura căscată după ce a punctat în minutele 19 şi 23 după nişte bâlbâieli de zile mari ale lui Cisovsky & co. Era doar jumătatea primei reprize, iar calificarea părea să li se scurgă poliştilor printre degete. Până la pauză, timişorenii n-au prea avut tresăriri de orgoliu. Au mai încercat câte ceva Alexa, Axente şi Goga, însă poarta lui Kuisimala a rămas intactă. Cel de-al doilea mitan a găsit o echipă a Politehnicii mult mai hotărâtă şi cu picioarele ceva mai aproape de pământ decât la fluierul de start. Alexa a semnat prima tentativă de reducere a diferenţei în minutul 50, însă mingea trimisă de căpitanul timişorenilor a lovit bara. Golul a căzut două minute mai târziu. Goga a şutat în bară, mingea a ricoşat la Axente şi de-aici în poartă. Poli s-a năpustit efectiv către careul finlandez în următoarele minute, însă nu de puţine ori, fără să gândească. Prin cascada se ocazii ale bănăţenilor s-a strecurat şi ratarea imensă a lui Ricketts, scăpat pe contraatac, canadianul ratând de puţin ţinta, după ce-l depăşise în prealabil pe Taborda. Petrovic a forţat ofensia, introducându-i pe Mansour şi pe Zicu, ultimul aflat la debutul în alb-violet. Ex-dinamovistul a ţinut să mulţumească tribunei, care l-a primit cu braţele deschise în ciuda trecutului său dinamovist, şi a înscris frumos, din colţul careului, în minutul 77. În ultimul sfert de oră, Poli a jucat un fotbal aproape romantic, care amintea pe alocuri de incisivitatea generaţiei "AEK". Taborda, din postura de libero, a măturat orice minge trecea de centrul terenului. Cisovsky şi Mera au urcat în atac, sprijiniţi de Bourceanu şi Contra, pe care nu de puţine ori îi regăseam pe linia de fund din jumătatea adversă. Astfel că golul calificării nu avea cum să nu se ivească. În primul minut de prelungire, Mansour s-a luptat (cum rareori a făcut-o în cei 6 ani petrecuţi la Poli) după un balon la prima vedere pierdut şi a trimis în faţa porţii, acolo unde se afla Cisovsky. Lovitură de gap, gol, calificare, set, game, match, cum vreţi să-i spuneţi. Tribuna timişoreană exultă la capătul celui mai spectaculos meci din istoria participărilor europene ale Politehnicii. Trupa lui Petrovic ajunge în play-off şi pare să bată în cuie o nouă zicală: "Acolo unde nu există suspans, e nevoie de Poli".

Peste o jumătate de oră, Poli îşi va afla adversarul din play-off. Bănăţenii au fost repartizaţi în subgrupa 7 şi pot întâlni Villareal, Fenerbahce, Manchester City, Lokomotiv Moscova, Odense sau Dinamo Zagreb. Personal, aş prefera Odense, Zagreb sau Fener, în această ordine, deşi e cert că n-am avea parte de o dublă uşoară nici de am nimeri cu o echipă din Andorra, Liechtenstein sau San Marino.

Când nesimţirea n-are margini

2010-08-03T10:46:00.003+03:00

Hoţul neprins e negustor cinstit. Aceasta e zicala care s-ar fi aplicat perfect lui Ioan Onicaş dacă partida Steaua-Craiova avea loc acum 25 de ani. Lipsa probelor video a salvat, pe vremea "răposatului", imaginea multor fluieraşi. Despre hoţiile la drumul mare de dinainte de Revoluţie nu există decât mărturiile celor care le-au trăit. Toată lumea ştia de ele, însă nimeni nu putea da o sentinţă. Aşa s-a întâmplat în cazul controversatului Poli-Dinamo din '87 sau a celebrului FC Bihor - Steaua din '88, care pare să fi declanşat boala regretatului Viorel Mateianu. Grigore Macavei şi Costică "Vâlcea" şi-au văzut mai departe de carieră.

Drama lui Onicaş e că s-a născut prea târziu pentru năravul său. N-a prins epoca de aur a arbitrajului pro-departamental. Cariera lui a "înflorit" taman în era tehnologiei 3D, HD şi mai ştiu eu ce alte "D"-uri. Cum reluările au fost edificatoare, orice individ care are habar de regula ofsaidului îşi poate da seama că Gargorov n-a fost afară din joc. Onicaş a fost singurul care l-a văzut pe bulgarul Craiovei înaintea liniei. L-a văzut aşa şi pe stadion, şi la televizor.

"Am crezut şi cred că am luat decizia corectă. Din păcate, reluările TV nu mă ajută foarte mult. Dacă ar fi fost o cameră amplasată pe careul mic, s-ar fi văzut că Gargorov era în ofsaid şi eu cred că el a influenţat jocul", a explicat Onicaş pentru ProSport. Nici măcar acum, la mai bine de două zile după meci, zălăuanul n-are obrazul necesar să-şi recunoască greşeala. Vă sună cunoscut acest procedeu? Nu? Iată primele două precedente care îmi vin în memorie...

5 mai 2007. Urziceni. Oaspete, tot Steaua (?!?). Portarul gazdelor, Cătălin Grigore, şi stelistul Cristocea urmăresc mingea. Grigore cade. Ex-constănţeanul, aflat la mai bine de jumătate de metru în faţa lui, s-a prăbuşit şi el. Din senin! S-a auzit un fluier. Era Tudor! Alexandru "Brad Pitt & co." Tudor. Penalty! Steaua a învins cu 2-1. În săptămâna de după meci, în loc să-şi asume răspunderea pentru greşeală, teatralul central bucureştean a făcut turul televiziunilor, înarmat cu o casetă video şi o doză consistentă de nesimţire, încercând să-şi demonstreze nevinovăţia. N-a făcut însă decât să dovedească, dacă mai era nevoie, că pentru unii simţul ridicolului e un fel de S.F. Să mergem mai în urmă...

22 mai 2004. Timişoara. Oaspete - Dinamo. La centru Sorin Corpodean, la tuşa dinspre "oficială", Marcel Savaniu. Dănciulescu, aflat în ofsaid, reuşeşte să marcheze. Fluieraşul arată centru terenului, tuşierul nu schiţează niciun gest. Dinamo s-a impus cu 2-1 şi avea titlul de campioană în buzunar. Două ore mai târziu, la "Procesul Etapei" moderat în acea vreme de Florin Călinescu, Savaniu aduce lămuriri: "N-a fost ofsaid, deoarece atacantul dinamovist era lipit de fundaşul timişorean. Deci dacă nu se întrevede o fantă de lumină între cei doi, nu e ofsaid, mă înţelegeţi?"

Aproape de gazare

2010-08-01T20:17:00.006+03:00

Poliştii cardiaci par să aibe probleme în acest sezon. Răsturnările de situaţie sunt la ordinea zilei în era Petrovic. Mai întâi cu Bistriţa, apoi cu MYPA, iar astăzi la Sibiu. Chiar dacă rezultatele încă nu sunt la nivelul pretenţiilor, "Pizon" şi-a respectat încă din start promisiunea făcută în intersezon. Am vrut spectacol, avem spectacol!

Înainte ca plasele să se scuture, şi-au intrat nervii în rol. Combativitatea excesivă l-a costat pe Cristian Todea, care a fost avertizat încă din minutul cinci. Căpitanul gazdelor a avut cu siguranţă o motivaţie în plus la această partidă, el având în picioare nu mai puţin de şapte derby-uri Poli - UTA, la nivelul primelor două eşaloane fotbalistice. Un minut mai târziu, bara din stânga lui Pleşca avea să vibreze la şutul lui Axente, care a lăsat pe drum doi apărători ai Mediaşului înainte să-şi încerce tirul. Deşi a dominat copios începutul de partidă, Poli s-a văzut condusă pe tabelă din minutul 16. Imprudenţă a lui Sepsi în suprafaţa de pedeapsă, iar centralul Haţeganu a arătat fără ezitare punctul cu var. A transformat brazilianul Eric, cel care a "ucis" în primăvară speranţele alb-violeţilor la titlu. Elevii lui Petrovic au început cursa pentru egalare, însă n-au putut trece de defensiva bine gândită a lui Cristi Pustai. Pe rând, Goga, Alexa, Bourceanu şi din nou Goga au trecut pe lângă gol înaintea pauzei. La reluare, în loc să asistăm la atacuri în cascadă ale bănăţenilor, am fost martorii gafei de începător a căpitanului Alexa, care s-a încăpăţânat să se complice la marginea careului. Brazilianul l-a citit dintr-o privire, i-a suflat mingea şi a şutat la colţul scurt, pe lângă un Pantilimon la fel de visător ca şi în Finlanda. Părea să fie sfârşitul pentru bănăţeni. În mintea fanilor revenea amintirea acelui 1-5 de la Mediaş, din urmă cu două sezoane, mai ales că în minutul 70, Eric a trecut de puţin pe lângă hattrick şi, implicit, pe lângă 3-0. Trei minute mai târziu, cehul Magera a primit mingea în zona cercului de la centrul terenului, a avnsat şi a şutat cu sete, fără speranţe pentru Pleşca. Cehul devine astfel golgeterul acestui început de sezon la Timişoara, ambele goluri ale longilinului atacant fiind reuşite din afara careului. Câteva minute mai târziu, nou-intratul Mansour a avut şansa egalării, însă a trimis paralel cu poarta gazdelor, din poziţie excelentă. Bara medieşenilor s-a mai zguduit o dată în minutul 83, când Pleşca a reuşit să devieze in extremis balonul trimis cu capul de Cisovsky. Peste alte cinci minute, Magera, scăpat singur cu goalkeeperul Gazului, a preferat o pasă către Mansour, iar mingea s-a scurs în afara terenului. Poli era pe cale să înregistreze prima înfrângere a sezonului, în urma unui meci în care a atacat în permanenţă. S-a făcut însă dreptate în primul minut al prelungirilor. Laszlo Sepsi a centrat de pe stânga, iar eroul Politehnicii de la Kouvola, Mircea Axente, s-a dovedit din nou decisiv, învingându-l pe Pleşca cu o lovitură de cap plasată perfect.

Poli înregistrează astfel al doilea 2-2 consecutiv în această ediţie a Ligii I. Trupa lui Petrovic aşteaptă acum două partide cruciale pe teren propriu. Mai întâi, joi e programat returul cu MYPA, pentru ca în weekend să poposească la Timişoara campioana CFR Cluj. Aşteptările mele pentru aceste două meciuri nu se leagă de rezultat, ci de tribune, care sper să fie cât mai pline.

La Sibiu, după 15 ani

2010-07-31T10:55:00.009+03:00

Prima deplasare a noului sezon pentru Poli e programată la Sibiu, pe Stadionul Municipal. Nu pentru un duel cu o echipă de pe malul Cibinului, ci cu trupa lui Cristi Pustai, Gaz Metan. Cum lucrările de refacere a gazonului de la arena medieşeană sunt în toi, Todea & co. au fost nevoiţi să se mute temporar în capitala judeţului. Astfel, Sibiul va găzdui, mâine, primul meci în eşalonul de elită după 14 ani.

Ultima partidă de primă divizie găzduită de arena din Sibiu s-a disputat la 20 aprilie 1996, atunci când Inter şi Steaua au înregistrat o remiză albă. A fost prima şi ultima retrogradare a echipei, după promovarea din 1988. Pentru gruparea de pe Cibin au urmat încă patru sezoane în divizia B, totul culminând cu desfiinţarea din toamna anului 2000.

Poli n-a reuşit decât o singură victorie pe Stadionul Municipal din Sibiu. Călin Rosenblum marca unicul gol al întâlnirii de la 22 aprilie 1990, prima deplasare a alb-violeţilor în fifeul Interului.
După acea partidă s-au mai înregistrat alte cinci pe acea arenă între cele două echipe. A fost un 3-0 pentru gazde în toamna lui 1990 (goluri Adrian Văsâi '25, '68 şi Dorinel Munteanu '66), un 1-0 pentru Inter în 1991 (gol Laurenţiu '85), un 0-0 în aprilie 1993, un 2-1 tot pentru sibieni în martie 1994 (goluri Cătălin Popa'45 şi Cristi Lazăr '77, respectiv Titi Varga '48) şi un 1-1 în august 1995.
Cu toate acestea, prima descindere a Politehnicii pe malul Cibinului în primul eşalon s-a consemnat la 10 aprilie 1950, atunci când Locomotiva Sibiu şi CSU Timişoara au remizat, scor 0-0. A fost singura partidă de primă divizie disputată de alb-violeţi în "Hermanstadt" înainte de apariţia Interului.
Partidele disputate de Poli pe terenul medieşenilor au o istorie destul de scurtă. Mai exact, până acum, nu s-au înregistrat decât trei partide. La 26 septembrie 1948, echipa din Mediaş, numită pe atunci Zorile Roşii, trecea cu 2-0 de o grupare studenţească aflată la sezonul de debut în primul eşalon. A urmat apoi o pauză de exact şase decenii până la următorul duel. Unul de tristă amintire pentru alb-violeţi. La 9 august 2008, hattrick-ul lui Curtean şi reuşitele lui Grillo şi Prodan au dus la cea mai severă înfrângere externă a alb-violeţilor din "era BkP". Pentru Poli reuşea să înscrie Luchin. Un an mai târziu a venit însă revanşa. "Dubla" lui Bourceanu, "tripla" lui Bucur şi reuşitele singulare ale lui Alexa şi Goga au adus Politehnicii cea mai clară victorie pe teren străin din ultima jumătate de veac. Recordul îl deţine însă partida de la 27 martie 1955, când Ştiinţa câştiga la Gara Mare, în fieful Locomotivei (actuală CFR), cu 6-1.

Din lipsa unor imagini din partidele mai sus amintite, vă ofer un Poli - Inter Sibiu 5-1, disputat la 13 decembrie 1995.

Nou-sosiţii, decisivi în Finlanda

2010-07-29T23:58:00.004+03:00

Poli a debutat cu dreptul în Europa League, într-un meci în care n-a fost lipsită de emoţii. Surprinzător însă, marile semnale de alarmă pentru poarta alb-violeţilor nu le-au tras Votinov sau Ricketts, ci Costel Pantilimon. Longilinul goalkeeper al bănăţenilor a demonstrat încă o dată că este departe de forma care l-a făcut să fie comparat cu Gianluigi Buffon.

Partida a început încă de aseară. Auzind că omologul său nu a avut posibilitatea să urmărească evoluţia echipei sale, antrenorul lui MYPA, Janne Lindberg a replicat ironic: "Poate că nu au internet". Răceala inexplicabilă a finlandezilor nu s-a oprit aici, clubul din Anjalankoski refuzând obişnuitul schimb de servicii dintre cele două grupări. Nici perioada dinaintea fluierului de start n-a fost lipsită de controverse. De această dată însă, n-au mai fost provocate de localnici ci de Gigi Becali, care a anunţat perfectarea transferului lui Eder Bonfim în Ghencea. Fapt confirmat şi în Finlanda, acolo unde Luchin şi-a făcut apariţia în banda dreaptă a apărării, în condiţiile în care brazilianul era anunţat titular pe foaia de joc.

Primele minute ale întâlnirii au fost dominate steril de gazde. Spun steril, deoarece ocaziile clare au aparţinut Politehnicii. În minutul 8, mingea a circulat pe traseul Magera - Tameş - Goga, iar ultimul a luat la ţintă transversala din interiorul careului. Finlandezii au egalat raportul barelor 12 minute mai târziu, la şutul mijlocaşului Aijala. Ocazie uriaşă pentru Poli în minutul 27. Chiacu a executat un corner de pe stânga, Mera a trimis cu capul din opt metri, însă mingea a fost respinsă de pe linia porţii de fundaşul Timoska. A fost preambulul deschiderii de scor, deoarece după numai şapte minute, Tameş a scuturat plasa, după o fază încâlcită, venită în urma unei lovituri libere executate de Magera. Petrovic a mutat ofensiv la pauză, prin introducerea lui Contra şi Axente, însă golul a căzut în poarta lui Pantilimon. Goalkeeperul timişorean n-a reuşit să prindă o minge uşoară trimisă de Ricketts, balonul depăşind cu doar câţiva centimetri linia porţii. Au urmat momente de foc la poarta bănăţenilor, gazdele dominând copios următoarele 20 de minute. A venit însă minutul 74 şi, odată cu acesta, golul izbăvitor pentru Poli. Magera a aşezat excelent pentru Axente, iar vârful revenit în această vară de la Galaţi l-a învins pe Kuismala cu un şut plasat, din 10 metri. Aşadar, Poli reuşeşte să se impună pentru a doua oară în istorie într-o deplasare europeană. Doi dintre puţinii nou-veniţi din această vară au reuşit să uşureze misiunea Politehnicii din returul ce va avea loc peste o săptămână la Timişoara.

Ca o curiozitate, trebuie spus că trupa lui Petrovic a învins la Kouvola într-un moment dificil pentru ţara celor 1.000 de lacuri. Nu, nu e vorba de criza economică, ci de valul de căldură care a lovit Finlanda în ultima lună. Dacă în mod obişnuit termometrul nu sare de 25 de grade în această perioadă, acum vremea e de-a dreptul caniculară. Prin comperaţie, la ora sosirii delegaţiei poliste în Finlanda, termometrul arăta 32 de grade la Kouvola, asta în timp ce la Timişoara nu se înregistrau mai mult de 23.

Sau AICI la calitate mai bună

P.S.: Cred că n-am mai ascultat un meci de-al lui Poli la radio de prin sezonul 2003/2004. Respect Adi Schindarli!

Cu gândul în Finlanda

2010-07-28T08:40:00.001+03:00

Cum debutul Politehnicii în noua ediţie a Europa League bate la uşă, vă propun pentru astăzi o recapitulare a precedentelor întâlniri dintre echipele româneşti şi cele finlandeze.

Românii au dat peste finlandezi de opt ori până acum în cupele europene. Primul duel s-a consemnat în 1983, în Cupa Campionilor, atunci când Dinamo trecea de Kuusysi Lahti după o dublă victorie, 1-0 în Finlanda şi 3-0 la Bucureşti. Ultima întâlnire între reprezentantele celor două ţări s-a disputat în 2003, atunci când Tampere United a eliminat Ceahlăul, după 1-0 pe teren propriu şi 1-2 sub Pietricica.
În Cupa UEFA nu s-a consemnat decât un singur duel între un club din România şi unul din Finlanda. În 1988, Victoria Bucureşti a trecut de Turun Palloseura după 1-0 pe teren propriu şi 2-3 în deplasare. Băcăuanul Costel Solomon a izbutit o "dublă" în Finlanda, aducând astfel calificarea în sferturile competiţiei pentru echipa Miliţiei Capitalei.
În jumătate dintre duelurile româno-finlandeze înregistrate până acum, reprezentanta ţării celor 1.000 de lacuri a fost Kuusysi Lahti. Mai mult, Dinamo s-a întâlnit de trei ori cu echipa din sudul Finlandei. Pe lângă duelul din 1983 despre care am vorbit mai sus, a mai fost o întâlnire în Cupa Cupelor, în 1988, adjudecată de "câini" după un dublu 3-0, şi una în prima ediţie a UEFA Champions League, 0-1 în Finlanda şi 2-0 la Bucureşti (goluri Gerstenmajer şi Demollari). Peste Kuusysi Lahti a dat şi Steaua, în Cupa Campionilor, în sezonul în care avea să pună mâna pe trofeu. După un surprinzător 0-0 pe Ghencea, roş-albaştrii s-au impus la Helsinki prin golul târziu al lui Victor Piţurcă, obţinând astfel biletele pentru semifinale.
Dacă în competiţiile majore românii s-au impus fără drept de apel în faţa finlandezilor, lucrurile stau puţin altfel în competiţiile mici. În defuncta Cupă UEFA Intertoto, formaţiile din ţara noastră n-au reuşit să-şi adjudece niciuna dintre cele trei întâlniri cu finlandezii. Mai întâi, Dinamo, a cedat ruşinos pe teren propriu, cu 0-2, în faţa lui FF Jaro, în faza grupelor din ediţia 1996. Apoi, în 2001, Gloria Bistriţa s-a împiedicat de FC Jazz Pori, după 0-1 în Finlanda şi 2-1 la Bistriţa. Ca o curiozitate, gruparea respectivă avea să se desfiinţeze patru ani mai târziu din motive financiare. În fine, în 2003, Ceahlăul îşi încheia ultima aventură europeană în faţa lui Tampere United, după un scenariu identic cu cel al Gloriei din urmă cu doi ani.
Iată şi bilanţul general al întâlnirilor dintre formaţiile româneşti şi cele finlandeze:

Oraşul născut dintr-o haltă

2010-07-26T10:51:00.007+03:00

După cum probabil ştiţi, Poli va debuta joi în noua ediţie a Europa League taman în îndepărtata Finlandă. Sorţii au decis că pentru a ajunge în play-off, trupa lui Petrovici trebuie să trecă de Myllykosken Pallo -47 (MYPA pentru prieteni). O echipă obscură, reprezentantă a unui campionat poate şi mai obscur şi care e situată în cea mai obscură mincipalitate a ţării.

Clubul MYPA îşi are sediul în Anjalankoski, un fost orăşel industrial, care din 2009 este parte a oraşului Kouvola. O urbe desemnată de revista umoristică Pahkasika drept "Cel mai inutil oraş al Finlandei". Mai mult, în folclorul local, Kouvola este "alintată" ca fiind "cea mai mică metropolă din lume".

Kouvola nu are rădăcinile unui oraş obişnuit de pe "bătrânul continent". Nu s-a format nici pe cursul unei ape, nici în jurul unei cetăţi medievale, nici măcar dintr-un vechi sătuc. Punctul de plecare al oraşului a fost o... haltă de cale ferată. Micuţa staţie Kuvola a fost construită în 1875 pe ruta Helsinki - St. Petersburg. Ulterior, a folosit ca punct de plecare pentru tronsonul către provincia Savo din nord şi către Kotka în sud. În scurt timp, Kouvola a devenit una dintre cele mai populate gări ale Finlandei. Kouvola a fost considerat multă vreme ca fiind cel mai urât oraş al ţării. Asta deoarece, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, trupele sovietice au bombardat oraşul pentru a destabiliza conexiunile feroviare. La fel ca în majoritatea localităţilor finlandeze din acea perioadă, construcţiile erau în mare parte din lemn. Astfel că incendierea din temelii a oraşului n-a fost o mare problemă pentru răsăriteni. După război, s-a realizat o reconstrucţie în pripă, aşa-numitele "clădiri temporare" rămânând în picioare până în anii '70, atunci când au început să apară adevărate monstruozităţi arhitecturale (inspirate parcă din stilul ceauşist).În ceea ce priveşte obiectivele turistice, ele pot fi prezentate sub forma unui banc care circulă prin zonă. O bătrânică trebuia să schimbe trenul în Kouvola şi l-a întrebat pe controlor dacă are timp să viziteze principalele puncte de atracţie ale oraşului. La care "naşul" răspunde: "Aveţi suficient timp să le vizitaţi pe toate: două minute".

Nervii, fulgerele şi ardelenii

2010-07-24T22:25:00.008+03:00

Poli a debutat cu o remiză în noul sezon, după un meci făcut ţăndări de central şi de năravul oaspeţilor. Atitudinea de păcălici ai fotbalului pe care au adoptat-o bistriţenii le-a adus o remiză la Timişoara, fapt nemaiconsemnat din ultima etapă a ediţiei 2003/2004.

Trageri de timp. Văicăreli. Mingi trimise repetat cât mai departe de locul de execuţie al loviturilor libere. Asta e Bistriţa. După ce în sezonul trecut, sub bagheta lui Şumudică, Gloria lui Tata Jean a câştigat unele simpatii, în această ediţie gruparea ardeleană pare să revină la statutul de echipă insuportabilă pe care şi l-a câştigat prin anii '90. În ciuda osanalelor ridicate de Emil Grădinescu pentru Reghencampf şi ai săi, nimeni din tabăra oaspete nu m-a impresionat în mod plăcut. Probabil că am această senzaţie datorită subiectivităţii mele inerente atunci când vine vorba de Poli. Tare mi-e teamă însă că timpul îmi va da dreptate. Cred că Bistriţa va enerva pe toată lumea în acest sezon, fără să izbutească mare lucru prin clasament.

Să revenim însă la Poli. Aparent, debutul lui "Pizon" e cu stângul. Un egal pe teren propriu în faţa unei echipe de tipul Bistriţei n-ar fi fost unul onorabil nici măcar în vremea în care echipa se zbătea la retrogradare. Cu toate acestea, am observat câteva plusuri faţă de "era Sabău". În primul rând, jocul de pase. Poli pasa mult şi în sezonul precedent. Domina, însă o făcea steril, în propria jumătate. De această dată, schimburile de mingi duc spre poarta adversă şi nu înspre Pantilimon. Iar în condiţiile date, e şi asta o realizare. Mai apoi, cred că Tameş e o soluţie excelentă la mijlocul terenului. Pare a fi acel cap limpede pe care Poli îl caută de la Buia încoace. Din păcate, din ce am văzut astăzi, nu poate duce mai mult de 60 de minute la capacitate maximă. Nu în ultimul rând, aş vrea să salut apariţia pressingului în jocul alb-violeţilor. Cred că de la Panduru încoace Poli n-a mai utilizat acest procedeu absolut indispensabil în fotbalul modern (lucru demonstrat şi la recentul Campionat Mondial). Să nu ne bucurăm însă prea tare. Simplul fapt că jocul s-a încheiat 2-2 ne arată că mai există încă destule minusuri în echipă. Marea lor majoritate se regăsesc în compartimentul defensiv. Mera şi Cisovsky par a nu se înţelege foarte bine, deşi au făcut cuplu în câteva rânduri şi sezonul trecut. Iar Pantilimon e la fel de nesigur ca şi în returul campionatului precedent.

Sincer, nu ştiu în ce categorie să-l includ pe Contra. Parcă l-aş trece totuşi la minusuri, deşi n-am înţeles exact de ce i-a arătat Colţescu cartonaşul roşu în minutul 70. "Guriţă" a arătat o nervozitate excesivă încă de la revenirea la Poli. Chiar dacă în câteva meciuri din returul ediţiei trecute a fost decisiv, nu cred că mai poate ajuta foarte mult echipa şi în acest sezon. Din punct de vedere fizic, e clar că nu mai poate duce 90 de minute. Buba cea mare e însă la mental. Fie dintr-o dorinţă prea mare de a reuşi, fie din alte motive pe care nu mi le pot explica, Contra îşi pierde minţile cam des. Lucru de neacceptat din punctul meu de vedere. Vorbim totuşi de un jucător care are în picioare o finală de Cupa UEFA şi care a mai trecut pe la AC Milan, Atletico şi Getafe.

P.S.: O mare bilă neagră pentru operatorii GSP. Primul cadru cu noul antrenor al Politehnicii a fost în minutul 84. Până atunci, l-am văzut pe marele Reghencampf de nu mai puţin de 11 ori. Nu ştiu dacă a fost vorba de rea voinţă sau, pur şi simplu, de necunoaştere. În oricare dintre situaţii, ruşinea e la fel de mare.

În aşteptarea Gloriei

2010-07-24T10:20:00.005+03:00

La fel ca şi în sezonul trecut, Poli întâlneşte la ridicarea cortinei Ligii I pe Gloria Bistriţa. În urmă cu un an, pe Giuleşti, a fost un 1-0 chinuit pentru alb-violeţi, prin golul lui Magera. Dacă atunci rezultatul părea unul aproape dezamăgitor, astăzi ar fi suficient, în condiţiile în care echipa de pe Bega a traversat una dintre cele mai zbuciumate veri din ultimii ani. De partea cealaltă, trupa lui Tata Jean se află în faţa celui de-al 20-lea sezon consecutiv în primul eşalon. De altfel, gruparea ardeleană este recordmena la zi a prezenţelor neîntrerupte în Liga I, dacă facem abstracţie de cele două departamentale din capitală. Să vedem însă ce s-a întâmplat în precedentele dispute dintre cele două formaţii pe ovalul de beton din Timişoara.

Poli şi Gloria s-au întâlnit de 14 ori până acum la Timişoara, la nivelul primului eşalon. Istoria confruntării dintre cele două echipe începe la exact un an şi jumătate de la izbucnirea Revoluţiei. La 16 iunie 1991, în ultima etapă a campionatului, s-a înregistrat o remiză, scor 1-1.
Gloria Bistriţa n-a câştigat niciodată la Timişoara. În schimb, a reuşit să smulgă patru remize: 1-1 în 1991, 2-2 în toamna aceluiaşi an, 0-0 în 1992 şi, din nou, 0-0 în 2004.
Prima victorie a bănăţenilor în faţa grupării bistriţene s-a înregistrat la doar a patra confruntare de pe Bega. La 6 aprilie 1994, Titi Varga şi Florin Bătrânu marcau singurele două goluri ale întâlnirii. La capătul acelui sezon, Poli avea să retrogradeze pentru prima oară după Revoluţie.
Cel mai clar succes al Politehnicii s-a înregistrat în urmă cu 5 ani. La 10 septembrie 1995, Gloria pregătită de Ioan Ovidiu Sabău pleca învinsă de la Timişoara cu un categoric 4-0, în urma "dublelor" lui Ovidiu Petre şi Viorel Moldovan.
Partida cu cele mai multe goluri a fost însă cea de pe 16 august 1996. Puţinii spectatori strânşi în tribunele stadionului "Dan Păltinişanu" s-au desfătat cu nu mai puţin de şapte goluri. Iosif Rotariu şi Adi Săvoiu au reuşit "dubla", iar golgheterul Guşatu şi-a trecut şi el numele pe lista marcatorilor. Pentru bistriţenii pregătiţi de regretatul Constantin Cârstea au punctat Radu Sabo şi Dănuţ Matei. Scor final, 5-2.
Întoarcerile de rezultat sunt o raritate în istoria confruntării celor două echipe. De regulă, cine deschidea scorul reuşea să şi câştige partida. Excepţie face însă întâlnirea din 4 noiembrie 1991, atunci când Miriuţă şi Iftodi au adus Bistriţa în avantaj la pauză, pentru ca Băban şi Andreaş să restabilească egalitatea în cel de-al doilea mitan.
Golaverajul direct în confruntările de la Timişoara dintre Poli şi Gloria este net superior bănăţenilor: 27-8.

Poli - Gloria 5-2 (16 august 1996)

A început circul

2010-07-23T23:02:00.000+03:00

Astăzi s-a dat startul noii ediţii a Ligii I. Sponsor nou, câteva echipe noi, calitatea însă - neschimbată. Stadioane omologate la limită, cluburi condamnate pe viaţă la primul eşalon, partide plictisitoare. Parcă pare şi mai trist campionatul nostru cel de toate zilele după ce, timp de o lună de zile, ne-am delectat cu cel mai mare spectacol sportiv al omenirii.

Sub deviza "asta avem, cu asta defilăm", reiau şi eu activitatea pe blog, după două săptămâni de pauză mai mult sau mai puţin forţată. Mă voi întoarce în principal la Poli, unica echipă care va reprezenta Timişoara la nivelul primelor trei eşaloane în acest sezon. Printre materialele despre alb-violeţi îşi vor mai face loc şi câteva rubrici noi, aflate încă în stadiul de coacere. Dar toate la timpul lor.

Până una, alta, Vreau să afle azi tăt natu'/ Că a-nceput campionatu'!

Cu Jabulani prin Africa (ziua 30)

2010-07-11T12:24:00.002+03:00

Germania - Uruguay 3-2

Caracatiţa care-i face concurenţă celei de la Bălceşti n-a greşit nici de astă dată! Germania a pus mâna pe bronzul mondial pentru a doua ediţie la rând şi pentru a parta oară în istorie. Die Mannschaft şi-a spălat astfel păcatele din meciul cu spaniolii, realizând şi o mică premieră: e singura naţională care a cucerit medalii la toate cele trei Campionate Mondiale din acest secol.

Meci spectaculos pe "Nelson Mandela Bay", cu goluri superbe şi răsturnări de situaţie atipice pentru o finală, fie ea şi cea pentru bronz. Balul a fost deschis de nemţi, în minutul 19. Muslera a respins greşit şutul de la distanţă al lui Schweinsteiger, iar Müller, pe fază, a împins mingea în poartă. Al cincelea gol al tânărului mijlocaş al lui Bayern la acest mondial. Şi când te gândeşti că în martie, marele antrenor Dieguito nici n-auzise de el... Avantajul nemţilor n-a durat decât nouă minute. Edison Cavani a marcat singurul său gol la acest turneu final, după ce a scăpat singur cu portarul Hans-Jörg Butt. Golul meciului a venit după pauză. Iar autorul nu putea să fie decât Diego Forlan. Arevalo a centrat de pe dreapta, iar decarul "celeştilor" a reluat cu pământul, fără speranţe pentru goalkeeperul Germaniei. Elevii lui "Jogi" Löw au echilibrat repede balanţa. Marcell Jansen şi-a trecut şi el numele pe lista marcatorilor, reluând cu capul, din interiorul careului. Sami Khedira a adus golul victoriei pentru nemţi, tot în urma unei lovituri de cap, în minutul 82. Germania cucereşte, aşadar, bronzul mondial pentru al doilea an la rând. În 2006, au învins Portugalia în finala mică. Acum a fost Uruguayul, fără îndoială revelaţia acestei ediţii.

P.S: Pentru că nu voi apuca să scriu şi avancronica finalei din această seară, mă voi rezuma doar la pronostic. Aşadar, merg pe mâna (sau pe tentaculul) caracatiţei Paul, deşi nu m-aş supăra dacă ar da-o în bară de data asta, aşa cum a făcut-o la finala Euro 2008.

Remember: Maracanzo

2010-07-08T13:01:00.009+03:00

"Doar trei oameni au reuşit să amuţească 200.000 de oameni:

Frank Sinatra, Papa Ioan Paul al II-lea şi cu mine."

Alcides Ghiggia

Nu cred să existe microbist care să nu fi trăit o dezamăgire cruntă cu echipa sa. Una care să-l bântuie ani în şir. "N-avem cum să nu câştigăm!", ne spunem cu toţii, în drum spre stadion, atunci când echipa noastră de suflet are de disputat un meci decisiv. Iar după 90 de minute, când ne uităm spre tabelă şi vedem că favoriţii noştri sunt în dezavantaj, simţim cum se prăbuşeşte cerul peste noi. Şi totuşi, poate fi mai rău. Au simţit-o pe pielea lor brazilienii, acum aproape 60 de ani.

16 iulie 1950. Ultima zi a primului Campionat Mondial postbelic. Ediţia din acel an s-a decis, în mod curios, în urma unui turneu "final four", la care au luat parte, alături de Seleção, Uruguay, Spania şi Suedia. La capătul primelor două serii de jocuri, Brazilia avea maximum de puncte şi un golaveraj halucinant: 13-2. Echipa pregătită de Flavio Costa avea nevoie astfel doar de o remiză în ultimul meci, contra "celeştilor", pentru a se încorona "regină" a lumii. Astfel că pe nou-constuita Maracana s-au strâns peste 200.000 de suflete. Nimeni nu concepea că Brazilia poate pierde titlul mondial. De fapt, sărbătoarea începuse deja cu câteva zile înainte pe străzile din Rio. Ziarele titrau cu litere enorme, desenate manual, "Brasil campeon!". În ziua meciului, întreaga urbe s-a transformat într-un carnaval uriaş. Brazilienii spuneau atunci că un titlu mondial la fotbal reprezintă singura şansă ca ţara lor să devină una puternică şi cunoscută .

Meciul începea la ora 15. Cu toate acestea, puhoiul de lume a început să se formeze la porţile de acces ale Maracanei încă de la primele ore ale dimineţii. Muzică. Petarde. Drapele ale Braziliei la tot pasul. Euforie generală. Uruguayenii, văzând că toată lumea îi dă ca şi învinşi încă dinainte de meci, şi-au dat seama că nu au nimic de pierdut. Presiunea era în totalitate pe umerii brazilienilor. Memorabilă a fost scena din vestiarul "celeştilor", petrecută cu câteva minute înainte de startul partidei. Căpitanul Obdulio Varela a ţinut un discurs emoţionant în faţa colegilor săi, încheiat cu următoarele cuvinte: "Muchachos, los de afuera son de palo. Que comience la función", adică "Băieţi, outsiderii sunt de luat în seamă. Să înceapă spectacolul!"

Meciul a început exact aşa cum era de aşteptat. Brazilienii s-au năpustit cu toate liniile către poarta lui Maspoli. Uruguayenii însă s-au dovedit mai greu de ucis decât suedezii şi spaniolii, pe care Seleção i-a nimicit în precedentele două jocuri. Cu toate astea, golul plutea în aer. Şi a căzut la două minute după pauză, fiind opera lui Friaca. În timp ce mingea era readusă la centrul terenului, căpitanul Varela a sunat atacul: "E timpul să câştigăm!" Iar colegii săi i-au respectat numaidecât ordinul. Mai întâi a fost golul lui Schiaffino, din minutul 66. Publicul, deşi s-a potolit pentru câteva secunde, a erupt din nou în urale. Chiar şi la acest scor, Brazilia era campioană mondială. Însă cu 11 minute înainte de final, Alcides Ghiggia a reuşit o cursă pe partea dreaptă, a şutat şi l-a învins din nou pe Moacyr Barbosa. S-a lăsat liniştea. A fost pentru prima dată când cei 200.000 de petrecăreţi au realizat că Brazilia poate pierde titlul mondial. Până la fluierul final al englezului George Reader, nimeni n-a scos niciun sunet. Lacrimile începuseră să se prelingă pe obraji. Gurile care cântau de câteva zile victoria gazdelor au fost acoperite de palme.

Preşedintele FIFA, Jules Rimet, prevăzuse şi el o victorie a Braziliei. Avea pregătit un discurs în portugheză pentru a-i felicita pe noii campioni. Federaţia braziliană comandase şi 22 de medalii de aur, cu numele fiecărui jucător din echipa lui Flavio Costa. A fost compus chiar şi un cântec pentru celebrarea succesului amfitrionilor, numit Brasil os vincedores. Bineînţeles, nu s-a mai cântat niciodată. În loc să se declanşeze fiesta, s-a aşternut deziluzia. Durerea ratării titlului mondial a fost atât de mare pentru unii fani brazilieni, încât s-au aruncat în gol de pe copertina stadionului Maracana. Acea partidă e cunoscută sub numele de Maracanzo, care se poate traduce în "nenorocirea de pe Maracana". De atunci, termenul a fost folosit în cazul partidelor în care outsiderii reuşesc să câştige pe legendarul stadion din Rio de Janeiro.

Unicul supravieţuitor al acelei partide este chiar "călăul" Braziliei, Alcides Ghiggia, acum în vârstă de 83 de ani. În decembrie 2009, s-a întors pe Maracana pentru a fi inclus în "Walk of Fame"-ul arenei, alături de nume ca Pele, Eusebio sau Beckenbauer.

Cu Jabulani prin Africa (ziua 27)

2010-07-08T00:09:00.003+03:00

Germania - Spania 0-1

Gute Nacht, Deutschland! Drumul Germaniei a fost curmat, la fel ca şi în urmă cu patru ani, în penultimul act al competiţiei. Trupa lui Löw nu s-a mai putut folosi de principala ei armă, contraatacul, aşa cum a făcut-o în precedentele două partide, cu Anglia şi Argentina. Pressingul agresiv cerut de Vicente del Bosque s-a dovedit, în cele din urmă, antidotul pe care nu l-a găsit nici Fabio Capello şi nici Diego Maradona.

În aceste condiţii, Germania s-a apropiat rarissim de buturile lui Casillas în prima repriză. Primul şut pe spaţiul porţii, semnat de Trochowski, a venit de-abia în minutul 32. Die Mannschaft n-a fost nevoită niciodată să aştepte atât de mult, într-un meci de Campionat Mondial, pentru a bifa prima ocazie. De partea cealaltă, Spania a replicat periculos prin Villa şi Puyol, însă Neuer a menţinut poarta intactă până la pauză. La revenirea de la cabine, "Jogi" Löw a simţit că trebuie să schimbe ceva în garnitura sa. Astfel, a fost scos Boateng, care a creat un veritabil bulevard pe partea sa, în locul său intrând Marcell Jansen. Mutarea n-a avut efectul scontat, ba dimpotrivă. Imediat după intrarea fundaşului de la Hamburg, ibericii au călcat pedala de acceleraţie, ratând câteva ocazii enorme în cascadă. A intrat şi foarte tânărul Toni Kroos, cel care a avut calificarea Germaniei în bocanc, însă a tras mult prea slab pentru a-l pune în pericol pe Casillas. Aceasta a fost, de altfel, singura mare ocazie a Germaniei în această semifinală. Iar ceea ce trebuia să se întâmple, s-a întâmplat în minutul 73. Xavi a executat un corner de pe stânga, iar Puyol a trimis puternic, cu capul, fără speranţe pentru Neuer. Un gol pe care îl aşteptam mai degrabă de la nemţi, nu de la iberici. Finalul a fost gestionat perfect de spanioli, care au blocat toate culoarele pentru trupa lui Löw. De altfel, nemţii au fost cât pe ce s-o încaseze şi mai rău, dar Pedro şi-a bătut joc de o ocazie enormă. În minutele de prelungire, în loc să vedem un forcing al "Panzerului", am asistat la ţesătura de pase frustrant de perfectă etalată de băieţii lui Del Bosque.

Spania este, aşadar, pentru prima oară în finala unui Campionat Mondial. În urmă cu doi ani, la Viena, aproximativ aceiaşi jucători realizau cea mai mare performanţă a fotbalului iberic (culmea, tot în faţa Germaniei). De această dată, suntem în faţa unui record. Spania ar putea deveni prima echipă care să-şi adjudece titlul mondial din postura de campioană europeană en titre. Iar dacă tot vorbim de recorduri, trebuie spus că o echipă europeană va triumfa în premieră în afara "bătrânului continent". Mai mult, niciuna dintre combatantele de duminică de la Johannesburg n-au reuşit să pună mâna pe trofeu. Dar despre cifre, date şi statistici, vom avea timp să vorbim zilele viitoare.

Cu Jabulani prin Africa (ziua 26)

2010-07-06T23:43:00.003+03:00

Olanda - Uruguay 3-2

32 de ani, 2 săptămâni şi 2 zile. Atât au avut de aşteptat olandezii pentru a-şi vedea favoriţii într-o finală de Campionat Mondial. La 25 iunie 1978, Olanda disputa a doua finală consecutivă la un turneu final. Şi, la fel ca în Germania, avea să dea peste reprezentanta ţării gazdă în ultimul act. Iar scenariul de la München avea să se repete. Kempes şi Bertoni marcau în prelungiri în poarta lui Jongbloed, iar Argentina îşi trecea în cont primul titlu mondial. Acea generaţie de excepţie a "batavilor", dominată de personalitatea impunătoare a lui Johann Cruyff, ar fi meritat cu siguranţă să triumfe măcar la una dintre cele două ediţii. Fie şi pentru faptul că, de-atunci, olandezii poartă după ei o adevărată "piatră de moară" la statistică. Batavii, ungurii şi cehoslovacii au ajuns fiecare de câte două ori într-o finală de Mondial, însă n-au pus niciodată mâna pe trofeu.

De atunci, generaţii întregi s-au jurat să-i răzbune pe Cruyff, Neeskens, Rep sau Rosenbrink. Nu s-a mai reuşit însă decât un titlu european, în 1988. Şi cam atât. Olanda a dat, de atunci nume enorme fotbalului. Gullit, Rijkaard, Van Basten, Koeman, de Boer, Seedorf, Kluivert sau Van Nisterlooy n-au avut şansa să egaleze performanţa echipei din anii '70. Au reuşit însă Sneijder, Kuyt, Van Bommel şi Robben.

Drumul către finală a fost deschis de căpitanul van Bronckhorst. Veteranul din trupa lui van Marvijk a trasat o diagonală perfectă, de la 35 de metri direct în vinclul porţii lui Muslera. Uruguayenii, rămaşi doar cu Forlan şi Cavani în avanposturi, nu păreau a fi în stare să pericliteze poarta lui Stekelenburg. Căpitanul "celeştilor", obişnuit mai mult cu Suarez lângă el, a greşit aproape fiecare pasă către Cavani. Mai mult, se părea că nu va avea nici şansa unui şut de la distanţă - specialitatea casei - deoarece Van Marvijk a dat ordin să-i fie blocată orice tentativă de a trimite spre poartă, fie ea şi din propriul său teren. A venit însă minutul 41. Forlan a preluat o minge în "marea portocalie" din faţa porţii lui Stekelenburg. Aparent, nu avea nicio şansă. S-a întors, a intrat în centru, sub privirile buimace ale lui Mathijsen, şi a şutat. Goalkeeperul olandez, deşi a atins mingea, n-a mai putut-o opri din drumul către plasă. La pauză, Van Marvijk l-a întrodus pe Rafael van der Vaart, cu gândul de a dinamiza jocul ofensiv al "batavilor". Mijlocaşul lui Real nu i-a fost însă de mare folos, deoarece acţiunile periculoase erau tot opera cvartetului Robben - Sneijder - Kuyt - Van Persie. Iar golul a venit în minutul 70, după o acţiune pornită de pe dreapta, de la Robben. Balonul a ajuns la Sneijder, interistul a tras, printre picioarele unui fundaş uruguayan, dar şi prin cele ale lui Van Persie. Gol, la colţul lung, fără speranţe pentru Muslera. O reuşită contestată vehement de sud-americani, deoarece Van Persie, aflat în ofsaid, a influenţat faza, chiar dacă nu a atins mingea. Uruguayenii au primit lovitura decisivă trei minute mai târziu. Kuyt a centrat de pe stânga, iar Robben a scuturat şi el plasa printr-o lovitură de cap. În echipa "celestă" a intrat şi "nebunul" Abreu, pentru a-i ajuta pe Forlan şi Cavani. Însă fazele periculoase întârziau să apară la poarta batavilor. A marcat, în cele din urmă, Maxi Pereira, dar în minutul 92, mult prea târziu pentru ca La Celeste să mai spere la ceva.

Uruguayul a murit superb. Trupa lui Oscar Tabarez şi-a câştigat, cu siguranţă, mulţi fani în întreaga lume, după isprava de la acest Mondial. M-au cucerit, evident, şi pe mine. O echipă pe care am mizat că va ajunge departe, bazându-mă pe forma fantastică în care se afla cupul Forlan - Suarez. Cei doi au marcat împreună 77 de goluri pentru formaţiile lor în sezonul recent încheiat. Personal, sper ca această semifinală să fie semnul renaşterii primei campionae mondiale din istorie, iar performanţele de la Montevideo 1930 şi Rio de Janeiro 1950 să fie reeditate în ediţiile viitoare.

P.S.: Da, din nou despre comentatorii TVR. De astă dată, Mihnea Ionescu şi Cătălin Cârnu de la Radio România. Fraţilor, poate nu ştiţi, dar niciuna dintre cele patru echipe nu pleacă acasă până în weekend din Africa de Sud. Există şi finala pentru locul 3, programată sâmbătă la Port Elizabeth.

Semiavancronică

2010-07-06T15:00:00.003+03:00

Am intrat în linie dreaptă. N-au mai rămas decât patru echipe la Mondialul sud-african. Trei din Europa şi una din America de Sud. Surprinzător pentru unii, cea care se va lua la trântă cu "bătrânul continent" nu e nici Brazilia, nici Argentina, ci Uruguayul. Primul monstru sacru al cometiţiei, care pare să se fi trezit dintr-o hibernare de peste 50 de ani. Dintre europene, doar Germania a mai pus mâna pe trofeu. Olanda a atins de două ori finala, însă n-a obţinut decât "bronzul", în timp ce pentru spanioli, prezenţa în această fază reprezintă o premieră.

Dacă e să ne luăm după casele de pariuri, ediţia din acest an va sparge un mit care datează de opt decenii: o echipă din Europa va triumfa pentru prima oară pe continent străin. Dacă se va întâmpla acest lucru, europenii îşi vor lua un uşor avantaj în duelul cu sud-americanii la numărul de trofee, ambele continente cucerind până acum de câte nouă ori titlul mondial.

Olanda - Uruguay

Istoria confruntării celor două echipe la turneele finale n-are decât 90 de minute. 15 iunie 1974 este data singurului meci Olanda - Uruguay înregistrat la Campionatele Mondiale. Pe "Niedersachsen Stadion" din Hannover, Olanda lui Rinus Michels s-a impus cu 2-0, printr-o dublă semnată de Johnny Rep. Pentru La Celeste a evoluat în acel meci şi Pablo Forlan, nimeni altul decât tatăl actualului "bomber" al naţionalei, Diego Forlan. La partida respectivă, unul dintre cei doi tuşieri a fost românul Nicolae Rainea.

La fel ca şi în urmă cu 36 de ani, şi astăzi favorita certă este Olanda. Trupa lui Bert van Marvijk are un parcurs perfect până în această fază, reuşind să se impună în toate cele cinci meciuri pe care le-a disputat până acum. Mai mult decât atât, cele două victorii din fazele superioare, cu Slovacia şi Brazilia, au fost obţinute în timpul regulamentar. De partea cealaltă, elevii lui Oscar Tabarez s-au calificat cu mari emoţii în dauna Ghanei, în urma loviturilor de departajare. Misiunea "celeştilor" e îngreunată şi de absenţa a trei oameni-cheie: Diego Fucile (suspendat), Diego Lugano (accidentat) şi, bineînţeles, Luis Suarez (suspendat). În aceste condiţii, se pare că ex-clujeanul Alvaro Pereira va reveni în banda stângă a apărării, aşa cum juca şi în Gruia, iar în avanposturi ar putea apărea încă din primul minut "El Loco" Sebastian Abreu. Bert van Marvijk nu va putea etala nici el formula standard de la acest Mondial, Nigel De Jong şi Gregory van der Wiel fiind suspendaţi. Pronosticul meu: deşi voi ţine cu Uruguay, cred că totuşi Olanda va face pasul către finală.

Olanda - Uruguay 2-0 (1974)

Germania - Spania

"Panzerul" condus de "Jogi" Löw s-a calificat în semifinale într-o manieră dezarmantă. Opt goluri în două meciuri, asta în condiţiile în care nu i-au stat în faţa Coreea de Nord sau Honduras, ci Anglia şi Argentina. Germania a trimis cea mai tânără echipă de după 1954 la un Campionat Mondial. Un fapt care pare greu de crezut, datorită maturităţii de care au dat dovadă Özil & co. cel puţin în aceste ultime două meciuri. Singura absenţă notabilă din trupa lui Löw e cea a lui Thomas Müller, suspendat pentru cumul de cartonaşe galbene. În aceste condiţii, în primul 11 al Germaniei şi-ar putea face loc Toni Kroos, mezinul lotului, singurul fotbalist deplasat de nemţi la acest Mondial născut după căderea Zidului Berlinului. De partea cealaltă, Vicente del Bosque poate alinia cea mai bună echipă în meciul de mâine de la Durban. Parcursul ibericilor până în această fază a fost influenţat decisiv de David Villa, cel care a marcat cinci din cele şase goluri reuşite de Spania în Africa de Sud. Spre deosebire de Germania, care a dat peste doi adversari de calibru în optimi şi sferturi, Spania a avut un parcurs relativ lejer, deranjat doar de Portugalia, o echipă care a dezamăgit crunt însă la acest turneu final.

Cele două echipe s-au mai întâlnit de trei ori până acum la Campionatele Mondiale, de fiecare dată în faza grupelor. În 1966, pe Villa Park din Birmingham, Germania de Vest se impunea cu 2-1, prin golurile lui Emmerich şi Seeler. În 1982, nemţii au dat peste gazda turneului din acel an, pe Santiago Bernabeu. Rezultatul a fost identic cu cel din urmă cu 16 ani, Littbarski şi Fischer marcând pentru echipa pregătită de Jupp Derwall. Ultima dispută dintre cele două naţiuni s-a consemnat la World Cup '94. A fost 1-1 pe Soldier Field din Chicago, prin reuşitele lui Klinsmann, respectiv Goikoetxea. Pronosticul meu: se califică Germania.

Germania - Spania 1-1 (1994)

Vuvuzele

2010-07-04T13:05:00.004+03:00

A doua pauză a Mondialului sud-african ne oferă din nou ocazia să suflăm în vuvuzele. Momente de care să "ne rândem", pasiuni duse la extrem în faţa microfonului, aroganţe şi jocuri cu "butoiaşe". Pe locuri, fiţi gata, suflaţi!

Vom trece mai întâi prin Rusia. Nu, nu pentru votcă, ci pentru rezultatele cel puţin interesante ale unui sondaj realizat între 18 şi 22 iunie pe tema Campionatului Mondial. La întrebarea "Cine credeţi că va câştiga trofeul?", 8% dintre cei chestionaţi au răspuns Rusia. Optimişti rău prietenii lui Iliescu, mai ales că echipa lor nici nu s-a calificat la Campionatul Mondial. Eu cred că ar trebui şi noi să luăm exemplul ruşilor. De ce să-i tot facem praf pe ai lui Răzvănel? Ce dacă Mutu, Chivu, Bănel sau Dodel n-au ajuns în Africa de Sud? Asta înseamnă că nu mai avem şanse la trofeu? Parcă-l şi văd pe Chivu, duminica viitoare, cocoţat pe podiumul din mijlocul "Soccer City", legându-şi casca de cupă. Asta numesc eu gândire pozitivă! În Rusia, speranţa nu moare nici după ce-ai dus-o la groapă şi i-ai făcut şi pomana.
Jose Antonio Camacho are stofă de comentator. Cel care a dus Spania până în sferturile Mondialului asiatic din 2002 din postura de antrenor, a însoţit şi de această dată La Furia Roja, înarmat cu cască şi microfon. Fostul selecţioner a comentat aseară meciul cu Paraguay. Iar golul lui Villa i-a provocat convulsii, nu altceva! Văzând aceste imagini, stau şi mă întreb dacă şi Ilie Dobre se loveşte cu microfonul peste faţă atunci când marchează Bistriţa la Galaţi...
Un fapt semnalat de Marian Şania, care merită redat la infinit acum, după eşecul usturător al Argentinei din faţa Germaniei. Ironie a sorţii mai mare ca asta, greu mi-e dat să întâlnesc. În martie, Argentina şi Germania s-au întâlnit într-un meci amical. La conferinţa de presă, colosalul antrenor "Pibe", a făcut un circ monstruos deoarece era nevoit să stea lângă Thomas Müller. Motivul? Maiestatea Sa habar n-avea cine-i băiatu' ăla în trening care s-a aşezat în dreapta sa Sa. Patru luni mai târziu, băiatul în trening s-a întors şi a marcat primul gol al celei mai severe înfrângeri suferite de Argentina din 1974 încoace.

Cu Jabulani prin Africa (ziua 23)

2010-07-04T01:39:00.001+03:00

Echipele europene au făcut legea în ultimele două sferturi de finală. Mai întâi, Germania a dat de pământ cu Argentina arogantului Maradona, iar apoi Spania s-a calificat în premieră în semifinalele unui Mondial, după un meci încins cu Paraguayul.

Germania - Argentina 4-0

Die Mannschaft nu se dezminte! A ajuns în semifinalele Campionatului Mondial mai frumos ca niciodată. Şi-a zdrobit două dintre cele mai mari rivale: Anglia şi Argentina. "Jogi" Löw a creat, cu siguranţă, cea mai eficientă echipă a Germaniei din ultimii 20 de ani. Nemţii au demonstrat că ştiu să pună mingea jos, dar şi că încă le mai curge caracteristicul sânge rece prin vene. Despre argentinieni se poate spune că au căzut de pe un cal frumos. Un cal care le-a mai ars însă şi câteva "copite" bune după ce i-a văzut la podea.

Meciul n-a avut istoric. Nemţii au început "măcelul" în minutul 3 şi l-au încheiat în minutul 89 . Nici nu mai are rost să vă obosesc cu poveşti despre cum a centrat Schweisteiger sau cum s-a născut faza golului trei. Vreau doar să spun câte ceva despre Klose. Băiatul ăsta e născut pentru Campionatul Mondial. Prin dubla de ieri, l-a egalat pe legendarul Gerd Müller în clasamentul golgeterilor all time al turneelor finale, apropiindu-se la doar o lungime de Ronaldo, liderul acestei ierarhii, care are 15 goluri. Un alt fapt interesant este că Miro Klose a marcat la acest Mondial mai multe goluri decât în întreg sezonul precedent în Bundesliga.

Cât despre Argentina? A suferit cea mai dură înfrângere la un turneu final din ultimii 36 de ani. În 1974 a fost învinsă tot cu 4-0 de Olanda, pentru care marcau Cruyff de două ori, Krol şi Rep. Echipa de vedete a lui Maradona s-a făcut de râs la prima întâlnire cu un adversar de calibru la acest turneu final. A impresionat cu echipele mici, a întors reflectoarele spre ea şi a dat-o în bară atunci când conta cel mai mult. Sud-americanii au fost inexistenţi în Africa de Sud. Spun asta pentru că atunci când te numeşti Argentina, o eliminare fără nici un pic de suspans în sferturile de finală e egală cu zero la scara istoriei. E ca şi cum nici n-ai fi participat.

Spania - Paraguay 1-0

Unde ar fi fost Spania acum dacă nu-l avea pe David Villa? Greu de spus dacă ar fi ajuns până în semifinale. Noul atacant al Barcelonei a marcat cinci din cele şase goluri ale ibericilor la acest turneu final. A înscris în fiecare meci, dacă scoatem din schemă eşecul cu Elveţia din meciul de debut. De partea cealaltă, Paraguayul a murit superb, luptând până în ultima clipă pentru calificare. În ciuda eliminării, naţionala pregătită de Gerardo Martino se află la capătul celui mai reuşit turneu final din istorie. Prezenţa în ultimele opt a reprezentat o premieră istorică pentru La Albirroja. Iar semifinalele n-au fost nici ele atât de departe.

Nu putem vorbi mare lucru despre acest meci, decât dacă sărim direct la minutul 57. Pique l-a faultat pe Cardozo în careu, iar guatemalezul Carlos Batres a arătat punctul cu var. Vârful lui Benfica s-a grăbit să execute penalty-ul pe care tocmai l-a obţinut, însă emoţia i se citea pe chip. A realizat că golul pe care se pregătea să-l marcheze ar fi putut deveni cel mai important din istoria fotbalului paraguayan. Ce-o să fie la Asuncion dacă La Albirroja ajunge în semifinale! Toate aceste gânduri l-au copleşit pe Cardozo, care a tras slab, previzibil, undeva între centru şi colţul din stânga lui Casillas. Jocul s-a reluat. Mingea a ajuns, Dumnezeu ştie cum, în faţă, la David Villa, iar Alcaraz, eroul din meciul cu Italia, l-a agăţat pe spaniol. Din nou penalty! La nici 30 de secunde distanţă, Jabulani revine pe punctul cu var, dar la poarta cealaltă. Xabi Alonso. Gol! Spaniolii se îmbrăţişează în zgomotul vuvuzelelor şi al... fluierului lui Batres, care vrea repetarea loviturii. Fabregas a intrat în careu înainte ca Alonso să şuteze. Mijlocaşul Realului revine în centrul careului. Îşi aşează mingea, îşi ia elanul şi îl imită pe Cardozo! Villar respinge. Golul se încăpăţâna să apară. Deja cele două echipe se gândeau la prelungiri. Nu şi David Villa! Iniesta l-a deschis excelent pe Pedro, "catalanul" a ţintit bara, mingea a ajuns la Villa, din nou în bară şi, în cele din urmă în plasă. Fostul golgheter al Valenciei a spart gheaţa pe "Ellis Park", şi-a scutit colegii de oboseala unor eventuale prelungiri şi, poate cel mai important, a pus punct seriei negre a Spaniei la Campionatul Mondial. În sistemul fazelor eliminatorii, ibericii n-au ajuns niciodată în penultimul act, deşi au atins faza sferturilor de trei ori până acum.

P.S.: Iată că, deşi n-am ghicit la nicio partidă modul în care se vor decide semifinalistele, mi-au ieşit toate echipele calificate. Pe mai departe, merg pe o finală Germania - Olanda, dar vom avea timp să prefaţăm semifinalele în zilele următoare.

Cu Jabulani prin Africa (ziua 22)

2010-07-03T02:29:00.001+03:00

Spectacol total în prima serie a sferturilor din Africa de Sud. Brazilia se opreşte pentru a doua ediţie la rând în această fază, în timp ce uruguayenii s-au calificat în penultimul act după un meci de poveste.

Olanda - Brazilia 2-1

Pentru cineva care a văzut doar prima repriză a acestui meci, rezultatul final ar putea părea şocant. Trupa lui Dunga a încântat efectiv în primele 45 de minute. Pase cursive, devieri subtile, driblinguri fine. "Joga bonito", ce mai? La toate acestea s-a mai adăugat şi golul lui Robinho, venit poate neaşteptat de repede. Felipe Melo a speculat coordonarea greoaie a lui Heitinga şi Ooijer şi a trimis o pasă aproape perpendiculară pe poarta lui Stekelenburg către Robinho, care n-a iertat. Olanda se apăra dezordonat, stângaci, iar Brazilia dădea senzaţia că poate marca de fiecare dată când se apropia la mai puţin de 30 de metri de poarta adversă. Diferenţa de numai un gol înregistrată la pauză s-a datorat şi lui Stekelenburg, care a intervenit providenţial la şutul lui Kaka din marginea careului. Pauza a avut însă un efect straniu asupra sud-americanilor, care au ieşit de la cabine total relaxaţi, cu gândul deja la semifinale. O atitudine pe care fotbalul o taxează mai de fiecare dată. A venit mai întâi autogolul lui Melo, din minutul 53. Sneijder a trimis înalt în careu, iar mijlocaşul lui Juventus l-a încurcat pe Julio Cesar şi a deviat balonul în propria poartă. Seleção a acuzat şocul egalării şi a mai primit o lovitură după 15 minute. Corner executat de Robben de pe dreapta, Kuyt a prelungit pe spate, iar acelaşi Sneijder l-a învins, printr-o lovitură de cap, pe colegul său de la Inter. Nervozitatea şi, probabil, frustrarea şi-au făcut loc în jocul Braziliei. Melo a văzut roşu direct, în minutul 73, după ce l-a călcat pe Robben. Uluitoare prăbuşirea în doar 63 de minute a acestui jucător, care a parcurs drumul de la extazul unei pase de gol, la decepţia unui autogol şi, în cele din urmă, la ruşinea unei eliminări.

Brazilia părăseşte turneul surprinzător de repede, după ce în primele meciuri din Africa de Sud a părut una dintre formaţiile cele mai echilibrate şi mai mature din punct de vedere tactic. Un eşec fatal pentru mult criticatul Carlos Dunga, care şi-a anunţat demisia imediat după meci. De partea cealaltă, Olanda ajunge în semifinalele unui Mondial pentru prima oară după 1998. Atunci, în Franţa, au dat peste Brazilia în penultimul act. Acum, băieţii lui van Marvijk au scăpat de această grijă. Au eliminat selecţionata auriverde încă din sferturi şi se pot gândi serios la răzbunarea generaţiei lui Cruyff.

Uruguay - Ghana 1-1 (4-2 pen.)

Un meci în care presiunea istoriei apăsa greu pe umerii fiecăruia dintre cei 22 de fotbalişti de pe teren. Pe de o parte, Ghana, singura echipă africană rămasă în competiţie, avea de luptat pentru onoarea pierdută de camerunezi, ivorieni, nigerieni, sud-africani şi algerieni. "Stelele negre" au fost aseară la un pas de o performanţă pe care n-a mai reuşit s-o atingă nicio reprezentantă a continentului negru: semifinala unui Campionat Mondial. De cealaltă parte, uruguayenii începuseră să rememoreze momentele magice create de Schiaffino şi Ghiggia, în acea finală memorabilă de pe Maracana din urmă cu 60 de ani. Forlan, Suarez şi ceilalţi erau obligaţi să redeschidă vechea carte de istorie a fotbalului uruguayan şi să mai adauge câteva file de aur.

Presiunea a fost, aşadar, aproape insuportabilă pentru ambele formaţii. Atât Uruguayul cât şi Ghana reprezentau nişte noutăţi pentru această fază a turneelor finale din ultimii 30 de ani. Iar faptul că una dintre ele va ajunge să se bată pentru medalii poate fi copleşitor. Pe aproape toată durata meciului s-a jucat mai mult din elan decât dintr-o strategie tactică bine pusă la punct. S-a jucat la sacrificiu. Mărturie stă faza din minutul 42, când Fucile a rămas câteva secunde inconştient pe gazon, după ce a aterizat în cap în urma unui duel aerian cu Ikoom. Tribunele de pe "Soccer City" au luat foc în prelungirile primei părţi. Muntari a trimis din senin o torpilă de la peste 30 de metri şi l-a surprins pe Muslera, pe care probabil îl preocupa mai mult să-şi amintească drumul către vestiare. După pauză, tot Ghana părea echipa cu iniţiativă, deşi "celeştii" erau cei de la care se aştepta o tresărire de orgoliu. Aceasta a venit, în minutul 55, la lovitura liberă perfect executată de Forlan. Şi cam atât a fost pentru sud-americani, care nu s-au mai apropiat decât sporadic de poarta lui Kingson. S-a intrat în prelungiri. Asamoah Gyan, Appiah, Adyah şi Boateng au trecut fiecare pe lângă gol. Uruguayenii n-au replicat decât prin şutul apatic al lui Forlan, peste poartă. A venit şi minutul 120. Panică în careul lui Muslera. A şutat în primă fază Boateng, în blocajul goalkeeperului lui Lazio, iar apoi reluarea lui Adyah a fost respinsă de pe linia porţii de mâna lui Suarez. Roşu pentru vârful lui Ajax şi penalty pentru Ghana. Se părea că totul s-a terminat pentru sud-americani. Dar Gyan a izbit transversala! Golgeterul Ghanei la acest turneu final a ratat şansa de a duce Africa pentru prima oară în semifinalele unui mondial...

Au urmat loviturile de departajare. Gyan a dat senzaţia că a trecut peste ratarea din urmă cu câteva minute şi a transformat primul penalty al "Stelelor negre". Nu şi-au revenit din şoc însă şi colegii lui. Căpitanul John Mensah a ales un mod păgubos de a executa de la punctul cu var: de pe loc. Astfel că Muslera n-a avut mari probleme în a para un penalty pe care l-ar fi ghicit până şi Stevie Wonder. A urmat ratarea lui Adyan, care a tras exact în acelaşi loc ca şi căpitanul său. Astfel că privilegiul transformării ultimului penalty l-a avut veteranul Abreu. 34 de ani, 30 de goluri pentru La Celeste. Iar El Loco nu s-a dezminţit. A ales o "scăriţă" în stilul Panenka, pe centru, fără speranţe pentru Kingson, plecat către bara din stânga sa. Lacrimi pentru continentul care găzduieşte turneul final. Nu numai că rămâne fără echipă, dar îşi vede spulberat şi visul de decenii: o semifinală de Campionat Mondial.

Avancronică pe sfert

2010-07-01T12:36:00.010+03:00

Mâine debutează sferturile de finală ale Mondialului sud-african. O fază dominată de echipele din America de Sud, care s-au calificat în bloc. Teoretic, este posibil să avem parte de semifinale demne de Copa America, deoarece fiecare dintre aceste formaţii va avea un adversar de pe alt continent.

Olanda - Brazilia

Cele două echipe au înregistrat până acum trei dueluri la turneele finale. Batavii s-au impus în prima dintre ele, cea din 1974, meci contând pentru faza a doua a grupelor. Neeskens şi Cruyff au adus victoria "portocalei", care avea să ajungă până în ultimul act la acea ediţie. În ceea ce priveşte duelurile din fazele eliminatorii, Seleção are câştig de cauză. Olanda şi Brazilia s-au întâlnit tot în sferturi, la World Cup '94. Brazilia s-a impus cu 3-2, după o repriză secundă electrizantă, dacă ne gândim doar că la pauză scorul era 0-0. Ultimul duel dintre cele două formaţii s-a consemnat în semifinalele Coupe du Monde '98. După 120 de minute, tabela de pe Stade Velodrome din Marseille arăta 1-1, graţie golurilor lui Kluivert şi Ronaldo. La loviturile de departajare, brazilienii n-au iertat nimic, în timp ce pentru olandezi au ratat Cocu şi Ronald de Boer. Pronosticul meu: se califică Olanda în prelungiri

Olanda - Brazilia 2-3 (1994)

Uruguay - Ghana

Cele două echipe nu s-au întâlnit niciodată într-un meci oficial. Ghana, unica reprezentantă a Africii rămasă în competiţie, va avea de partea ei susţinerea între- gului continent. O eventuală cali- ficare a "Stelelor negre" ar reprezenta o premieră pentru fotbalul african, care nu a reuşit niciodată să atingă penultimul act al unui Campionat Mondial. De partea cealaltă, La Celeste atinge pentru prima oară sferturile de finală după "Mundialul" mexican din 1970. Performanţa de la această ediţie poate reprezenta revenirea în prim plan a unei naţiuni care a dominat fotbalul la nivel de echipe naţionale în anii de pionierat. Titlurile mondiale din 1930 şi 1950 au rămas singurele din vitrina Uruguayului, care a traversat apoi un con de umbră prelungit pe decursul unei jumătăţi de veac. Pronosticul meu: se califică Uruguay în timpul regulamentar

Argentina - Germania

Unul dintre marile dueluri ale mapamondului. Deşi nu s-au întâlnit prea des în meciuri oficiale, Argentina şi Germania au fost protagonistele finalei Campionatului Mondial două ediţii la rând. În 1986, pe Azteca, echipa în care strălucea Maradona s-a impus cu 3-2. Pentru sud-americani au înscris Brown, Valdano şi Burruchaga, în timp ce nemţii au punctat prin Rummenigge şi Völler. Patru ani mai târziu, la Italia '90, "Panzerele" şi-au luat revanşa. Penalty-ul transformat de Brehme, în minutul 85 al finalei de pe Olimpico, a dus titlul mondial în Germania proaspăt reunificată. În urmă cu patru ani, Argentina şi Germania s-au întâlnit la Berlin, tot în faza sferturilor de finală. A fost o victorie stereotipă pentru nemţi. Roberto Ayala a deschis scorul pentru naţionala antrenată pe atunci de Jose Peckerman. A egalat Klose pentru gazdele turneului, în minutul 80, iar meciul a ajuns în prelungiri şi apoi la loviturile de departajare. Acolo unde nu putea fi altă învingătoare decât Germania, care n-a pierdut niciodată la "loteria" penalty-urilor în istoria participării ei la turneele finale. Ayala şi Cambiasso au ratat pentru Argentina, în timp ce elevii lui Klinsmann au băgat tot. Pronosticul meu: la fel ca în 2006 - victorie nemţească la penalty-uri

Germania - Argentina 1-1 (5-3 pen.) (2006)

Spania - Paraguay

Dacă pentru paraguayeni pre- zenţa în sferturile de finală reprezintă o premieră, Spania e la a patra apariţie în această fază. În 1986 s-au împiedicat în faţa Belgiei. A fost 1-1 în timpul regu- lamentar, după golurile lui Senor şi Cauelmans, însă la penalty-uri s-au impus "Dracii roşii". Pentru spanioli a ratat doar Eloy Olaya, fotbalist la Sporting Gijon în acea perioadă. Opt ani mai târziu, în America, Spania lui Javier Clemente a dat peste o Italie aflată în drumul către finală. Dino şi Roberto Baggio au înscris pentru squadra azzurra, în timp ce La Roja a punctat prin Jose Luis Caminero. În 2002, la Mondialul asiatic, Spania a dat peste una dintre gazde, Coreea de Sud. La Gwangju, elevii lui Jose Antonio Camacho au pierdut la penalty-uri, Joaquin fiind cel care a ratat pentru iberici. Din echipa de atunci a Spaniei mai figuează doar Iker Casillas, Carles Puyol şi Xavi. Cele două echipe s-au întâlnit de două ori la Campionatul Mondial, ambele meciuri contând pentru faza grupelor. În 1998, la Saint-Etienne, a fost 0-0, iar în 2002, la Jeonju, Spania s-a impus cu 3-1 (Raul, Valeron, Hierro - Puyol a.g.). Pronosticul meu: se califică Spania în prelungiri

Vuvuzele

2010-06-30T14:54:00.002+03:00

Cum în zilele 20 şi 21 avem liber de la Sepp Blatter, haideţi să suflăm o dată în vuvuzele şi să rememorăm câteva situaţii jenante, ironice şi, nu în ultimul rând, ruşinoase ale acestui Mondial.

Ne vom începe periplul în Brazilia. Ieri, locuitorii din Sao Paolo au aflat cu stupoare că Selecao a fost eliminată. "Echipa a părăsit Campionatul Mondial, dar nu şi inimile noastre. Mulţumim, Brazilia, ne vedem în 2014!", scria Folha de Sao Paulo, o publicaţie distribuită prin supermaketurile din oraş, utilizată în mod tradiţional ca suport de cuăţat cartofi. Un purtător de cuvânt al concernului care deţine fiţuica respectivă a declarat că teribila ştire a scăpat în mod misterios între paginile ziarului. Ar fi fost interesant dacă în finalul materialului, s-ar fi făcut un îndemn la suporteri să treacă pe la supermarket pentru a se aproviziona cu roşii şi ouă, şi să fugă la aeroport în aşteptarea băieţilor lui Dunga. (via The Guardian)
Foarte inspiraţi băieţii de la Nike în alegerea fotbaliştilor pentru spotul campaniei Write the Future. Cristiano Ronaldo, Fabio Cannavaro, Wayne Rooney, Frank Ribery şi Didier Drogba n-au prins niciunul trei săptămâni în iarna australă din Africa de Sud. Ultimul mohican, aşa-numitul CR9, a părăsit competiţia aseară, după ce echipa sa a fost eliminată de Spania. Aşadar, Nike ar putea modifica titlul campaniei în Back to the Future sau, în cel mai bun caz, Write the Immediate Future. Dacă ar fi după mine, aş denumi-o If you can't be them, spit them...
...şi aşa ajungem la cea de-a treia vuvuzea, CR9. Un ins care n-a scuturat plasa decât cu Coreea de Nord, n-a creat panică în defensiva adversă decât cu Coreea de Nord, n-a dat o pasă mai de Doamne-ajută decât cu Coreea de Nord. Mai că îmi pare rău că Spania, Brazilia şi Cote d'Ivoire nu se află şi ele sub oblăduirea lui Kim Jong il, că aşa ar fi avut şi băiatu ăsta o şansă. Deşi nu s-a umflat în pene pe teren, a făcut-o imediat după eliminarea de la Campionatul Mondial. Nu l-au deranjat deloc preluările nereuşite, şuturile în peluze şi centrările prin spatele porţii. L-a deranjat un biet cameraman. Sau poate că ăsta e modul lui de a spune "Adios!".
În fine, revenim la Germania - Anglia. Meciul ăsta nu s-a încheiat după ultimul fluier al lui Llarionda. Şi, probabil, nu se va încheia niciodată. În timp ce englezii, prin vocea lui David Henson, încă plâng după golul nevalidat al lui Lampard, grupul Basta din Köln visează la titlul mondial.

Cu Jabulani prin Africa (ziua 19)

2010-06-30T00:07:00.004+03:00

Ultima serie a optimilior de finală a consemnat primul meci decis la penalty-uri, dar şi calificarea Spaniei pentru a patra oară în primele opt.

Paraguay - Japonia 0-0 (5-3 pen.)

Pentru oricare dintre cele două echipe, calificarea în sferturi reprezenta o premieră. Japonezii n-au mai fost la un pas de sferturi decât în 2002, la Mondialul pe care l-au găzduit împreună cu Coreea de Sud. Atunci, golul lui Ümit Davala ducea Turcia în primele opt. De partea cealaltă, Paraguay a mai fost de trei ori în optimi, în 1986, 1998 şi 2002, dar a pierdut de fiecare dată.

Statistica relevă încă un fapt interesant despre cele două echipe. În niciuna dintre cele patru optimi în care au fost implicate până acum, n-au reuşit să marcheze niciun gol. Am apelat la acest aspect pentru a încerca să înţeleg, atât cât pot, motivul agoniei Paraguayului şi Japoniei, care au chinuit fotbalul 115 minute din 120. Doar loviturile de departajare au mai punctat la capitolul suspans. După părerea mea, acesta a fost cel mai plictisitor meci al Mondialului. Deja prin minutul 40 aveam senzaţia că mă uit de câteva săptămâni la această partidă. La penalty-uri, sud-americanii au transformat toate cele 5 lovituri de care au beneficiat, în timp ce Yuichi Komano a ţintit transversala. De fapt, "loteria" loviturilor de la 11 metri e o altă premieră pentru cele două echipe. Dacă japonezii au pierdut unica lor optime de până acum, cea din 2002, în timpul regulamentar, paraguayenii au ajuns până în prelungiri în 1998 cu Franţa, fiind învinşi de golul noului selecţioner al "cocoşilor", Laurent Blanc, din minutul 113.

Spania - Portugalia 1-0

Deşi părăseşte Africa de Sud cu un golaveraj de invidiat, 7-1, Portugalia este una dintre marile decepţii ale turneului. Nu eşti cu nimic mai presus de Franţa, Italia sau Anglia dacă îi cocoşezi pe nord-coreeni, dar n-o bagi în aţe nici cu Spania, nici cu Brazilia şi nici măcar cu Cote d'Ivoire. Protugalia s-a umflat în pene doar în faţa unor jucători care, în mare parte nu ştiu cu ce se mănâncă fotbalul profesionist, nu câştigă în întreaga carieră cât Ronaldo într-o zi, iar obligaţiile lor nu sunt faţă de agenţi publicitari sau producători de echipament sportiv, ci faţă de Partid. 7-0 cu Coreea de Nord e exact ca şi cum un atlet ar da chix în toate concursurile cu cei de seama lui, dar s-ar lăuda că a câştigat Paralimpicele la pas.

Golul lui David Villa, din minutul 63, duce Spania pentru a patra oară în sferturile de finală. Ibericii n-au reuşit până acum să treacă niciodată de această fază, deşi înaintea fiecărui turneu sunt cotaţi printre favoriţi. În 1986 au pierdut la penalty-uri cu Belgia, în 1994 au cedat cu 2-1 în faţa Italiei, iar în 2002 au ratat prezenţa în semifinale în dauna gazdei Coreea de Sud, tot în urma loviturilor de departajare. De această dată, sorţii au fost mai blânzi cu trupa lui Del Bosque, care vor întâlni reprezentativa Paraguayului. Un duel, la prima vedere, destul de dezechilibrat, în condiţiile în care se vor întâlni locurile 2 şi 31 din ierarhia FIFA.

Cu Jabulani prin Africa (ziua 18)

2010-06-29T01:23:00.005+03:00

Penultima serie a optimilor a adus calificarea favoritelor fără mari bătăi de cap. Olanda a părut că joacă cu frâna de mână trasă în faţa slovacilor, în timp ce Brazilia a început să-şi arate cu adevărat colţii.

Olanda - Slovacia 2-1

Pe hârtie, acesta părea cel mai dezechilibrat duel al optimilor. Olanda, care de doi ani merge fără greşeală în meciurile oficiale, a dat peste echipa care a eliminat campioana mondială en titre. Slovacii lui Vladimir Weiss n-au mai fost însă în stare să se agaţe de puţinele şanse pe care i le-a oferit mult mai titratul adversar.

Batavii au punctat pentru prima oară în minutul 18. Robben a preluat o pasă lungă pe partea dreaptă, a pătruns în centru şi a şutat plasat, la firul ierbii, fără speranţe pentru Mucha. Slovacii au fost aproape fără reacţie după deschiderea scorului. Timidele lor incursiuni ofensive se încheiau din faşă. Niciodată nu erau mai mult de doi fotbalişti în alb în jumătatea de teren portocalie. În repriza secundă, Mucha l-a privat pe Robben de realizarea dublei, intervenind in extremis la o minge trimisă în stilul celei din minutul 18. Singurele ocazii cu adevărat mari ale elevilor lui Vladimir Weiss s-au consumat în minutele 67 şi 68. Mai întâi Stoch a şutat de la marginea careului, însă Stekelenburg a deviat peste poartă. Un minut mai târziu, golgeterul slovacilor, Vittek, s-a pierdut în momentul în care s-a trezit singur în faţa porţii şi l-a luat la ţintă pe goalkeeperul lui Ajax. Olanda a pus capăt jocului în minutul 84, atunci când Kuyt a speculat o ieşire hazardată a lui Mucha, i-a pasat în centru lui Snejder, iar decarul batavilor a scuturat plasa. Slovacia a marcat în cele din urmă, dar într-un moment în care nu se mai putea face absolut nimic. Nou-intratul Jakubko a obţinut un penalty şi i-a dat ocazia lui Robert Vittek să-l egaleze pe Gonzalo Higuain în clasamentul marcatorilor la acest turneu final. Imediat după ce mingea a atins plasa porţii lui Stekelenburg, spaniolul Alberto Undiano a fluierat finalul. Olanda se califică pentru a cincea oară în sferturile unui Campionat Mondial, în timp ce Slovacia, aflată la prima participare, va rămâne în istorie prin împiedicarea Italiei de a-şi apăra titlul mondial cucerit acum 4 ani în Germania.

Brazilia - Chile 3-0

După ce în urmă cu patru ani a semănat mai mult a echipă antrenată de consilieri de imagine şi agenţi publicitari, la această ediţie Seleção a revenit cu picioarele pe pământ şi a pus osul la treabă. Iar asta şi graţie lui Carlos Dunga, cel atât de criticat pentru modul în care a făcut selecţia. Am mai spus-o, Brazilia e departe de acea echipă de pe timpuri, al cărei stil de joc nu era 4-4-2 sau 4-3-3, ci samba. Kaka, Robinho şi ceilalţi au câştigat mult în prudenţă, disciplină tactică şi eficacitate. Trei aspecte fără de care nu te mai poţi impune în fotbalul de azi. Brazilia a arătat că ştie să-şi gestioneze resursele şi să joace exact atât cât e nevoie pentru a se impune fără să verse pic de sudoare.

Juan a deschis scorul pentru selecţionata auriverde în minutul 35. Corner de pe dreapta Maicon, iar fundaşul Romei s-a înălţat desupra apărării chiliene şi la învins pe Claudio Bravo. Trei minute mai târziu, tabela s-a modificat din nou. Kaka l-a lansat perfect pe Luis Fabiano, aflat la limita ofsaidului, iar atacantul Sevillei a scuturat plasa, după ce l-a driblat în prealabil şi pe Bravo. Brazilia a închis tabela în minutul 59. Cursă senzaţională, de peste 30 de metri, a tânărului Ramires, mingea a ajuns la Robinho, care l-a executat pe Bravo cu o execuţie rafinată, la colţul lung. Chilienii, deşi învinşi, se întorc acasă mulţumiţi după acest turneu final. Să nu uităm, este primul Mondial în care au reuşit să obţină o victorie, după cel pe care l-au găzduit în urmă cu 48 de ani. De partea cealaltă, Brazilia lui Dunga aşteaptă sfertul de foc cu Olanda. Un meci în care ambele echipe vor trebui să lase la o parte economia de efort şi să ne arate într-adevăr din ce sunt făcute.

Cu Jabulani prin Africa (ziua 17)

2010-06-28T01:41:00.002+03:00

Cea de-a doua serie a optimilor a adus, pe lângă goluri, şi controverse cu duiumul. Dacă până acum, s-a spus că arbitrajul de la acest turneu final este aproape ireproşabil, la meciurile de ieri situaţia a degenerat. Specialiştii cer vehement introducerea probelor video măcar la competiţiile de înalt nivel, dar forul mondial rămâne neclintit.

Germania - Anglia 4-1

Atunci când nemţii şi englezii se întâlnesc în fazele superiare ale unui turneu final, nu poate ieşi decât un meci pentru cărţile de istorie. Aşa a fost în 1966, atunci când, în finala CM de pe Wembley, reuşita de 3-2 a lui Geoff Hurst a înfuriat întregul staff al Germaniei de Vest, care s-a năpustit asupra tuşierului. Memorabilă a fost şi semifinala de la Italia '90. Nemţii au condus după golul lui Brehme, dar Lineker a egalat pentru englezi cu 10 minute înainte de final. S-a ajuns la penalty-uri, acolo unde Stuart Pierce a fost blocat de Bodo Illgner, iar Chris Waddle a tras alături. Nemţii n-au ratat nimic. La Euro '96, acelaşi scenariu. 1-1 în timpul regulamentar, 6-5 pentru nemţi la loviturile de departajare. Gereth Southgate a ratat pentru Albion.S-a vorbit îndelung că istoria se va repeta şi la această partidă. Într-adevăr, istoria s-a repetat în mare măsură, dar nu în sensul în care se aştepta toată lumea. N-a mai fost vorba de o victorie a nemţilor la penalty-uri. A fost însă un gol în stilul lui Geoff Hurst. Unul mult mai evident. Nu şi pentru Mauricio Espinosa, tuşierul uruguayan de pe acea parte de teren. Cei ce şi-au aflat răzbunarea au fost nemţii. Până acum i-au învins pe englezi folosindu-se de sângele rece care-i caracterizeză. Acum însă, au făcut-o în stil englezesc. Şi nu o spun doar datorită golului anulat al lui Lampard. Ci şi datorită scorului - 4-1 - foarte aproape de acel 1-5 suferit de Germania la Munchen, în preliminariile Mondialului din 2002.

Dacă facem abstracţie de reuşita anulată a lui Lampard, putem spune că victoria Germaniei nu poate fi pusă sub semnul îndoielii. Contraatacurile Mannschaft-ului au respectat, până în cele mai mici detalii, toate indicaţiile unui manual de tactică. Prima reuşită, cea a lui Klose, e un stereotip nemţesc. Germania a fost ani de zile ironizată pentru sitlul de joc rudimentar, despre care s-a spus că se rezumă doar la coordonarea dintre portar şi atacant. Cu alte cuvinte, goalkeeperul degajează lung, iar vârful, apărut de nicăieri, preia balonul şi înscrie. Aşa a fost şi în minutul 21, când degajarea lui Neuer l-a găsit perfect pe Klose care a marcat, deşi era talonat de Matthew Upson. Faza golului de 2-0 vine însă să dea peste bot cârcotaşilor. Ţesătură perfectă cu pase din prima, pe traseul Podolski - Özil - Klose - Müller şi, din nou, Podolski la finalizare. O fază pe care alţii o aşteptau de la latini. Contraatacul a fost arma letală a lui "Jogi" Löw în partea secundă. Englezii alergau, oarecum haotic după egalare, iar "Panzerele" stăteau la pândă, gata să speculeze orice spaţiu lăsat descoperit de elevii lui Capello. Minutul 67. Balon recuperat de Thomas Müller. Pasă la Schweinsteiger. Şeptarul nemţilor ţine de minge, intră în centru şi îi retrimite lui Müller, sosit pe banda dreaptă. 3-1. O fază care mi-a amintit de golul 3 al României din meciul cu Argentina de la World Cup '94. Atunci Ilie Dumitrescu a fost în rolul lui "Schweini", iar Hagi a fost Müller. Trei minute mai târziu, Mesut Özil ţâşneşte pe banda stângă, intră îi careu şi îi trimite lui Müller, care realizează dubla. Anglia, la pământ. O Anglie mai decisă ca niciodată să repete performanţa din 1966 părăseşte competiţia cu capul plecat. Multă lume susţine că dacă s-ar fi validat golul lui Lampard, meciul ar fi avut un alt deznodământ. Englezii nu s-ar fi descoperit în defensivă, iar Germania n-ar mai fi avut ocazia să contraatace. Eu cred mai degrabă că suspansul s-ar fi prelungit până în final, deoarece de învins ar fi învins tot nemţii.

Argentina - Mexic 3-1

Diego Armando Maradona. Idolatrizat de suporteri, pus la zid de presă înaintea Mondialului. Sigur că în materie de tactică îl face, probabil, orice antrenor prezent la acest turneu final. Sigur că aduce mai mult a clown, prin modul în care se manifestă pe marginea terenului. Cu toate acestea, fără să-l supraevaluăm pe antrenorul Maradona, trebuie să recunoaştem că e mare lucru să faci o echipă, în adevăratul sens al cuvântului, dintr-un lot plin de vedete. E şi mai greu să alegi 23 de fotbalişti dintr-o ţară care pulsează talent. De ce Tevez şi nu Milito sau "Ginerică" Aguero? Ei, iată de ce!

La fel ca şi în celălalt meci al zilei, eroul negativ a fost un tuşier. Italianul Stefano Ayroldi n-a semnalizat un ofsaid evident, demonstrat de reluările televiziunii. Messi a recuperat, după respingerea lui Oscar Perez, şi a prelungit până la Tevez, care a deschis scorul. Eroare umană sau intenţie, reluarea a scăpat pe unul dintre ecranele de pe stadion. Mexicanii, după ce s-au convins că au primit un gol neregulamentar, s-au năpustit asupra tuşierului. A sosit la margine şi centralul Rosetti, care s-a consultat cu asistentul său. S-au înfuriat şi argentinienii, care aveau la un moment dat senzaţia că golul lui Tevez va fi anulat. Însă Rosetti, deşi ştia că e imoral, a arătat centrul terenului. De înţeles, deoarece dacă ar fi anulat reuşita bazându-se pe o reluare care nu avea ce să caute din start pe acel ecran, ar fi fost trimis acasă de Sepp Blatter şi ai săi. Asta chiar dacă în rândul suporterilor ar fi fost un erou. Mexicanii, din ce în ce mai nervoşi, au mai încasat un gol, de această dată regulamentar, în minutul 33. Gafă monumentală a lui Osorio de care a profitat Higuain, care devine astfel golgheterul acestui turneu final, cu 4 reuşite. Tevez a izbutit golul serii în minutul 52, când a trimis puternic, de la 25 de metri, fără speranţe pentru Perez. Mexicul a revenit în joc în mintul 71, prin golul lui Javi Hernandez. Puştiul-minune al lui Aguirre, proaspăt acontat de Man United, l-a fentat din preluare pe Demichelis şi a tras puternic, la colţul scurt al porţii lui Romero. Avea să fie însă doar golul de onoare al "aztecilor", care părăsesc Campionatul Mondial pentru a cincea oară consecutiv din faza optimilor. De partea cealaltă, Maradona se pregăteşte să-i înfrunte pe nemţi pentru prima oară după finala de la Roma, din 1990.

Cu Jabulani prin Africa (ziua 16)

2010-06-27T01:59:00.002+03:00

Ieri s-a dat startul fazelor eliminatorii în Africa de Sud. Selecţionata Uruguayului s-a calificat în sferturile de finală după 40 de ani, şi va da piept cu Ghana, singura reprezentantă a continentului negru rămasă în competiţie

Uruguay - Coreea de Sud 2-1

"Celeştii au revenit în "crema" fotbalului mondial după exact patru decenii. Ultima prezenţă a Uruguayului printre primele opt s-a înregistrat la "Mundialul" mexican din 1970. Trebuie spus însă că atunci nu exista şi faza optimilor de finală, numărul echipelor participante la acea ediţie fiind jumătate din cel de astăzi. De atunci, deşi a avut mai mereu fotbalişti de înalt nivel, "La Celeste" n-a mai ajuns atât de sus. N-a făcut-o nici Rodolfo Rodriguez, nici Enzo Francescoli, nici Paolo Montero şi nici capriciosul Alvaro Recoba. Au făcut-o însă Suarez, Forlan şi, bineînţeles, Oscar Tabarez.

Uruguay a ajuns în optimile de finală fără să-i fi fost perforată poarta în faza grupelor. Doar Portugalia a mai reuşit această performanţă la curentul turneu final. Iar după modul în care decurgeau ostilităţile în prima parte, se părea că Muslera nu va fi nevoit nici de acestă dată să scoată mingea din plasă. Luis Suarez a deschis scorul în minutul 8, după o gafă în lanţ a defensivei asiatice. A urmat o adevărată lecţie de apărare din partea elevilor lui Tabarez. Tackling-uri curate, de manual, reuşite de Fucile, Lugano sau Perez. Situaţia avea însă să se schimbe în repriza secundă. Coreenii au apăsat pedala de acceleraţie şi au atacat în rafale. A venit şi golul, primul încasat de Uruguay la acest Mondial. Ieşire greşit calculată a lui Muslera iar Lee Chung Yong a punctat cu o lovitură de cap. Egalitatea a ţinut însă doar 12 minute. Luis Suarez a preluat un balon pe partea dreaptă, l-a fentat pe Cho Yong-Hyung şi a trimis o adevărată bijuterie către poarta asiaticilor. Bară-gol, Jung Sung-Ryong doar spectator.

Calificarea Uruguayului e cu atât mai impresionantă cu cât în duelul cu sud-coreenii n-a încasat niciun cartonaş galben. Asta înseamnă că Oscar Tabarez va avea cea mai bună echipă la dispoziţie în duelul de pe 2 iulie, cu Ghana.

SUA - Ghana 1-2 (după prelungiri)

Visul american s-a terminat. Sub privirile lui Bill Clinton şi a lui Mick Jagger (ciudat, o fi uitat că-i englez?), soccer-ul şi-a trăit ultimele minute în Africa de Sud. Băieţii lui Bob Bradley au cedat, după 120 de minute de luptă, în faţa "Stelelor negre" şi au ratat repetarea performanţei din 2002. De partea cealaltă, Ghana este cea de-a doua ţară africană care ajunge în sferturile unui Mondial, după Camerunul lui Roger Milla, în 1990.

Purtaţi din spate de un continent întreg, ghanezii au deschis scorul la doar cinci minute de la primul fluier. Kevin-Prince Boateng a tras pe jos, la colţul scurt, iar Howard s-a declarat învins. Americanii, specialişti în reveniri miraculoase la acest turneu final, păreau în pană de idei. Milovan Rajevac a cerut ca toate mingile fie trimise în stânga, spre Ayew, spre disperarea lui Cherundolo şi a lui Bocanegra. Bob Bradley a surprins în minutul 30, când efectua deja prima schimbare: Edu în locul lui Clark. Rezultatele nu s-au văzut decât după pauză, atunci când selecţionerul Statelor Unite a desăvârşit mişcarea tactică: Feilhaber în locul lui Findley, ceea ce însemna că Dempsey avea liber să urce mai sus, pentru a-i sprijini pe Donovan şi Altidore. Iar golul nu mai era decât o chestiune de timp. În minutul 62, Jonathan l-a faultat pe Dempsey în careu, iar centralul Kassai a arătat fără ezitare punctul cu var. A transformat elegant Donovan, golgheterul reprezentativei americane. S-a intrat în prelungiri pentru prima oară la acest turneu final. Nu s-au scurs nici trei minute din timpul suplimentar, că plasa porţii lui Howard se scutura din nou. Asamoah Gyan, cel care a transformat cele două penalty-uri care au săltat Ghana din faza grupelor, şi-a trecut în cont primul gol din acţiune la acest turneu final. A urmat din nou un asalt al băieţilor lui Bob Bradley către careul lui Kingson, acolo unde a ajuns, către finalul prelungirilor, şi Tim Howard. Nu le-a mai ieşit însă şi de această dată americanilor, care părăsesc competiţia cu fruntea sus. Ghanezii în schimb au încins un dans al bucuriei, acompaniaţi de corul vuvuzelelor de la Rustenburg.

P.S.: După ce în urmă cu câteva zile, printr-o regretabilă eroare, i-am atribuit lui Dragoş Bocanaciu vorbele lui Bogdan Tomulică, iată că azi am avut ocazia să-l ascultăm pe vigilentul comentator al TVR-ului în timpul meciului de la Rustenburg. Iar comentariul, în tandem cu Dan Filoti, a fost unul de-a dreptul savuros. Printre bâlbele, incoerenţele şi glumele nereuşite ale colegului provenit din presa scrisă, Bocanaciu a scăpat o frază memorabilă: "Americanii au deschis scorul contra Statelor Unite". Aşteptăm, în această seară, ca nemţii marcheze în poarta Germaniei, sau ca englezii să învingă Albionul şi să meargă braţ la braţ în sferturi.

Cu Jabulani prin Africa (ziua 15)

2010-06-26T13:12:00.005+03:00

Ziua a 15-a a turneului a fost una dintre cele mai sărace din punct de vedere al suspansului. Vorbitorii de portugheză au mers braţ la braţ în optimi, acolo unde vor da peste Spania şi Chile.

Grupa G - Joga feio

Brazilia - Portugalia 0-0

Derby-ul limbii portugheze a fost, probabil, cel mai interesant meci al fazei grupelor. Asta doar pe hârtie. Deşi recunoscute ca două dintre cele mai spectaculoase echipe ale momentului, Brazilia şi Portugalia au oferit o partidă care putea adormi până şi cel mai fanatic microbist. Ambele echipe erau aproape matematic calificate în optimi înaintea primului fluier, aşa că nici lusitanii şi nici fraţii lor din America de Sud n-aveau motive să se întreacă cu firea. Singurul motiv de îngrijorare venea din Grupa H, acolo unde nu se cunoştea încă locul pe care va încheia Spania faza grupelor.

Cote d'Ivoire - Coreea de Nord 3-0

Lipsit total de importanţă a fost şi jocul de la Nelspruit. După corecţia severă suferită în faţa Portugaliei, asiaticii erau eliminaţi matematic, în timp ce ivorienii mai aveau doar şanse teoretice. De exemplu, pentru trupa lui Eriksson nu era suficientă nici o victorie cu 5-0, decât în cazul în care şi Brazilia învingea cu acelaşi scor Portugalia. Dar cum în întâlnirea dintre vorbitorii de portugheză nimeni nu şi-a dorit victoria, rezultatul de la Nelspruit n-avea nicio importanţă. Yaya Toure, Romaric şi Kalou au fost marcatorii "elefanţilor" într-o victorie de palmares şi nimic mai mult. De partea cealaltă, nord-coreenii au fost "cenuşăreasa" turneului: trei înfrângeri din trei posibile, golaveraj 1-12.

Grupa H - Villa, printre golgheterii turneului

Spania - Chile 2-1

Ibericii au obţinut exact rezultatul de care aveau nevoie pentru a merge în optimi. Fără să strălucească, trupa lui Del Bosque a trecut cu 2-1 de Chile, o echipă care, la startul jocului, se număra printre echipele fără gol primit la acest turneu final, alături de Uruguay şi Portugalia. David Villa a fost, din nou, cel mai bun om al Spaniei, reuşind să înscrie unul dintre cele mai spectaculoase goluri ale turneului, după o ieşire hazardată a goalkeeperului Claudio Bravo. Prin punctul de aseară, Villa i-a egalat în clasamentul golgheterilor pe argentinianul Higuain şi pe slovacul Vittek, ambii cu câte trei goluri. Deşi cele două echipe s-au calificat la braţ, viitorul nu sună prea bine pentru niciuna dintre ele. Chile va întâlni Brazilia, în timp ce Spania va disputa derby-ul Peninsulei Iberice, în compania Portugaliei.

Elveţia - Honduras 0-0

Elveţia este o echipă a extremelor. Deşi a avut una dintre cele mai bine organizate defensive ale acestui Campionat Mondial, a suferit enorm în atac. În afara lui Alexander Frei, golgheterul all-time al reprezentativei Ţării Cantoanelor, elveţienii îi mai au pe Derdiok, încă mult prea fraged pentru acest nivel, şi Nkufo, ajuns deja la o vârstă venerabilă. Trupa lui Hitzfeld n-ar fi putut desface defensiva Hondurasului nici dacă s-ar fi jucat până astăzi. De altfel, central-americanii au fost aproape de prima lor victorie la un Campionat Mondial, însă Alvarez n-a reuşit să nimerească poarta din câţiva metri.

Odată cu consumarea acestor patru partide, ne luăm la revedere de la faza grupelor. Astăzi încep optimile de finală.

Cu Jabulani prin Africa (ziua 14)

2010-06-25T11:58:00.004+03:00

Ziua a 14-a a turneului a adus eliminarea campioanei en titre în dauna unei debutante la Campionatul Mondial, dar şi calificarea Japoniei în fazele superioare pentru prima oară pe teren străin.

Grupa F - Arrivederci, Italia!

Italia - Slovacia 2-3

Meciul de la Johannesburg punea faţă în faţă dezamăgirile grupei. Cel puţin până la primul fluier al lui Howard Webb, acestea au fost datele problemei. Italia, campioana mondială la zi, s-a împiedicat de Paraguay şi Noua Zeelandă, în timp ce slovacii au etalat unul dintre cele mai apatice jocuri de la acest turneu final. După startul partidei însă, slovacii au arătat o cu totul altă faţă. Una pe care trebuiau s-o arate mult mai devreme. Dar poate că e mai bine aşa. Incursiunile lui Hamsik, Stoch şi Jendrisek, dublate de apariţiile mereu periculoase ale lui Vittek în careul advers au implementat panica în echipa lui Lippi. O echipă blazată, formată pe scheletul unor jucători ieşiţi de mult din formă. O echipă care n-a fost în stare să pună în pericol poarta lui Mucha nici măcar o dată pe durata primei părţi. Astfel că golul din minutul 25 al lui Vittek s-a înscris în limitele normalului. Squadra azzurra n-a dat semne de viaţă nici după pauză. Astfel că Vittek n-a stat prea mult pe gânduri pentru a-şi trece în cont dubla. Italia a început să spere odată cu golul lui Di Natale, din minutul 81. Cum peninsularilor le era suficientă o remiză în faţa Slovaciei pentru a merge mai departe, s-au aruncat nebuneşte în atac. "Nebuneşte" e cuvântul potrivit. Italienii au uitat de tactică, de construcţia elaborată, azvârlindu-se către poarta lui Mucha cu toate liniile. O clipă de neatenţie a fost însă suficientă pentru viclenii slovaci, care au punctat în minutul 89 prin Kopunek, jucător intrat de doar două minute în teren. Reuşita superbă a lui Quagliarella, din minutul 92, a căzut mult prea târziu pentru ca Italienii să mai poată face ceva.

Este prima dată după ediţia 1934 când ambele finaliste ale ediţiei precedente sunt eliminate încă din prima rundă. Şi dacă ne gândim că atunci, la Mondialul italian din urmă cu 76 de ani, campioana Uruguay refuzase participarea, putem spune că avem de-a face chiar cu o premieră. În ceea ce priveşte Italia, e clar că acesta a fost cel mai slab turneu final al ei. De ce spun asta? Pentru că niciodată nu s-a mai întâmplat ca squadra azzurra să nu izbutească nicio victorie la un Campionat Mondial.

Paraguay - Noua Zeelandă 0-0

În timp ce la Johannesburg se juca pe rupte, evenimentele de la Polokwane pot fi numărate pe degetele unei singure mâini. Iar miza nu lipsea nici de la această întâlnire. În condiţiile în care Slovacia conducea Italia, Noua Zeelandă avea nevoie de o victorie la scor minim în faţa sud-americanilor pentru a câştiga grupa. Totuşi, nu putem spune că pentru băieţii lui Ricki Herbert a fost un turneu final ratat. E de amintit faptul că la prima şi ultima ei participare, în 1982, Noua Zeelandă a părăsit competiţia cu trei înfrângeri din tot atâtea posibile, şi cu un golaveraj ruşinos: 2-12. De această dată, "All Whites" se vor întoarce la Antipozi neînvinşi şi cu golaveraj 0.

Grupa E - Japonezii, maeştrii fazelor fixe

Olanda - Camerun 2-1

Batavii i-au copiat pe Argentinieni şi s-au calificat cu maximum de puncte. Golurile lui Van Persie şi Huntelaar au stabilit adversara Olandei din optimi. Elevii lui Bert van Marvijk vor avea de înfruntat Slovacia, echipa care a trimis acasă campioana mondială en titre, Italia. De partea cealaltă, Camerunul a înregistrat cel mai slab parcurs la un Campionat Mondial. Cu cinci participări până la cea de acum, "leii neîmblânziţi" n-au părăsit niciodată cometiţia fără să obţină nici măcar un punct.

Japonia - Danemarca 3-1

De regulă, eram obişnuiţi ca echipele nordice să exceleze la fazele fixe. Fie că e vorba de lovituri libere din preajma careului sau de cornere, echipele britanice sau scandinave s-au numărat mereu printre fruntaşe la acest capitol. Cine se gândea că vor veni odată nişte "samurai", care nu numai că le vor pune la îndoială superioritatea, dar îi vor şi învinge chiar cu armele lor? Japonia a clarificat, în mare măsură, ultima ecuaţie rămasă nerezolvată în Grupa F după două lovituri libere, executate magistral de Honda şi Endo. Golul veteranului Jon Dahl Tomasson, marcat în urma unui penalty, le-a mai dat nordicilor de doi bani speranţă. Însă era prea târziu. Nu şi pentru japonezi, care au mai punctat o dată prin Okazaki, după o fază de toată frumuseţea creată de Honda.

Japonia se califică, astfel, pentru prima oară în fazele superioare pe teren străin. N-a mai reuşit această performanţă decât în 2002, atunci gând a găzduit Mondialul în tandem cu Coreea de Sud. De partea cealaltă, danezii părăsesc pentru prima oară competiţia după faza grupelor. La precedentele trei participări, în 1986, 1998 şi 2002, nordicii au reuşit de fiecare dată să ajungă cel puţin în optimi.

Cu Jabulani prin Africa (ziua 13)

2010-06-24T01:47:00.001+03:00

Cea de-a 13-a zi a Mondialului a fost cu ghinion pentru cele două formaţii ex-iugoslave prezente la turneul final. Slovenia a părăsit competiţia, după ce la capătul primelor două serii de meciuri a fost lider în Grupa C, în timp ce sârbii au clacat în ultimul meci, în faţa "cangurilor" australieni.

Grupa C - Yankeii, peste englezi

Anglia - Slovenia 1-0

Albionul scârţâie din toate încheieturile, dar merge în optimi. Jocul moleşit arătat de băieţii lui Capello în primele două jocuri nu s-a îmbunătăţit nici în partida cu Slovenia. Rooney pare doar o umbră palidă a super-atacantului de la Man Utd. Gerrard şi Lampard par să se calce unul pe altul pe picioare. James Milner pere din alt film. Un haos total, declanşat după golul antologic încasat de Bobby Green în meciul cu Statele Unite. A căzut însă reuşita norocoasă al lui Defoe, din minutul 23, iar presiunea începuse să se ridice treptat de pe umerii lui Capello. Prin victoria din faţa Sloveniei şi, implicit, calificarea în optimi, tehnicianul italian şi-a salvat postul, cel puţin pentru moment.

SUA - Algeria 1-0

Disperarea se putea citi pe chipul fiecăruia din cei 22 de jucători de pe teren. La 1-0 pentru Anglia, ambele echipe erau eliminate de la Mondial. Iar ocaziile au curs la ambele porţi. Ba mai mult, americanii au avut şi un gol anulat eronat, pe motiv de ofsaid, dar şi o bară, prin Dempsey. Dramatismul a crescut în ultimele secvenţe. În momentul în care la Pretoria cel de-al patrulea oficial arăta minutele de prelungire, la Porth Elisabeth, Wolfgang Stark fluierase finalul partidei dintre Anglia şi Slovenia. Atât britanicii, cât şi ex-iugoslavii erau în optimi. Dar la Pretoria plasa se scutură. Cine a marcat? Landon Donovan, cine altul? Învălmăşeală în careul lui M'Bohli, portarul algerian a respins în faţă, iar Donovan, venit din linia a doua, a împins balonul în poartă. Era minutul 91, iar SUA obţinea biletele pentru optimile Campionatului Mondial, spre bucuria lui Bill Clinton, aflat la tribuna oficială. Americanii câştigă astfel Grupa C, situându-se peste englezi. Cine se putea gândi vreodată la o asemenea situaţie?

Grupa D - Ghana a salvat onoarea Africii

Germania - Ghana 1-0

Nemţii şi-au salvat onoarea în faţa "Stelelor negre". După ce începuseră turneul în forţă, au pierdut surprinzător în faţa Serbiei, iar acum începuseră să tremure serios în privinţa calificării. De partea cealaltă, ghanezii purtau pe umeri presiunea unui întreg continent. Camerun, Africa de Sud, Nigeria şi Algeria au părăsit deja competiţia, în timp ce Cote d'Ivoire are şanse infime să meargă mai departe. Prima repriză s-a jucat nebuneşte, de la o poartă la alta. Răutatea lui Müller, Schweinsteiger sau Özil a fost compensată prin apariţiile meru surprinzătoare ale lui Asamoah Gyan, care stârneau, mai de fiecare dată, panică în careul lui Neuer. Nemţii au punctat, în cele din urmă, după o oră de joc, prin bomba lui Özil de la marginea careului. S-a încheiat 1-0, un rezultat de care, surprinzător, Germania nu se poate bucura cu adevărat. De ce? În optimi o aşteaptă nimeni alta decât Anglia. Una dintre marile ei rivale. Ce va fi de această dată? Se va repeta istoria din finala World Cup '66, atunci când Hurst marca unul dintre cele mai controversate goluri din istoria fotbalului pentru a păstra trofeul în Insulă? Sau va fi ca în semifinala de la Italia '90, atunci când Stuart Pierce şi Chris Waddle au ratat de la punctul cu var şi au trimis Mannschaft-ul în ultimul act?

Serbia - Australia 1-2

Inexplicabilă evoluţia oscilantă a "plavilor". După o înfrângere în faţa Ghanei, sârbii au învins Germania şi păreau să aibă drumul netezit către optimi. Doar că în faţa Australiei, Zigić, Jovanović sau Krasić au dat dovadă de neputinţă, de lipsă de idei şi chiar de blazare. "The Socceroos" au lovit de două ori în partea secundă, prin Cahill şi Holman, şi începuseră să spere la calificare. Serbia s-a trezit în minutul 84, după golul nou-intratului Pantelić, însă era deja prea târziu. Aveau nevoie de încă două goluri pentru a-şi asigura prezenţa pe tabloul optimilor. Aşadar, un tehnician sârb va fi prezent în fazele superioare ale Mondialului sud-african. Din păcate pentru vecinii noştri, nu e vorba de Radomir Antić, ci de Milovan Rajevac, antrenorul Ghanei

P.S.: Revin cu veşnica mea obsesie, comentatorii TVR. N-aş fi atât de vehement în privinţa lor dacă n-ar fi plătiţi din bani publici pentru mizeriile pe care le emit pe post. Ba mai mult, au fost trimişi în haită în Africa de Sud, însă niciunul dintre ei nu ştie să emită o părere pertinentă, un fapt inedit sau un calcul al situaţiei din grupe. Ştiu în schimb să citească ce le-au scris alţii pe foile din faţa lor şi, în cel mai bun caz, să-ţi spună cine e la minge. Nimic mai mult!

Niciunul dintre aceşti papagali înarmaţi cu căşti şi microfoane nu cunoaşte vreo limbă străină. Lucru pe care l-am mai spus şi acum câteva zile, când transformau spaniola în portugheză. La meciul Angliei, Bogdan Tomulică ne spune că golul victoriei engleze din finala World Cup '66 a fost marcat de "Hiurst" (Hurst). Alte mostre: "Uain" Rooney, "Eişli" Cole etc. Sindromul pronunţiilor impecabile s-a transferat şi la Marian Olaianos, căruia i s-a trântit microfonul în nas în timpul meciului Germania - Ghana. I-auziţi: "ŞvainştaiNgăr", "Miulăr", "Chioln (Köln)", "Trociovschi (Trochovsky)". Ruşinos!

Cu Jabulani prin Africa (ziua 12)

2010-06-23T13:40:00.004+03:00

În cea de-a 12-a zi a turneului final s-a început configurarea tabloului optimilor. Primele două meciuri ale fazelor eliminatorii au fost stabilite ieri, după consumarea ultimei etape în Grupele A şi B.

Grupa A - Sfârşit de epocă pentru "cocoşi"

Africa de Sud - Franţa 2-1

C'est fini! Madatul lui Raymond Domenech, al "nebunului" Raymond Domenech, aşa cum îl alintă L'equipe de ceva vreme, s-a încheiat. După şase ani de lupte cu presa, cu suporterii şi cu jucătorii, unul dintre cei mai controversaţi selecţioneri din istoria "naţionalei" Franţei va părăsi, în sfârşit, corabia. O corabie scufundată de vreo patru ani, odată cu retragerea ultimilor mohicani ai generaţiei '98. O corabie cucerită de principalele "bisericuţe" din cadrul lotului. O corabie ai cărei marinari începuseră să nu mai aibă încredere unii în alţii. Episodul de săptămâna trecută este edificator. Nikolas Anelka a avut o discuţie extrem de colorată cu Domenech, amintindu-i de acum fostului selecţioner despre valorile familiei şi despre originile vieţii. O parte a dezbaterii a apărut pe prima pagină a L'equipe, iar atacantul lui Chelsea a fost trimis acasă, probabil, pentru a se documenta mai bine. "Ţap ispăşitor" a ieşit Yoann Gourcuff, "sifonarul lotului" aşa cum l-au numit ceilalţi colegi de vestiar. În condiţiile astea, ce se putea întâmpla pe teren? Pentru mine e o performanţă şi golul lui Malouda, singurul marcat de Franţa la acest turneu final. "Cocoşii" părăsesc aşadar Mondialul aşa cum merită. Au intrat pe uşa din dos, au ieşit tot pe-acolo.

Uruguay - Mexic 1-0

O mare parte a microbiştilor a mizat pe un egal de salon între cele două echipe. În condiţiile unei remize, ambele formaţii ar fi mers mai departe, indiferent de rezultatul partidei dintre Africa de Sud şi Franţa. Cu toate acestea, importanţa ocupării primei poziţii în grupă, prin care se evită o întâlnire cu Argentina în optimi, e destul de mare. În cele din urmă, "celeştii" au învins, prin golul lui Suarez din finalul primei părţi, câştigând Grupa A, cu 7 puncte şi fără gol primit. O victorie care n-a schimbat deloc ordinea echipelor calificate.

Grupa B - Când ţi-e frică de calificare

Argentina - Grecia 2-0

Grecia n-a fost calificată decât 26 de minute aseară. Adică exact atâta timp cât Nigeria a condus Coreea de Sud. După ce asiaticii au egalat, singura şasă a elenilor era forţarea deschiderii scorului în faţa unei Argentine înţesată de rezerve. Mai pe scurt, grecii trebuiau să atace. Au demonstrat că o pot face, acum câteva zile, în faţa Nigeriei. Aseară însă, probabil numele adversarului a tăiat din elanul trupei lui Rehhagel. Probabil şi ieşirile premature ale lui Torosidis, Karagounis şi Katsouranis au contribuit la absenţa totală a grecilor din careul lui Romero. Partida de aseară mi-a amintit de acel Olanda - România de la Euro 2008. Adică o echipă deja calificată, care nu mai poate pierde nici locul 1, încearcă să-i întindă mâna adversarei, pentru a merge împreună în fazele superioare. Însă adversara nu înţelege nimic şi se cantonează în apărare, de parcă ar fi meciul de deschidere. Odată cu trecerea timpului, liderul grupei îşi dă seama că exagerează cu galanteriile şi trece la treabă. Atunci au marcat Huntelaar şi van Persie, în faţa unei echipe debusolate a României. Aseară au fost Demichelis şi Martin Palermo. Acelaşi scor, acelaşi scenariu. Argentina lui Maradona este, aşadar, prima echipă cu maximum de puncte în faza grupelor. Urmează meciul cu imprevizibila echipă a Mexicului în optimi.

Nigeria - Coreea de Sud 2-2

Mult mai interesantă a fost partida de la Durban. Nigeria, fără punct în primele două meciuri, avea nevoie de o victorie în faţa asiaticilor, coroborată cu o înfrângerea a Greciei în faţa Argentinei. De partea cealaltă, asiaticilor le era suficientă şi o remiză pe care, vedeţi bine, au şi obţinut-o. Pe lângă cele patru reuşite, cele două echipe s-au întrecut în ratări. Eroul serii a fost însă nigerianul Yakubu, care a reuşit performanţa de a rata de la un metru cu poarta goală. O fază demnă mai mult de Ianis Zicu decât de un fotbalist al lui Everton. Coreenii vor da piept în optimi cu Uruguay, una dintre cele mai în formă echipe ale acestui turneu final.

Cu Jabulani prin Africa (ziua 11)

2010-06-22T10:17:00.004+03:00

Ziua a 11-a a Mondialului sud-african a consemnat cea mai mare diferenţă de scor a turneului, i-a împins pe chilieni aproape de optimi şi a adus primele goluri ale Spaniei.

Portugalia - Coreea de Nord 7-0

Portugalia şi Coreea de Nord s-au reîntâlnit, după 44 de ani, la un turneu final. La 23 iulie 1966, în sferturile Mondialului englez, lusitanii învingeau revelaţia acelui turneu cu 5-3. Eusebio a înscris atunci de patru ori. Ieri, în tribuna stadionului din Cape Town, cel mai mare fotbalist al Portugaliei a privit, poate şi puţin cu invidie, către urmaşii săi. "Doamne, cât ne-au chinuit pe noi...", părea să spună Eusebio la final, atunci când îi felicita, din înaltul tribunei, pe Ronaldo, Tiago, Simao şi ceilalţi.

După ce s-au descurcat mai mult decât onorabil în meciul de debut, contra Braziliei, nord-coreenii au comis-o în faţa Portugaliei. Ri Myong-Guk a fost nevoit să culeagă balonul din plasă de şapte ori! Ultima dată când s-a înregistrat o astfel de diferenţă la un turneu final a fost la 1 iunie 2002, atunci când Germania a zdrobit Arabia Saudită cu 8-0. Lusitanii n-au fost departe nici de recordul diferenţei de scor la Campionatul Mondial: 9 goluri, atins de Iugoslavia (9-0 cu pitoreasca echipă a Zairului, în 1974) şi Ungaria (10-1 cu El Salvador, în 1982). Prima repriză nu anunţa festivalul de goluri ce avea să urmeze, mai ales că şi asiaticii s-au apropiat în câteva rânduri periculos de poarta lui Eduardo. A fost doar reuşita lui Raul Meireles, din minutul 29. După pauză, potopul. Simao, Almeida, Liedson, Ronaldo şi Tiago, în două rânduri, au punctat în poarta nefericitului Myong-Guk.

Chile - Elveţia 1-0

Deşi au pierdut în faţa chilienilor, elveţienii au reuşit să stabilească un record deloc de neglijat: sunt echipa cu cele mai multe minute fără gol primit în istoria Campionatelor Mondiale. Elveţia n-a primit gol timp de 599 de minute, adică 9 ore şi 19 minute de joc efectiv. Până la reuşita de ieri a lui Gonzalez, ultimul marcator în poarta formaţiei helvete a fost spaniolul Txiki Begiristain, în optimile World Cup '94.

Despre meciul în sine, nu sunt prea multe de zis. Durităţi cât cuprinde, cartonaşe la kilogram, o eliminare, un gol marcat dintr-o fază pornită din ofasid. Fotbal prea puţin. Trupa lui Hitzfeld a fost însă aproape de a smulge un punct vital, în minutul 90, însă Derdyok a trimis puţin pe lângă poartă.

Spania - Honduras 2-0

După chinul cu Elveţia, iată că spaniolii şi-au reamintit ce-i eficienţa. David Villa a învins, practic de unul singur, o reprezentativă a Hondurasului care n-a arătat absolut nimic la acest turneu final. Noul fotbalist al Barcelonei a reuşit două goluri superbe în poarta lui Valladares, în minutele 17 şi 51. Ar fi putut deveni chiar al doilea autor al unui hattrick la acest turneu final, după Gonzalo Higuain, însă a tras pe lângă de la punctul cu var. O victorie normală a Spaniei, pe care o aşteaptă însă un meci infernal în faţa chilienilor. La finalul celor trei etape, am putea asista la un fapt inedit în această grupă: primele trei clasate să aibă câte şase puncte. Astfel, calificarea s-ar putea decide la golaveraj, la meciurile directe sau chiar prin tragere la sorţi. N-aş vrea să spun însă cine aş vrea eu să meargă mai departe din această grupă, pentru că oricum se subînţelege.

Cu Jabulani prin Africa (ziua 10)

2010-06-21T10:14:00.003+03:00

A zecea zi a Mondialului sud-african a încurcat socotelile în Grupa F, acolo unde, înaintea ultimului meci, toate cele patru echipe au şanse la calificare, şi a trimis Brazilia lui Dunga pe tabloul "optimilor", alături de Argentina şi Olanda.

Slovacia - Paraguay 0-2

Extrem de fâsâit jocul slovacilor! Elevii lui Vladimir Weiss, încă în stare de şoc după egalul cu Noua Zeelandă, n-au putut să lege nimic în meciul cu Paraguay. De această dată a apărut în teren şi Jan Kozak, singurul polist prezent la Mondiale. Mijlocaşul slovac a jucat însă şi ieri de parcă s-ar afla în vacanţă, la fel cum a făcut-o în ultima jumătate de an la Timişoara. Paraguayenii au stat la cutie. Şi-au aşteptat adversarii. Dar, când au văzut că nu au pe cine să aştepte, au trecut la treabă. Enrique Vera a punctat, în minutul 27, printr-o execuţie superbă, la colţul lung. Apoi, din nou, recul. Sud-americanii credeau că, totuşi, văzându-se conduşi pe tabelă, slovacii vor încerca ceva. Dar n-au făcut-o. De fapt, cred că dacă toată echipa Paraguayului s-ar fi aşezat pe gazon după golul lui Vera, europenii tot n-ar fi reuşit egalarea. În minutul 86 a venit şi golul doi, marcat de Riveros mai mult din plictiseală. O victorie aproape gratuită pentru elevii argentinianului Gerardo Martino, care au, astfel, prima şansă de calificare din această grupă. Cât despre slovaci? Nu putem decât să sperăm că-i va trezi cineva până la meciul cu Italia.

Italia - Noua Zeelandă

De la un punct, nu ştiu dacă mai putem vorbi de surprize. Ceva se întâmplă cu marile echipe din Europa. Anglia doarme. Franţa, la fel. Spania a uitat ce-i eficienţa. Germania e inconstantă. Iar Italia? Campioana mondială, Italia... ce-o fi cu ea? Am mai spus-o şi după meciul cu Paraguay: Lippi a greşit prin selecţionarea atâtor fotbalişti de la Juve, principala "vuvuzelă" a ultimului sezon din Sere A. Şi totuşi, asta să fie explicaţia egalului cu Noua Zeelandă? O echipă care valorează cât Iaquinta... Ce s-a întâmplat cu celebrele defensive italiene? Acum nu mai departe de patru ani, n-ai fi putut marca în poarta Italiei nici dacă aveai aprobare scrisă de la preşedintele Americii. Ce mai caută Cannavaro în teren? Anii au trecut şi pentru Fabio, nu mai este cel din 2006. Câţi are? 85, 86? Italia şi Noua Zeelandă au remizat într-un meci în care, după părerea mea, nici n-ar fi trebuit să se marcheze. Golul lui Smeltz a venit după un ofsaid evident, în timp ce De Rossi a simulat mişeleşte în duelul cu Tommy Smith. Parcă Inzaghi avea mai mult stil...

Brazilia - Cote d'Ivoire 3-1

Cu siguranţă, actuala Brazilie nu e cea mai spectaculoasă. Nu încântă privirile microbiştilor, aşa cum o făcea în 2002. Pare o echipă pragmatică, experimentată şi extrem de periculoasă. Aşa cum a fost cea din 1994, cu actualul selecţioner, Carlos Dunga, în teren. După 25 de minute de tatonare, Luis Fabiano a deschis scorul pentru Seleção, după o pasă filtrantă a lui Kaka. Tabela a rămas neclintită tot 25 de minute, când tot Luis Fabiano a scuturat plasa, după o fază de geniu dacă o privim din avion dar, cu cât ne apropiem de sol, devine din ce în ce mai controversată. În noianul acela de preluări, atacantul Sevillei s-a folosit de două ori de mână. Francezul Lannoit n-a văzut nimic, însă Luis Fabiano avea să recunoască, după meci, că a jucat şi puţin handbal la acea fază. "Poate a fost mâna lui Dumnezeu", a spus brazilianul. Sunt curios dacă Diego l-a auzit. Brazilia a făcut scor de forfait în minutul 62, prin Elano, aflat la cea de-a doua reuşită la acest turneu final. Şi iată, n-am ajuns să vorbim de ivorieni decât atunci când suntem nevoiţi să-i consemnăm golul de onoare. Drogba, în minutul 79. Şi cam atât. Până la final, n-a mai venit decât eliminarea lui Kaka, care va lipsi în derby-ul de limbă portugheză, însă va fi prezent pe teren în optimi.

Cu Jabulani prin Africa (ziua 9)

2010-06-20T01:19:00.000+03:00

Ziua a noua a turneului final a săltat în optimi "portocalele", a complicat serios calculele în grupa Germaniei şi a oferit prima echipă eliminată matematic.

Olanda - Japonia 1-0

Olandezii, deşi nu la fel de "zburători" ca odinioară, şi-au asigurat prezenţa în optimi. După o primă repriză dureros de plictisitoare, în care batavii n-au trimis decât o minge pe spaţiul porţii nipone, meciul a început să capete ritm în partea secundă. Ocaziile au început să se înmulţească de ambele părţi. Unicul gol al întâlnirii a căzut în minutul 53, când Van Persie a întors o minge la Snejder, iar mijlocaşul lui Inter a marcat din afara careului, cu toată opiziţia lui Kawashima. "Portocalele" se puteau desprinde pe final, însă nou-intratul Affelay, scăpat de două ori singur spre poartă, l-a luat la ţintă pe goalkeeperul japonez. Batavilor le-a şuierat glonţul pe la ureche în prelungiri, când Okazaki a şutat puţin peste poarta lui Stekelenburg din doar câţiva metri. S-a încheiat 1-0, iar băieţii lui Bert van Marvijk aşteaptă să-şi afle adversarul din optimi, adică locul 2 din Grupa F.

Ghana - Australia 1-1

Grupa Germaniei are parte de un lider surpriză. Ghana, cu patru puncte în două meciuri, se află în fruntea Grupei D. Curiozităţile acestei grupe nu se opresc însă aici: Ghana este singura echipă aflată în acest moment pe poziţie calificantă care nu a înscris niciun gol din acţiune. Singurele două reuşite ale "Stelelor negre" au venit din penalty. Revenind la meciul în sine, cei care au modificat primii tabela au fost australienii. Mark Bresciano a executat o lovitură liberă în minutul 11, Kingson a respins greşit, iar Henson, pe fază, a împins balonul în plasă. 1-0, iar cei supranumiţi "The Socceroos" începeau să spere. A venit însă minutul 25 şi, odată cu el, egalarea. Vedeta "cangurilor", Harry Kewell, a făcut pe portarul, respingând cu mâna o minge de pe linia porţii. Italianul Rosetti a arătat, fără ezitare, punctul cu var şi cartonaşul roşu pentru atacantul lui Galatasaray. Transformarea i-a aparţinut, la fel ca în meciul cu Serbia, lui Asamoah Gyan, vârful cu număr de fundaş.

Iar acum, să trecem la calcule! În momentul de faţă, singura şansă a Ghanei de a fi eliminată este să piardă meciul din faţa Germaniei, iar în cealaltă partidă, dintre Australia şi Serbia, să nu se înregistreze o remiză. Regula aceasta nu este însă pe deplin valabilă, deoarece echipa de la Antipozi stă catastrofal în ceea ce priveşte golaverajul (1-5). Asta înseamnă că africanii trebuie să piardă la cel puţin două goluri în faţa nemţilor, iar australienii să-i învingă pe sârbi la cel puţin trei. Singura situaţie cu adevărat favorabilă pentru "Socceroos" este o victorie a Ghanei în faţa "Panzerelor", coroborată cu un succes al lor în faţa "plavilor". În această situaţie, cele două echipe care s-au întâlnit ieri la Rustenburg ar merge braţ la braţ în optimi.

Camerun - Danemarca 1-2

În ciuda poreclei, "Leii neîmblânziţi" au fost primii... îmblânziţi din punct de vedere matematic la acest turneu final. Atât Camerunul cât şi Danemarca veneau după înfrângeri în meciurile de debut. Astfel că echipa care pierdea această partidă trebuia, automat, să-şi rezerve biletele de avion pentru întoarcerea acasă. "Leii" francezului Paul Le Guen au fost, într-adevăr, de neîmblânzit în startul meciului. Eto'o a deschis scorul în minutul 10, iar Camerunul dădea senzaţia că deţine controlul asupra şanselor la calificare. Danezii, inerţi până în acel moment, şi-au dat însă drumul la joc şi au restabilit egalitatea în minutul 33, prin Bendtner, în urma unui contraatac ce i-ar face invidioşi până şi pe italieni. Ceea ce s-a întâmplat însă în ultimele cinci minute ale reprizei este de domeniul fantasticului. Rommedahl, Bendtner şi Tomasson au trecut pe lângă gol în aceeaşi fază, pentru ca Emana şi Eto'o să se întreacă în ratări la cealaltă poartă. Dennis Rommedahl a adus, în cele din urmă, Danemarca în avantaj, la un sfert de oră de la reluare. A fost momentul în care, simţindu-se cu cuţitul la os, camerunezii s-au aruncat efectiv către poarta lui Sorensen. A fost un fotbal nebun, jucat aproape exclusiv din inerţie. Au fost momente în care orice element de tactică era lăsat deoparte. Fiorii reci ai eliminării erau cei care-i ghidau pe africani în teren. De partea cealaltă, danezii, cu tânărul Simon Kjaer în postura de lider al defensivei, au îndepărtat calm pericolul. Camerun părăseşte aşadar competiţia, după numai 180 de minute. Ghinion? Se poate spune şi aşa, mai ales că realizatorii transmisiei TV au numărat 23 de ocazii în dreptul "Leilor".

Cum Olanda este deja în optimi, singura necunoscută este echipa care o va urma. Totul se va decide joi, la Rustenburg, când Japonia şi Danemarca se vor întâlni faţă în faţă. Pentru nordici există doar varianta victoriei. Niponii însă par avantajaţi, deoarece au de partea lor şi varianta unei remize, datorită golaverajului superior (1-1, faţă de 2-3 cât are Danemarca).

Cu Jabulani prin Africa (ziua 8)

2010-06-19T00:54:00.001+03:00

Ziua a opta a Mondialului sud-african a fost cea în care două pretendente la trofeu au dezamăgit crunt. Dacă Germania poate invoca ghinionul în meciul cu Serbia, Anglia lui Capello seamănă izbitor cu Franţa lui Domenech, şi ea una dintre marile "vuvuzele" ale turneului.

Germania - Serbia 0-1

Există şi astfel de zile în fotbal. Rare, dar există. Zile în care nemţilor nu le iese nimic. Zile în care şi dacă goalkeeperul advers ar sta în colţul terenului, mingea tot n-ar intra în poartă. Zile în care orice proverb este egal cu zero. De partea cealaltă, sârbii şi-au adus aminte că au fost una dintre cele mai solide grupări în preliminarii şi că nu au voie să-şi risipească orice şansă la calificare după doar două jocuri.

Surprinzătorul rezultat de pe tabelă a plecat de la eliminarea golgheterului Germaniei la Campionatele Mondiale, Miro Klose, în minutul 37. După nici 60 de secunde, plasa porţii lui Neuer avea să se scuture. Zigici l-a servit perfect pe Milan Jovanovici, iar jucătorul lui Standard Liege a marcat primul gol al Serbiei la actualul turneu final. Era de aşteptat ca nemţii să conteste superioritatea "plavilor" de pe tabelă. A făcut-o Sami Khedira, în prelungirile primei părţi, însă bara l-a salvat pe Stojkovic. Sârbilor le-a trecut glonţul pe la ureche în minutul 61. Vidici a plonjat efectiv după minge în careu, iar tot visul unei victorii în faţa "Panzerelor" părea să se ducă de râpă. Podolski a tras însă slab, nici pe centru nici pe colţ, iar Stojkovic a intervenit fără probleme. Sârbii au mai încercat şi ei poarta lui Neuer, însă Jabulani s-a încăpăţânat să se ciocnească în două rânduri de bară. S-a încheiat 1-0, iar calculele în această grupă devin din ce în ce mai complicate. De exemplu, dacă Australia reuşeşte minunea şi învinge Ghana, atunci înaintea ultimei runde, toate cele patru echipe vor fi la egalitate de puncte. Cred, totuşi, că nemţii şi sârbii, în această ordine, se vor califica în optimi. Serbia va avea un meci facil cu "cangurii", în timp ce nemţii găsesc întotdeauna resurse atunci când se simt cu cuţitul la os.

Slovenia - SUA 2-2

Două reprize diametral opuse pe Ellis Park. Prima jumătate a aparţinut europenilor, care au condus la pauză cu 2-0, după golul ireal al lui Birsa din minutul 13 şi reuşita lui Ljubijankic, care a marcat, cu trei minute înainte de pauză, după ce a scăpat singur cu Tim Howard. În repriza secundă, soccer-ul a luat cuvântul. Landon Donovan a readus SUA în joc după trei minute de la reluare, după o execuţie splendidă, dintr-un unghi imposibil. Americanii au început imediat goana după egalare, asta în timp ce slovenii s-au mulţumit să îi aştepte cuminţi, în propria jumătate, şi să respingă tot ce se poate. Inevitabilul s-a produs însă în minutul 82, după ce fiul selecţionerului Bob Bradley, Michael, a venit din linia a doua şi a tras fără preluare, învingându-l pe Handanovic. S-a încheiat 2-2, rezultat care îi menţine pe sloveni, în mod surprinzător, la şefia Grupei C, cu 4 puncte.

Anglia - Algeria 0-0

Albionul nu se regăseşte. Statutul de favorită la câştigarea unui trofeu nu i-a priit niciodată. Poate doar în 1966, când a triumfat în propria ogradă. De altfel, englezii n-au depăşit faza sferturilor unui Mondial disputat "în deplasare" decât o singură dată, la Italia '90. Şi atunci, culmea, nimeni nu le dădea vreo şansă măcar la calificarea în optimile competiţiei. Anul acesta, inventatorii fotbalului au părăsit Insula mai decişi ca niciodată. Simţeau că e momentul lor. O ţară întreagă aştepta să-i vadă pe elevii lui Capello cu trofeul în braţe. Ceea ce au arătat însă Gerrard&co. în primele două meciuri nu e decât chin, frustrare, neputinţă.

Agonizant a fost jocul Angliei în meciul cu Algeria. Nord-africanii nici n-au avut prea mult de furcă cu cei 11 îngâmfaţi din faţa lor. Baloanele zburau mai de fiecare dată la metri buni de poarta lui M'Bolhi. Construcţia a fost mai chinuitoare decât o naştere. Elevii lui Capello au părut crispaţi, s-au simţit inconfortabil în prezenţa mingii. Practic, unii dintre ei au dat senzaţia că n-au văzut o minge în viaţa lor. Englezii au semănat izbitor cu marii lor rivali, francezii. Norocul băieţilor din Regat a fost că algerienii n-au avut un Hernandez, un Blanco sau un Carlos Vela.

Cu Jabulani prin Africa (ziua 7)

2010-06-18T10:00:00.001+03:00

Ziua a şaptea a turneului final a fost, probabil, cea mai spectaculoasă de până acum. Seria a doua a meciurilor găseşte multe echipe cu cuţitul la os şi le obligă să ia la ţintă poarta adversă. Evident, regula nu se aplică şi Franţei lui Domenech, care parcă îşi doreşte cu tot dinadinsul să-şi bată joc de ultimele sale meciuri la cârma naţionalei.

Argentina - Coreea de Sud 4-1

Argentina este, practic, prima echipă calificată în optimi. Spectacolul din meciul cu sud-coreenii certifică, dacă mai era nevoie, statutul de favorită la trofeu al trupei lui Maradona. Totul a început cu autogolul lui Park Chu-young din minutul 17. A urmat apoi un recital al lui Messi&co., la finalizare aflându-se de fiecare dată Gonzalo Higuain. Cele trei goluri izbutite de vârful Realului îl plasează în fruntea clasamentului golgeterilor competiţiei. De altfel, acesta este primul hattrick înregistrat la Campionatul Mondial de la cel al portughezului Pedro Pauleta, care la ediţia 2002 a marcat de trei ori în poarta Poloniei.

Grecia - Nigeria 2-1

Fără gol după patru meciuri jucate la Campionatul Mondial în întreaga existenţă, Grecia a arătat că ştie să joace şi ofensiv. Elenii erau obişnuiţi să aştepte cuminţi în apărare, iar apoi să lovească pe contraatac. De această dată însă, duşul rece cauzat de golul norocos al lui Uche din prima parte a schimbat radical datele problemei. Explozia ofensivă a grecilor a fost însă declanşată cu adevărat de eliminarea nigerianului Kaita, din minutul 33. După reluarea jocului, a început nebunia. Practic, nu cred că am mai văzut la acest turneu final un asalt mai hotărât către poarta adversă. Dacă facem abstracţie de vreo două ocazii mari ale Nigeriei din partea a doua, putem spune că până prin minutul 71, poarta lui Enyeama a fost singura de pe teren. Doar două au fost norocoase pentru eleni, din sumedenia de ocazii. Mai întâi, în minutul 44, şutul lui Salpingidis este deviat decisiv de Shittu, iar trupa lui Rehhagel marchează primul ei gol din istorie la un Campionat Mondial. A venit apoi minutul 71 şi respingerea greşită a lui Enyeama. Torosidis, pe fază, a "înţepat" balonul şi l-a trimis în colţul scurt al porţii. Grecia învinge, aşadar, Nigeria, iar jocurile din ultima etapă se anunţă cu adevărat interesante pentru stabilirea celei de-a doua echipe calificate.

Franţa - Mexic 0-2

Dacă mai sus spuneam că n-am mai văzut la acest turneu final un iureş ofensiv precum cel al elenilor, despre francezi pot spune că n-am mai văzut un iureş defensiv precum cel pe care l-au etalat aseară, cu Mexicul. Practic, indiferent de scorul de pe tabelă, trupa lui Domenech se încăpăţâna să rămână departe de poarta lui Oscar Perez. Anelka, Govou şi Gignac au fost, practic, inexistenţi. Nu i-am văzut! Am ratat citirea celor două echipe la începutul partidei şi n-am ştiut că joacă şi Sidney Govou. Am aflat în minutul 69, în momentul în care a fost schimbat cu Valbuena. În aceste condiţii, cum să nu învingi Franţa? Javi Hernandez a deschis "balul" în minutul 64 pentru ca, 20 de minute mai târziu, veteranul Cuauhtemoc Blanco să desăvârşească "opera" din penalty. Merită menţionat faptul că Blanco, în vârstă de 37 de ani, este singurul fotbalist din zona CONCACAF care a marcat la trei campionate mondiale.

Iată că, încet dar sigur, se îndeplineşte pronosticul meu de la finalul primei zile a Mondialului. Franţa eliminată din grupe, iar Uruguay pe pe primul loc. Un scenariu absolut realizabil, mai ales că în ultimul meci "celeştii" întâlnesc Mexicul. Iar un egal de "salon", care ar califica ambele echipe, e cât se poate de posibil. Asta ar însemna că Franţa se va întoarce acasă după numai trei meciuri, aşa cum a făcut-o şi la Mondialul asiatic din 2002. Însă, poate mai important, meciul cu Africa de Sud ar fi ultimul pentru Raymond Domenech pe banca "cocoşilor"!

Cu Jabulani prin Africa (ziua 6)

2010-06-17T00:25:00.003+03:00

Ziua a şasea a Mondialului a fost cea în care au evoluat şi ultimele patru debutante. Am asistat la primul mare şoc al turneului final şi am făcut cunoştinţă cu omul care poate opri zumzăitul vuvuzelelor.

Honduras - Chile 0-1

Chilienii erau deţinătorii recordului de ineficacitate la Campionatul Mondial. Nu mai puţin de 13 meciuri fără victorie! Ultimul succes al reprezentativei "La Roja" la un turneu final s-a consemnat în urmă cu exact 48 de ani. La 16 iunie 1962, Eliado Rojas marca unicul gol al finalei mici a Campionatului Mondial contra Iugoslaviei. Niciunul dintre cei 67.000 de chilieni prezenţi atunci pe Estadio Nacional din Santiago nu-şi putea imagina seceta ce avea să urmeze. De partea cealaltă, hondurienii au revenit la Campionatul Mondial, după prima şi ultima aventură a lor de până acum, cea din 1982. În grupa 5 a Mundial-ului spaniol, "bicolorii" au uimit o lume întreagă, după ce au smuls câte o remiză ţării gazdă şi Irlandei de Nord (ambele cu scorul de 1-1).

Fără vedeta David Suazo, hondurienii au fost aproape inexistenţi în ofensivă, mulţumindu-se să aştepte cuminţi, în propria jumătate, atacurile elaborate ale chilienilor. Sud-americanilor nu le-au trebuit însă prea multe invitaţii, deschizând scorul în minutul 34. Isla a centrat de pe dreapta, iar Beausejour a împins balonul în plasă. Valdivia şi Alexis Sanchez au încercat şi ei să-şi treacă numele pe lista marcatorilor, însă fără sorţi de izbândă. S-a încheiat astfel 1-0, iar "La Roja" pune capăt aşteptării de aproape o jumătate de secol.

Spania - Elveţia 0-1

Sincer să fiu, prevedeam un asemenea deznodământ. Ceea ce a păţit Spania păţesc, de regulă, echipele umflate cu pompa înaintea competiţiei. Cum s-a ajuns, totuşi, să fie considerată Spania mare favorită a turneului? Nu vorbim despre ce s-a întâmplat acum doi ani într-o altă competiţie. Nu vorbim despre scoruri de maidan în partide de pregătire. Vorbim despre tradiţia la Campionatul Mondial, acolo unde, în actualul format, Spania e la nivelul României. Mai simplu, n-a trecut niciodată de faza sferturilor de finală. S-au mai fript unii acum ceva vreme cu asemenea echipe. Să nu uităm de Columbia, în 1994, despre care însuşi Pele a spus că va ieşi Campioană Mondială. Şi ştim cu toţii ce soartă a avut...

Africa de Sud - Uruguay 0-3

Spuneam după prima zi a Mondialului că Uruguay va fi câştigătoarea grupei. Şi îmi menţin poziţia şi acum. Cu unul dintre cele mai nimicitoare cupluri de atac ale momentului, Forlan - Suarez, "celeştii" pot deveni una dintre surprizele acestui turneu final. Atunci când se află într-o zi de graţie, Diego Forlan, cel care a câştigat aproape de unul singur Europa Leage, e de neoprit. A reuşit cel mai frumos gol de până acum al turneului. Sigur că a contat şi devierea lui Mokoena, însă nu putem vorbi de hazard în cazul lui Diego. Mai apoi, în minutul 78, penalty-ul său a reuşit să oprească pentru prima oară sunetul vuvuzelelor în actuala ediţie a Mondialului. Golul din final al fostului clujean Alvaro Perreira n-a făcut decât să desăvârşească dezastrul pentru Bafana Bafana şi să înteţească fiesta în sectorul de tribună rezervat uruguayenilor.

P.S.: Stimate dom' comentator, cine mai e şi "Suarej" ăsta? Dacă te refereai cumva la atacantul uruguayan, dă-mi voie să-ţi spun că baţi din nou câmpii. Limba oficială în Uruguay este spaniola, nicidecum portugheza. Iar dacă tot e să gafezi, de ce n-o faci până la capăt: "Fernandej", "Gonzalej" etc?

Cu Jabulani prin Africa (ziua 5)

2010-06-15T17:00:00.003+03:00

Deşi extrem de dezamăgitoare din punctul de vedere al calităţii jocurilor, ziua a cincea a Mondialului a adus şi primele suprize în adevăratul sens al cuvântului. Noua Zeelandă a cucerit primul punct la Campionatul Mondial, în timp ce nord-coreenii au ţinut în şah Brazilia aproape o oră.

Noua Zeelandă - Slovacia 1-1

"All Whites" au revenit, după 28 de ani, la turneul final. La Mondialul spaniol din 1982, Noua Zeelandă a fost "cenuşăreasa" turneului, alături de El Salvador, nereuşind să adune niciun punct. Acum şi-au propus mult mai mult. Selecţionerul Ricky Herbert, fundaş pentru "naţionala" de la Antipozi în urmă cu 28 de ani, n-a mizat pe eternul joc "la ciupeală", practicat de obicei de formaţiile mici. A început cu un îndrăzneţ 4-3-3, mergând pe principiul că e mai bine să pierzi cu fruntea sus decât să o faci cantonat în apărare. De partea cealaltă, slovacii, aflaţi la primul lor turneu final de la divizarea Cehoslovaciei, nici nu concepeau să nu se impună în faţa neo-zeelandezilor. Cu câteva nume grele în componenţă, cum ar fi Hamsik, Skrtel sau chiar Vittek, europenii s-au aruncat încă din primele minute către poarta lui Mark Paston. Golul a picat însă la cinci minute după pauză, graţie lui Vittek, care a fructificat o centrare venită de pe dreapta de la Sestak. Jendrisek, Sestak şi, mai târziu, Holosko au avut şansa desprinderii, însă au ratat cu nonşalanţă. Practic, nimeni nu mai credea că "All Whites" pot reveni, în condiţiile în care până cu cinci minute înainte de final nu trăseseră niciun şut pe poartă. Dar a venit minutul 93. Centrare de pe stânga a lui Smeltz şi apariţie surprinzătoare a fundaşului dreapta, Winston Reid. Gol! Slovacii se uitau buimăciţi unii la alţii, nevenindu-le să creadă. Reid, Smeltz şi ceilalţi sărbătoreau deja pe pista de atletism, în faţa unui grup de fani veniţi de la Antipozi.

Portugalia - Cote d'Ivoire 0-0

Prea puţine de spus despre acest meci. Deşi considerat primul derby adevărat al Mondialului, duelul dintre portughezi şi "elefanţi" a lăsat mult de dorit. Portugalia - Cote d'Ivoire s-a înscris perfect în nivelul acestui turneu final. Anihilare reciprocă, faze notabile cu porţia, automulţumire. Doar bara lui Ronaldo din minutul 11 poate fi trecută la capitolul impresie artistică. Ambele echipe au părut satisfăcute de rezultatul alb de pe tabelă cu mult înainte de finalul jocului. Cum şi Portugalia şi Cote d'Ivoire au, teoretic, trei puncte asigurate din confruntarea cu nord-coreenii, calificarea se va decide după duelurile cu Brazilia.

Brazilia - Coreea de Nord 2-1

Pe hârtie, acesta părea unul dintre cele mai disproporţionate dueluri din ultima vreme de la turneele finale. Brazilia e mereu punctul de atracţie al unui Campionat Mondial, e principala sursă de rating şi de publicitate. De partea cealaltă, în Coreea de Nord, aceşti termeni nici nu sunt trecuţi în dicţionar. Aflaţi la prima participare după 44 de ani la un turneu final, asiaticii au venit în Africa de Sud cu gândul să-şi reprezinte poporul cu mândrie. Şi ce dovadă mai bună se poate da în acest sens decât imaginea atacantului Jong Tae-Se, pe care l-a podidit plânsul în timpul intonării imnului naţional? Pe teren, brazilienii au încercat să încheie cât mai rapid conturile cu supuşii lui Kim Jong-il. Cu toate acestea, tirul lui Robinho, Luis Fabiano sau Elano încă era departe de a fi reglat. Pauza a consemnat un surprinzător 0-0 pe tabelă, iar multă lume începea să-şi amintească de performanţa nord-coreenilor din 1966, când au învins Italia. A venit însă golul din unghi imposibil al lui Maicon, din minutul 55, o reuşită ce seamănă întrucâtva cu cea a lui Dan Petrescu din mecul cu SUA de la Mondialul din 1994. Elano a înlăturat orice dubiu asupra învingătoarei în minutul 72, iar Brazilienii dădeau senzaţia că pot face scor pe final. Suprinzător însă, cei care au închis tabela au fost asiaticii. Mijlocaşul Ji Yun-Nam a punctat, în minutul 88, iar outsiderii grupei şi, probabil, ai turneului final per ansamblu, au părăsit terenul cu fruntea sus după confruntarea cu Brazilia.

Cu Jabulani prin Africa (ziua 4)

2010-06-14T23:20:00.005+03:00

Cea de-a patra zi a Mondialului a consemnat intrarea în scenă a campioanei en titre. Japonezii au obţinut prima victorie la un turneu final găzduit în afara ţării lor, în timp ce "portocala" s-a arătat suficient de "mecanică", însă şi extrem de norocoasă.

Olanda - Danemarca 2-0

Primul duel european al Mondialului a pus faţă în faţă Olanda - veşnic în căutarea gloriei pierdute în anii '70 - şi Danemarca - o specialistă a fazei grupelor. De ce i-am numit pe nordici specialişti? Simplu: în toate cele trei ediţii ale Campionatului Mondial la care au participat, au reuşit să se califice din faza grupelor: optimi în 1986, sferturi în 1998 şi din nou optimi în 2002. Cu toate acestea, era totuşi greu pentru băieţii lui Morten Olsen să reziste în faţa "portocalelor". Scăpaţi ca prin urechile acului după câteva şarje ale "batavilor" din prima repriză, danezii au comis-o după pauză. Simon Poulsen a trimis balonul în coechipierul său, Agger, iar din fundaşul lui Liverpool, neîmblânzitul Jabulani a ricoşat în poartă. Olandezii au trecut de câteva ori pe lângă dublarea avantajului, în timp ce danezii răspundeau prin contraatacuri sterile, care nu reuşeau să-l emoţioneze câtuşi de puţin pe Stekelenburg. 2-0 s-a făcut cu cinci minute înainte de final, graţie unei faze senzaţionale realizate de tânărul Elia. Atacantul lui Hamburg l-a executat pe Sørensen, mingea a lovit rădăcina barei şi a ricoşat la Dirk Kuyt, care n-a mai trebuit decât să împingă balonul în poarta goală.

Japonia - Camerun 1-0

Dintre cele trei participări de până acum, Japonia nu se poate lăuda decât cu Mondialul găzduit în tandem cu Coreea de Sud, în 2002. Doar la acel turneu final s-au mai consemnat victorii ale Ţării Soarelui Răsare. De partea cealaltă, "Leii neîmblânziţi" n-au pierdut niciodată în meciul de debut la cele cinci Campionate Mondiale de până acum. Ambele echipe au venit în Sudul Africii cu obiective mai îndrăzneţe ca niciodată. Dacă niponii încearcă să acceadă în semifinale, camerunezii îşi doesc câştigarea trofeului. Realitatea din teren a fost însă cu totul alta, niciuna dintre echipe nereuşind să convingă că pot rezista până prin luna iulie la turneul final. Japonezii au reuşit singurul gol al întâlnirii în minutul 39, prin Honda, care a profitat de gafele în lanţ ale defensivei africane.

Italia - Paraguay 1-1

Italia a debutat la Campionatul Mondial zdruncinată de scandaluri. Presa din Italia l-a contestat vehenement pe Marcello Lippi pentru selecţie, reproşându-i că nu ţine mai deloc cont de forma jucătorilor. Şi pe bună dreptata, 7 dintre cei 14 jucători care şi-au făcut aseară apariţia pe gazonul din Cape Town provin de la Juventus. Marea dezamăgire a ultimului sezon în Peninsulă, dar şi... marea iubire a lui Don Marcello. "Squadra Azzura" şi-a etalat din plin şi pe teren toate frământările şi scandalurile din cadrul lotului. Paraguayanul Alcaraz a marcat, în minutul 38, după ce a profitat de neatenţa lui Cannavaro şi De Rossi. Italia a reînceput să spere în minutul 63. Goalkeeperul sud-americanilor, Villar, a ieşit hazardat după un corner executat de Pepe, iar mingea s-a lovit de De Rossi şi a intrat în poartă. N-a fost să fie mai mult, în ciuda "forcingului" din final, în timp ce paraguayenii, puşi şi ei pe fapte mari la acest Mondial, debutează onorabil.

Cu Jabulani prin Africa (ziua 3)

2010-06-14T00:04:00.000+03:00

Ziua a treia a Mondialului a stat sub semnul cartonaşului roşu. În fiecare dintre cele trei partide programate ieri s-a consemnat câte o elimninare. A fost şi ziua intrării în competiţie a celor două echipe ex-iugoslave. Surprinzător însă, nu Serbia a fost cea care a cules laurii. Ziua au închis-o nemţii în stil mare, tăindu-le "cangurilor" elanul prin cele patru goluri marcate în poarta lui Schwarzer.

Algeria - Slovenia 0-1

"Vulpile deşertului" s-au întors, după 24 de ani, la Campionatul Mondial. Cu două participări la activ, în 1982 şi 1986, algerienii îşi doreau cu orice preţ victoria în faţa Sloveniei. Mai ales că nu au pierdut niciodată primul meci în această competiţie. De partea cealaltă, ex-iugoslavii nu se puteau mândri cu mare lucru în ceea ce priveşte prezenţa lor la turneele finale. La singurul lor Mondial, cel din 2002, n-au reuşit să cucerească niciun punct într-o grupă cu Spania, Africa de Sud şi Paraguay.

Palmaresul modest al celor două grupări s-a reflectat din plin şi pe teren. Algeria şi Slovenia au oferit, probabil, cel mai slab meci de până acum al Mondialului sud-african. A fost nevoie de eliminarea stupidă a lui Ghezzal pentru a sparge sâcâitorul echilibru de pe teren. Golul lui Koren din minutul 79 a îmbunătăţit niţel imaginea de ansamblu a jocului. Unica reuşită a întâlnirii a venit însă şi pe fondul greşelii portarului Chaouchi, păcălit prea uşor de buclucaşul Jabulani.

Serbia - Ghana 0-1

Favorita mea, Serbia, a început cu stângul Campionatul Mondial. "Maşinăria" concepută de Radomir Antić e în vizibilă scădere de turaţie, după ce nu mai departe de toamna trecută părea în stare să zdrobească orice adversar. Marko Pantelić a trimis un prim avertisment către poarta africanilor în secunda 30, însă mingea a trecut pe lângă. A fost însă şi singura ocazie mai acătării a "plavilor" din prima parte, care au arătat o precipitare inexplicabilă, mai ales pe ultimii 20 de metri. Scenariul din repriza secundă a fost inspirat parcă din primul meci al zilei. Sârbul Lukić a văzut al doilea cartonaş galben în minutul 73, iar ghanezii au deschis scorul nouă minute mai târziu. N-a mai fost însă vorba de o greşeală de portar, ci de un henţ comis de Kuzmanović în careu. Gyan a transformat fără emoţii, asigurând victoria "Stelelor negre". Ca o ironie, înfrângerea sârbilor a fost plănuită chiar de către un... sârb. Milovan Rajevac pregăteşte naţionala Ghanei din 2008, reuşind la începutul acestui an, accederea în finala Cupei Africii pe Naţiuni, pierdută în faţa Egiptului.

Germania - Australia 4-0

Nemţii au început Mondialul sud-african conform tradiţiei din ultimele ediţii: un start lansat şi cel puţin patru goluri marcate. În 2002 au început cu un zdrobitor 8-0 în faţa Emiratelor Arabe Unite. Acum patru ani, în meciul de deschidere al Weltmeistershaft-ului, au făcut spectacol cu Costa Rica: 4-2. Nici aseară băieţii lui Joachim Löw nu s-au lăsat mai prejos. Au umilit o selecţionată a Australiei de la care toată lumea aştepta mai mult.

Germania s-a prezentat în Africa de Sud cu cel mai tânăr lot afişat vreodată la un Campionat Mondial. Badstuber, Khedira, Özil sau Müller sunt junii care şi-au făcut loc în Manschaft şi care n-au resimţit absolut deloc tracul debutului la o competiţie de anvergură. Rămâne de văzut însă cât îi vor ţine bateriile pe bătăioşii nemţi, echipa fiind construită pe scheletul lui Bayern München, formaţie care, ştim cu toţii, a avut un sezon istovitor. N-aş vrea să mă hazardez, însă văd Germania în finala acestui turneu. Şi, până la urmă, n-ar mira pe nimeni, dacă ne uităm în urmă, la cele două Campionate Mondiale ale acestui mileniu: în 2002 a ajuns în finală, iar în 2006 a cucerit locul 3. Ce-ar fi să-l vedem, peste mai puţin de o lună, pe Phillipp Lahm în rolul lui Matthäus din urmă cu 20 de ani?

Cu Jabulani prin Africa (ziua 2)

2010-06-13T00:24:00.003+03:00

Prima zi a mondialului cu trei partide programate a început previzibil şi s-a încheiat incredibil. Coreea de Sud şi Argentina s-au instalat în fruntea Grupei B, în timp ce Anglia şi SUA au oferit un meci făcut parcă special pentru cartea de istorie a fotbalului.

Coreea de Sud - Grecia 2-0

"Tigrii asiatici" i-au zgâriat rău pe eleni, în meciul de deschidere al Grupei B. Lee Jung-Soo şi Park Ji-Sung au fost cei care au răpus reduta lui Rehhagel, rămasă doar o umbră palidă a celei de la Euro 2004. Pentru "naţionala" Greciei însă, rezultatul nu pare ieşit din tipare. Ba din contră, a respectat la perfecţie tradiţia elenilor la Campionatul Mondial. La precedenta participare (şi singura, de altfel), în 1994, au părăsit competiţia cu trei înfrângeri din tot atâtea meciuri şi fără gol marcat.

Argentina - Nigeria 1-0

"El Pibe d'Oro" a revenit la Campionatul Mondial în faţa aceluiaşi adversar pe care l-a întâlnit şi în ultimul meci la un turneu final. După meciul cu Nigeria, de la World Cup '94, în care a fost integralist, Maradona a fost depistat pozitiv cu efedrină şi suspendat. A fost ultima apariţie a lui Diego în competiţia care l-a făcut nemuritor. La 16 ani distanţă, îmbrăcat la patru ace şi purtând o barbă în stilul eroului său, Che Guevara, "El Pibe" s-a întors. În faţă i-a stat tot Nigeria, iar victoria a revenit tot sud-americanilor. Gabriel Heinze a marcat unicul gol al unui meci în care Argentina a amintit, pe alocuri, de echipa care cucerea trofeul în urmă cu aproape un sfert de secol.

Anglia - SUA 1-1

Vă vine să credeţi sau nu, Anglia n-a bătut SUA niciodată într-un meci oficial. Ce-i drept, nu s-au întâlniti decât de două ori: la Mondialul din 1950 şi aseară. Despre partida din urmă cu 60 de ani se aminteşte destul de des şi în zilele noastre. Yankeii i-au învins atunci pe îngâmfaţii englezi, scor 1-0, într-un meci a căui poveste a fost ecranizată în urmă cu cinci ani. Generaţii întregi de englezi au aşteptat cu nerăbdare o reîntâlnire cu obraznicii care au îndrăznit să le pună la îndoială superioritatea. Doar că răzbunarea a fost amânată, cine ştie pentru cât timp, de către Robert Green. Neîndemânaticul goalkeeper de la West Ham a scăpat în poartă şutul anemic al lui Dempsey, lăsându-şi ţara fără victorie în faţa americanilor.

Povestea partidei din 1950, denumită de americani "The Miracle on Grass".

Cu Jabulani prin Africa (ziua 1)

2010-06-11T19:23:00.006+03:00

Zeci de mii de vuvuzele au sunat astăzi la Johannesburg, în deschiderea celei de-a 19-a ediţii a Campionatului Mondial de fotbal. Preşedintele sud-african Jacob Zuma şi veşnic zâmbitorul Sepp Blatter au dat, în mod oficial, startul celui mai controversat turneu final din istorie. După ameninţări teroriste, furturi din hotel şi discuţii pe marginea trompetelor localnicilor şi a mingii buclucaşe (Jabulani), a venit în sfârşit rândul fotbalului să-şi intre în rol.

Africa de Sud - Mexic 1-1

Zgomotul asurzitor al vuvuzelelor nu i-a intimidat pe mexicani, care au atacat poarta lui Khune încă din start. Giovani dos Santos, Vela şi Franco au ameninţat, pe rând, reduta selecţionatei Bafana Bafana, fără succes însă. Trupa lui Carlos Alberto Parreira, aflat cu a cincea echipă la un Campionat Mondial, a ieşit la rampă în finalul primei părţi, însă Mphela n-a reuşit să împingă balonul în plasă din câţiva metri. Repriza secundă avea să înceapă perfect pentru gazde. Tshabalala a marcat primul gol al turneului, în minutul 54, iar zgomotul produs de controversatele trompete sud-africane creştea în intensitate cu fiecare secundă. N-a fost să fie însă victorie pentru Bafana Bafana, Marquez egalând, cu 10 minute înainte de final, după o fază în care a profitat de ieşirea greşită la ofsaid a lui Mokoena. Nicio surpriză, aşadar, în uvertura "celui mai frumos Campionat Mondial", aşa cum se încăpăţânează să-l descrie Herr Blatter.

Uruguay - Franţa 0-0

Trebuie să specific din start că nu am văzut meciul. Când am aflat rezultatul, am rămas puţin dezamăgit, deoarece aş fi fost în stare să pariez orice pe o victorie a sud-americanilor. Scandalurile monstruoase în care a fost implicată naţionala "cocoşului galic" în ultimul timp anunţau un turneu final catastrofal. Raymond Domenech, aflat în ultimele zile ale lungului său mandat, a reuşit din nou să enerveze o ţară întreagă, prin titularizarea lui Govou în dauna lui Gignac. Mai apoi, aerele de vedetă afişate de o parte a jucătorilor n-au făcut decât să îndepărteze publicul de echipă, Franţa ajungând, din acest punct de vedere, într-o situaţie similară cu România. De aceea, mă aşteptam la un start ruşinos pentru francezi, la fel ca în 2002, când au pierdut în meciul de deschidere cu Senegalul. S-a încheiat, în schimb, 0-0, ceea ce înseamnă că toate cele patru componente ale Grupei A se află la egalitate de puncte după prima "etapă".

P.S. M-aş încumeta la un mic pariu: Franţa nu se va califica mai departe, iar "celeştii" vor câştiga grupa. Părerea mea...

FIFA Hold Up 2010

2010-06-09T20:52:00.003+03:00

"Va fi cel mai frumos Campionat Mondial din istorie!" Aşa spunea Sepp Blatter, în urmă cu câteva luni, despre turneul final ce stă să înceapă în mai puţin de 48 de ore. Nu ştiu dacă va fi cel mai frumos însă, cu siguranţă, va fi cel mai pitoresc.

Cobrele, babuinii, preţurile exorbitante şi infrastructura cvasiinexistentă nu sunt singurele probleme ale orgnizatorilor. Câţiva jurnalişti iberici au simţit pe pielea lor "ospitalitatea" ţării cu una dintre cele mai ridicate rate ale criminalităţii de pe glob. Un ziarist de la Marca a fost călcat de hoţi în camera de hotel în timp ce dormea. A doua zi dimineaţă, s-a trezit fără paşaport, bani, telefoane mobile, laptop, bagaje şi haine. Şi mai scandaloasă e păţania unui junalist portughez de la O Jogo, căruia hoţii i-au ţinut pistolul la tâmplă mai mult de o jumătate de oră, timp în care l-au "uşurat" de absolut toate bunurile.

Cu siguranţă, evenimente precum cele prezentate mai sus vor mai fi cu duiumul pe parcursul turneului final. Condiţiile de securitate din hotelurile sud-africane seamănă izbitor cu cele din România. Borfaşii sunt mână-n mână cu agenţii de pază, cu recepţionerii, ba uneori şi cu poliţia locală. Globalizarea fotbalului a luat-o însă cu mult înainte logicii şi a bunului simţ. Organizarea unei competiţii de o asemenea anvergură într-o ţară de un asemenea tip nu poate fi explicată decât de Herr Blatter, în traducerea bunului său prieten, Mircişor Sandu. Să nu uităm că următorul Campionat Mondial se va ţine în Brazilia, care nu înseamnă doar Copacabana, soare şi fiesta.

Pe când un turneu final în Bronx?

Un "porumbel" pe banca lui Poli

2010-06-04T22:28:00.003+03:00

Nu, Iancu nu s-a apucat de columbofilie. A făcut, în schimb, cea mai bună alegere, după mine, pentru postul de antrenor. Vladimir Petrovici, poreclit Pizon (porumbelul), a semnat pe doi ani cu alb-violeţii.

Cine este Petrovici?

Pizon s-a format la Steaua Roşie Belgrad, pentru care a evoluat timp de 10 sezoane, între 1972 şi 1982. A mai trecut pe la Arsenal, Antwerp, Brest, Standard Liege şi Nancy, agăţându-şi ghetele în cui în 1988, la 33 de ani. Este una dintre cele cinci "Stele ale Stelei" (Zvezdina Zvezda), distincţie acordată de Steaua Roşie jucătorilor cu cel mai mare impact asupra istoriei clubului. A adunat 34 de selecţii şi 5 goluri pentru "naţionala" Iugoslaviei, cu care a participat la Campionatele Mondiale din 1974 şi 1982.

Din postura de secund al lui Ljupko Petrovici, Pizon a cucerit Cupa Campionilor Europeni cu Steaua Roşie, în 1991, în celebra finală de la Bari cu Olympique Marseille. Ca principal, a câştigat o Cupă a Iugoslaviei în 1996 cu Zvezda şi a condus Serbia şi Muntenegru până în finala Europeanului de tineret din 2004. A cucerit eventul în China, cu Dalian Shide, în 2006. A fost numit selecţioner al Chinei, însă a ratat calificarea la Campionatul Mondial din Africa de Sud. La începutul sezonului trecut, s-a întors pe "Marakana", însă a fost demis în luna martie, după o înfrângere cu modesta Metalac, asta deşi Zvezda era lider.

Ce face mahmureala din om...

2010-06-03T11:21:00.005+03:00

La nici trei zile de la debutul emisiunii "Pe Bune", cu Radu Banciu şi Mihai Mironică, au început deja să apară zvonuri despre un prim proces în care vor fi implicaţi cei doi. Gabi Tamaş a ameninţat că-i va da în judecată pe moderatori, pentru că o sticlă de whisky din decor poartă numele lui.

Cu siguranţă, gluma e nesărată. Ştim cu toţii, Tamaş n-ar îndrăzni să ducă vreo sticlă de whisky la gură... pentru că îl serveşte în pahar. Cred că s-ar fi potrivit mai bine numele fundaşului lui West Bromwich Albion pe o capsulă de sifon. Asta pentru că atât Tamaş cât şi sifonul sunt indispensabili şpriţului.

Una peste alta, e interesant de văzut ce urmări va avea acuzaţia de calomnie asupra emisiunii. Mai ales că, din câte am văzut, nu se specifică niciunde că ar fi vorba despre un pamflet.

L.E.: Specificarea cu pricina şi-a făcut apariţia înaintea emisiunii de astăzi (4 iunie).

Pe cine mai batem, Răzvane?

2010-06-02T22:57:00.008+03:00

Naţionala "Scufiţei roşii" (echipată astăzi, culmea, în galben), a rezistat eroic, timp de 28 de minute, în faţa Macedoniei. Sikov a marcat singurul gol al întâlnirii de la Villach, pe o arenă aproape la fel de somptuoasă ca şi cea de la Ciulniţa. Răzvan Lucescu rămâne, astfel, fără punct în 2010, deşi a avut în faţă echipe care n-au prea "pupat" turnee finale în existenţa lor: Israel, Ucraina şi, cu voia dvs, Macedonia.

Cum sâmbătă este programat amicalul cu temuta reprezentativă a Hondurasului, participantă la Mondialul din Africa de Sud, nu prea se întrevede ca palmaresul "tricolorilor" să se îmbunătăţească. De aceea, pentru a mai ridica moralul tamaşilor şi tănaşilor din lotul României, propun şi eu câţiva adversari pentru perioada dinaintea preliminariilor la Euro.

Papua Noua Guinee - ţară situată în Pacificul de Sud-Vest. "Pasărea de aur a Paradisului", aşa cum este supranumită reprezentativa de fotbal, are cel mai scăzut coeficient din clasamentul FIFA.

Republica Central Africană - "Naţionala" de la Sud de Ciad, deşi considerată una dintre cele mai modeste de pe continentul negru, a reuşit, la sfârşitul anului trecut, o performanţă remarcabilă. A câştigat Cupa CEMAC (Comunitatea Economică şi Monetară a Africii Centrale), după ce a învins în ultimul act Guineea Ecuatorială, cu 3-0. Iată o bună propagandă a motto-ului acestei naţiuni, Unité, Dignité, Travail.

Montserrat - Micuţul stat din Caraibe n-a cunoscut decât gustul eşecului de când s-a afiliat la FIFA, în 1999. Ultima victorie e datată 2 aprilie 1995, 1-0 cu Anguilla, în preliminariile Cupei Caraibelor.

Ce zici, Răzvane? Ne-om descurca cu ăştia?

S-au întors legendele

2010-05-31T12:47:00.005+03:00

La doar o săptămână de la finala Ligii Campionilor, "Santiago Bernabeu" a fost din nou gazda unui meci de gală. Legendele Realului şi ale Milanului din ultimele două decenii s-au întors pentru câteva zeci de minute pe gazon. Deşi mulţi dintre "actorii" de aseară au sărit bine de 40 de ani, cu toţii au jucat ca la prima tinereţe. În echipa Milanului a evoluat şi polistul Cosmin Contra, cel care a îmbrăcat tricoul "diavolilor" în sezonul 2001/2002.

Real Madrid: Buyo, Contreras, Jaro, Chendo, Velasco, Rojas, Sanchís, Ramis, Fernando Sanz, Helguera, Sabido, Óscar Rubio, García Cortés, Julio Llorente, Figo, McManaman, Víctor, Gallego, Zidane, Karembeu, Iván Pérez, Santillana, Butragueño, Amavisca, Dani şi Alfonso

AC Milan: Sebastiano Rossi, Simone Braglia, Baresi, Costacurta, Maldini, Filipo Galli, Panucci, Angelo Carbone, Diego Fuser, Stefano Eranio, Lentini, Rui Costa, Boban, Marco Simone, Massaro, Evani, Albanese, Cosmin Contra, Stefano Nava, Papin, Weah, Cafú, Serginho

La fel ca tata

2010-05-31T10:43:00.003+03:00

Aşa suna refrenul unei melodii de acum câţiva ani. Un refren ce îi defineşte cât se poate de bine pe Luceşti. Sâmbătă seara, după eşecul "naţionalei" de la Lvov, Răzvan i-a găsit ţapi ispăşitori pe arbitri. La fel ca tata...

Selecţia lipsită de logică. Gafele de începător ale unui Lobonţ mai mult şomer în acest sezon. Bâlbâielile căpitanului Chivu, cel care cu doar o săptămână în urmă prindea trofeul Ligii Campionilor de "urechi". Prestaţia lamentabilă a lui Tănase, cel specializat, în ultimul timp, mai degrabă în dezamorsarea "bombelor" decât în fotbal. Jocul de construcţie greoi, inspirat parcă din Neluţu Sabău. Junioru' a uitat toate aceste lucruri. N-a văzut decât "fluieraşii", trimişi special să-l facă praf la un amical.

Asumarea eşecului lipseşte cu desăvârşire din gena familiei Lucescu. În vara anului trecut, după ce pierduse calificarea în Liga Campionilor în dauna lui Poli, nea Mircea n-a găsit altă scuză decât terenul de pe "Dan Păltinişanu". Denivelările de pe suprafaţa de joc din Banat au împiedicat ceata de brazilieni aciuaţi la Doneţk să-şi etaleze trucurile învăţate pe Copacabana. Nu mai departe de acum o lună, acelaşi nea Mircea, fiind întrebat dacă se va mai întoarce în Liga I a replicat: "De ce să mă întorc în România, unde nu sunt respectat? Aici mi-a furat Chivulete un titlu în 1998!"

Răzvănel a avut de unde învăţa. "Jigodiile astea de arbitri" vor fi, de aici înainte, paravanul oricărui eşec al "naţionalei". Mai ales că se întrevăd unele cu răsunet, în campania de calificare la Euro 2012. Orice s-ar întâmpla, junioru' va ieşi cu faţa curată, îndreptând degetul arătăror către unii sau alţii. La fel ca tata...

Şi-a găsit Iancu Trombetta?

2010-05-26T18:27:00.004+03:00

O mare parte a suporterilor timişoreni (printre care mă număr şi eu) a oftat a uşurare în momentul în care Sabău şi-a dat demisia. Ca de obicei, gândul ne fugea la Duşan. Sau, mă rog, la un antrenor cât de cât decent, capabil să construiască o echipă cât de cât competitivă. Eu de mult visez la un antrenor german sau francez. Nu un nume mare, să nu fiu înţeles greşit. Nici foşti mari fotbalişti, de tipul Mathaus sau Cantona, care în antrenorat n-au demonstrat nimic. Unu' de pe la Augsburg sau de la Grenoble ar da, cu siguranţă, lovitura în mizeria asta pe care noi o numim atât de frenetic fotbal. Când colo, ne-am trezit că în pole position pentru ocuparea băncii e Maurizio Trombetta.

Mulţi dintre noi ni-l amintim de la CFR Cluj. De fapt, nici nu prea am avea de unde altundeva să ni-l amintim. A fost cel care i-a condus pe "feroviari", relativ onorabil, în grupele Champions League. Marele lui defect nu ţine însă de rezultate, de tactică, de metode de antrenament. Ţine de caracter. Maurizio Trombetta e printre primii antrenori-preş care au ajuns pe la cluburile cu pretenţii. Ca să vă lămuresc, e genul de "yesmen" care nu iese din cuvântul preşedintelui nici în vis. E antrenorul ideal pentru oricare dintre analfabeţii cu bani din fotbalul românesc. Pentru Iancu, sosirea lui Trombetta ar înlesni schimbul cu Dinamo, Pantilimon - Cristea. Maurizio n-o să-i spună niciodată petrolistului că Pantilimon încă e un portar de viitor, pe când "prinţişorul" Cristea şi-a servit deja viitorul într-un pahar, cu RedBull şi cu gheaţă. O să spună despre mutare exact ce va spune şi Iancu, în aceeaşi română stâlcită pe care o etalează amândoi.

Povesteam mai demult, pe când un alt anrenor din Peninsulă se pregătea să o preia pe Poli, ultima întâmplare cu italieni la Timişoara. Acum, la exact 10 ani distanţă, situaţia tinde să devină a dracului de similară!

Cifrele lui Sabău

2010-05-23T14:17:00.004+03:00

S-a încheiat, în sfârşit, circul din Liga I! Poli n-a reuşit decât o clasare pe locul 5 deşi, cu trei etape înainte de final, încă mai păstra şanse consistente la titlu. Finalul a fost însă catastrofal pentru alb-violeţi, care n-au reuşit să adune decât un punct din nouă posibile cu Mediaş, Pandurii şi Braşov.
Ultimul fluier al sezonului 2009/2010 a fost întâmpinat în nota obişnuită a returului pe "Dan Păltinişanu". I s-a cerut demisia lui Neluţu Sabău, însă acesta nici nu vrea să audă de aşa ceva. Tehnicinanul lui Poli a spus ieri, după înfrângerea cu FC Braşov, că doreşte să rămână în continuare la Timişoara. Aveţi, mai jos, o mică statistică a rezultatelor obţinute de Sabău în sezonul recent încheiat. Bineînţeles, am făcut abstracţie de cele două victorii cu Dinamo şi de eliminarea lui Şahtior, performanţe pe care oricum "Moţul" ţine să le reamintească la fiecare conferinţă de presă.

Neluţu Sabău este doar al treilea antrenor care rezistă un sezon întreg pe banca lui Poli, în ultimele 20 sezoane. Predecesorii săi sunt Costică Rădulescu (1994/1995 în Divizia B) şi Dusan Uhrin (2007/2008).
Deşi s-a descurcat onorabil în meciurile din deplasare, Sabău a irosit nu mai puţin de 22 de puncte pe teren propriu. O asemenea risipă nu s-a mai consemnat pe "Dan Păltinişanu" din 1996/1997, sezonul ultimei retrogradări din elită a lui Poli .
Cu Sabău la timonă, Poli are, pentru al treilea sezon la rând, cea mai bună ofensivă a Ligii I. Cu toate acestea, eficacitatea atacului e în scădere faţă de ediţiile precedente: '09/'10 55 de goluri; '08/'09 58 de goluri şi '07/'08 57 de goluri.
Decisive la acest capitol au fost cele trei meciuri în care Poli a izbutit să înscrie de şase ori : 6-0 la Timişoara cu Ceahlăul, 6-2 la Mediaş şi, din nou, 6-0 acasă cu Alba Iulia. Până în acest sezon, formaţia timişoreană nu izbutise să înscrie mai mult de cinci goluri de mai bine de 11 ani. Ultima astfel de ispravă s-a consemnat la 29 august 1998, când Poli învingea Unirea Dej cu 6-1, într-un meci de divizia B.
Deşi pe hârtie atacul părea să meargă ca uns, în realitate lucrurile nu au stat deloc aşa. Poli a înregistrat, în acest sezon, nu mai puţin de 12 meciuri fără gol marcat (inclusiv cel din Giuleşti). Acest lucru nu s-a mai consemnat din stagiunea 2003/2004, când bănăţenii au înregistrat tot 12 partide în care n-au reuşit să scuture plasa..
În acest sezon, Poli a demonstrat că nu are capacitatea de a reacţiona în momentul în care este condusă. Alb-violeţii au reuşit să întoarcă doar un singur meci în care au fost în dezavantaj pe tabelă: 2-1 cu Poli Iaşi, în etapa 18.
Cu Sabău pe bancă, Poli a înregistrat 14 remize, fapt unic în istoria clubului. Precedentul record data din sezonul 1992/1993, când Poli a terminat 13 partide la egalitate.

Ultimul ţel: locul 3

2010-05-21T15:19:00.005+03:00

După ce au ratat, pe rând, titlul de campioană şi locul secund, pentru alb-violeţi nu mai rămâne decât atacarea poziţiei a treia. O clasare pentru al doilea an la rând pe podium ar fi posibilă doar în cazul unei victorii în partida de mâine, cu FC Braşov, de la Timişoara. Chiar dacă va obţine cele trei puncte, Poli trebuie să aştepte deznodământul întâlnirii de la Piteşti, dintre Inter şi Steaua. În cazul în care Poli va termina la egalitate de puncte cu roş-albaştrii, în avantaj vor fi bucureştenii, datorită jocurilor directe.

Poli - FC Braşov - statistică

Cele două echipe se vor întâlni, mâine, pentru a 27-a oară la Timişoara, într-un meci de primă ligă.
Statistica este de partea bănăţenilor, aceştia câştigând 17 dintre cele 26 de meciuri înregistrate până acum. Rezultatul de egalitate s-a consemnat în patru rânduri, în timp ce "stegarii" au plecat învingători de cinci ori de la Timişoara.
Prima întâlnire s-a consemnat în urmă cu aproape 53 de ani. La 24 noiembrie 1957, Ştiinţa ceda acasă, cu 2-3, în faţa echipei Energia Steagul Roşu Oraşul Stalin. Pentru timişoreni au înscris Flip şi Ciosescu.
FC Braşov n-a mai plecat neînvinsă de la Timişoara din sezonul 1993/1994. În turul acelui campionat, cele două echipe terminat la egalitate, scor 0-0, acela fiind, de altfel, singurul meci în care golul n-a picat de nicio parte.
Tot în 1993, dar în primăvară, "stegarii" reuşeau ultima victorie la Timişoara, scor 1-0.
De altfel, braşovenii nu au reuşit niciodată să se impună la mai mult de un gol diferenţă: 2-3 în 1957, 1-2 în 1962, 1-2 în 1963, 1-2 în 1982 şi, în fine, 0-1 în 1993.
De la revenirea lui Poli în primul eşalon, FC Braşov a vizitat de patru ori Timişoara, plecând învinsă de fiecare dată: 2-1 în 2002 (vezi video), 1-0 în mai 2004, 2-1 în august 2004 şi 4-0 în noiembrie 2008.
Ultima întâlnire dintre cele două echipe, acel 4-0 din finalul turului ediţiei trecute, s-a soldat cu demiterea neaşteptată a tehnicianului de la acea vreme a lui Poli, Dusan Uhrin.

Remember: 9 noiembrie 2002, Poli - FC Braşov 2-1 (Nicolae, Oprea / Buga)

O cronică mai cu "Moţ"

2010-05-17T23:40:00.003+03:00

Poli a remizat la Tg. Jiu într-un meci care... Dar ce-ar fi să-i dăm cuvântul lui Neluţu Sabău pentru cronica de meci?

Astăzi am pierdut două puncte pe care le-am avut în mână. Ghinionul, neşansa şi arbitrajul nu ne-au lăsat să câştigăm. Mai e şi publicul timişorean, care mereu ne pune beţe în roate. O parte dintre băieţi mi-au mărturisit, la pauză, că încă din primul minut s-au simţit hăituiţi de suporterii rămaşi la Timişoara. Eu cred în telepatie, şi pot să spun că i-am auzit scuipând invective la adresa mea şi a echipei, printre seminţe. Şi Stanciu mi-a zis că a auzit asta. Mare dreptate are Daniel... Oraşul ăsta nu merită nici măcar acest egal. Dar aşa se întâmplă cu noi, oamenii de valoare. Mereu nimerim în locuri unde munca noastră nu este deloc apreciată. Să nu uităm că am bătut la Dinamo, am eliminat-o pe Şahtior şi am câştigat la Zagreb.

Nu înţeleg ce are lumea cu Curtean. E un jucător fabulos. De la mine încoace, n-a mai existat un mijlocaş de bandă mai valoros în România. În prima repriză, le-am interzis jucătorilor să finalizaze din interiorul careului. Doar prin repetate şuturi mult peste poartă putem spera la o autoaccidentare a portarului advers. Mingote ar fi putut să-şi înţepenească gâtul în timp ce urmărea zmeiele înălţate de băieţii mei. Pe Goga l-am sfătuit să le recite câteva poezii fundaşilor centrali de la Pandurii. "Noi" şi "Plugarii" le-a învăţat cel mai bine. Însă Rus şi Chibulcutean sunt de netrecut. Ultimul, în mod special, îmi aminteşte de Baresi. Am jucat în Italia împotriva lui şi parcă-l revăd acum, după atâţia ani, în tricoul Pandurilor. Totuşi, un egal pe terenul echipei care joacă cel mai frumos fotbal după noi, nu e de lepădat.

Istanbulul arde, Bursa se piaptănă

2010-05-17T11:40:00.006+03:00

Cutremur în fotbalul turc! Istanbulul pierde titlul de campioană după 26 de ani. După Trabzonspor, în '83-'84, nicio echipă din afara trioului Galata - Fener - Beşiktaş n-a reuşit să câştige Superliga Turciei. Până aseară.
Înaintea ultimei etape, Fenerbahce era lider, cu 73 de puncte, în timp ce revelaţia sezonului, Bursaspor, îi sufla în ceafă, cu doar un punct mai puţin. Ambele au avut programate meciuri grele pe teren propriu, cu Trabzonspor, respectiv Beşiktaş. La pauză însă, situaţia avea să se răstoarne. Pe Şükrü Saracoğlu era 1-1. David Guiza a deschis scorul pentru Fener, însă Yilmaz a egalat pentru oaspeţi. La Bursa, pe Atatürk, gazdele aveau deja 2-0, prin reuşita lui Batalla şi autogolul lui Toraman. Până la final, situaţia nu s-a schimbat foarte mult. Beşiktaş a reuşit să reducă diferenţa, însă n-a mai putut evita înfrângerea. La Istanbul, echipa lui Christoph Daum n-a reuşit să marcheze golul victoriei, scăpând titlul printre degete.

Pe cele două stadioane s-au anunţat rezultatele. La Bursa s-a declanşat fiesta. Echipa locală cucereşte primul titlu din istorie. Palmaresul "crocodililor verzi" nu mai conţinea decât un singur trofeu major, Cupa Turciei, în 1986. La Istanbul, iadul. Fanii lui Fener şi-au ieşit din minţi, au incendiat o parte a tribunei şi au invadat terenul de joc. A fost nevoie de intervenţia maşinilor de pompieri pentru a stinge puiul de incendiu, dar şi pentru a-i mai tempera pe suporterii furioşi.

Bursaspor - Beşiktaş 2-1

Haos la Istanbul

Un'te duci tu, Moţule?

2010-05-11T09:19:00.004+03:00

Sabău vrea să plece. Nu din cauza rezultatelor, ci din cauza publicului. Nu din cauza jocului lamentabil, ci din cauza mucaliţilor de la tribuna a II-a. "Publicul e singurul motiv pentru care plec", a spus aseară "Moţul", după înfrângerea cu Mediaşul.

Ioan Ovidiu Sabău reprezintă un paradox al băncii tehnice timişorene din ultimii ani. Deşi a reuşit câteva rezultate unice în istoria clubului (cel mai lung parcurs european, prima victorie externă europeană, prima victorie tur-retur cu Dinamo), n-a reuşit să intre în inimile suporterilor. Frica, primul element care intervenea în pregătirea oricărui joc, a fost simţită încă de la bun început de către public. Dacă o abordare prudentă e firească într-un meci la Doneţk, Amsterdam, chiar Cluj sau Vaslui, nu acelaşi lucru se poate spune când abordezi la fel meciuri pe teren propriu cu echipe de duzină. La ce-ţi trebuiau, nea Ovidiule, doi închizători cu Inter Curtea de Argeş? La ce-ţi trebuiau doi închizători cu Mediaşul, când erai obligat să câştigi? Poate poţi să ne spui şi cum am ajuns să pasăm înapoi, în minutul 80, când tabela arată 1-0 pentru adversari? De explicat ar fi şi de ce primirea unui gol ne toarnă, mai de fiecare dată, plumb în ghete. E-adevărat, Bucur nu mai este. Dar nu poţi să te plângi că n-ai avut de unde alege. Am fost cea mai activă echipă pe piaţa transferurilor în această iarnă. I-am adus pe Sepsi (la cererea ta expresă), Cociş (idem), Contra, Kozak (vice-căpitanul Slovaciei, echipă calificată la Mondiale) şi Dede (om de bază în naţionala Angolei). Oameni cu experienţă la nivel înalt. Oameni care s-au mai bătut la titlu, de-a lungul carierei, în campionate mult mai puternice decât cel al României. Oameni care au jucat la turnee finale, oameni care au avut în faţă nume ceva mai sonore decât Chiricheş, Viţelaru, Kratochvil sau Băcilă.

Dacă Sabău vede publicul ca fiind singura problemă la Poli, atunci poate să plece liniştit. Nu îl va regreta nimeni.

Victorie chinuită, dar binevenită

2010-05-01T22:26:00.004+03:00

Alb-violeţii au tremurat pe final pentru o victorie ce părea, la un moment dat, securizată. Poli - Oţelul 2-1, iar trupa lui Sabău revine cu şanse consistente în lupta pentru titlu.

Timişorenii au început în forţă, încercând să rezolve cât mai repede soarta celor trei puncte. Tabela a rămas intactă doar până în minutul 5, când Magera a deviat în poartă o centrare de pe dreapta a lui Bonfim. Alexa a fost aproape de cel de-al treilea gol stagional în minutul 10, însă Grahovac a respins balonul trimis cu capul de căpitanul bănăţenilor. 2-0 s-a făcut un minut mai târziu. Cociş, scăpat singur către poarta gălăţenilor, l-a văzut ieşit pe Grahovac şi nu a ezitat să-l lobeze pe goalkeeperul bosniac. Poli a controlat autoritar întreaga primă repriză, printr-o posesie zdrobitoare, dând senzaţia că nimeni şi nimic nu-i poate pune în pericol victoria. A venit însă gafa monumentală a lui Nibombe, care nu a respins o minge de la marginea careului. Axente a recuperat şi l-a executat pe Taborda printr-un lob superb. Interesant e că ex-polistul a marcat 3 din cele 5 goluri din acest sezon în poarta timişorenilor. Au urmat minute bune rupte parcă din filmul meciului cu Internaţional Curtea de Argeş. Elevii lui Sabău au acceptat, oarecum inexplicabil, doiminarea Oţelului, care a trecut, în câteva rânduri, pe lângă golul egalizator. De partea cealaltă, Kozak a ratat şansa de a închide meciul, în minutul 89, însă n-a reuşit să-l învingă pe Grahovac din câţiva metri.

Final agonizant pentru Poli dar, vorba clişeului, importante sunt doar cele trei puncte. Mai ales că această victorie o pune pe Poli într-o postură la care nici nu mai îndrăznea să spere după rezultatele din ultimele etape.

În aşteptarea Oţelului

2010-04-30T11:21:00.003+03:00

Rămânerea alb-violeţilor în cursa pentru locul 2 depinde şi de trupa lui Dorinel Munteanu. Oţelul Galaţi, una dintre singurele echipe rămase fără obiectiv pe acest final de sezon, va poposi, mâine, la Timişoara, cu gândul să-şi vândă cât mai scump pielea.

Poli şi Oţelul se vor întâlni, mâine, pentru a 14-a oară la Timişoara. În precedentele 13 dispute, alb-violeţii au câştigat de 9 ori, două partide s-au încheiat la egalitate, în timp ce gălăţenii au plecat învingători în două rânduri.
Primul duel dintre cele două echipe la nivelul eşalonului de elită s-a consemnat la 3 aprilie 1988. Gălăţeanul Hanghiuc marca atunci unicul gol al întâlnirii.
Anii '90 au consemnat un real galop de sănătate pentru Poli în disputele cu Oţelul. Cinci meciuri s-au jucat în această decadă, toate revenind Politehnicii.
Cea mai mare diferenţă de scor s-a înregistrat la 10 noiembrie 1993. Poli reuşea atunci să se impună cu 4-0, prin golurile lui Sorin Vlaicu, Leo Strizu (2) şi Titi Varga.
Cel mai frecvent rezultat în disputele Poli - Oţelul este 1-0. Acesta s-a consemnat în trei rânduri: 25 octombrie 1992 (gol Titi Varga), 6 aprilie 2007 (gol Gigel Bucur) şi 9 mai 2009 (gol Gigel Bucur).
Statistica spune că atunci când nicio echipă n-a reuşit să se impună, nici tabela n-a suferit modificări. Două rezultate de egalitate s-au consemnat până acum între cele două echipe (3 mai 2003 şi 17 aprilie 2004), ambele la acelaşi scor, 0-0.
Gălăţenii au plecat ultima oară neînvinşi de la Timişoara la 20 mai 2006. Viorel Tănase şi Robert Elek marcau pentru victoria cu 2-0 a Oţelului, rezultat ce avea să-i fie fatal antrenorului de atunci al timişorenilor, Gică Hagi.

Remember: 24 aprilie 1997, Poli - Oţelul 3-0 (Guşatu, G. Radu, Stoican)

Finala outsiderilor

2010-04-30T10:19:00.007+03:00

Nu cred că la începutul sezonului cineva îşi putea imagina că Fulham şi Atletico vor ajunge să-şi dispute finala Europa League. Două echipe destul de neînsemnate pe harta fotbalului european din ultimii ani. La Atletico au trecut de mult vremurile de glorie, în timp ce Fulham nu e decât la a doua participare europeană din istorie. E ca şi cum UTA şi Fortuna Covaci ar juca finala Cupei României.

Experimentatul Roy Hodgson a reuşit o performanţă la care nici cel mai infocat suporter de pe Craven Cottage nu îndrăznea să viseze. Cu un lot fără mari vedete, micuţa grupare londoneză a ajuns în ultimul act la doar al doilea sezon european al clubului. În 02/03, Fulham s-a oprit în turul III al Cupei UEFA, după ce a fost eliminată de Hertha Berlin. Drumul alb-negrilor către finala de la Hamburg e, după mine, mult mai impresionant decât cel al spaniolilor. Au trecut, pe rând, de Şahtior (deţinătoarea trofeului), Juventus, Wolfsburg (campioana Germaniei) şi Hamburg (echipa care ar fi putut disputa finala pe teren propriu). Bobby Zamora şi Zoltan Gera au uimit întreaga Europă, deşi până mai ieri nu se vorbea mai deloc despre ei.

Ultima finală pentru "Los Clochoneros" (Făuritorii de saltele) datează de acum 24 de ani. În 1986, Atletico, pregătită de Luis Aragones, a ajuns până în finala Cupei Cupelor, pe care avea însă să o piardă, la scor de forfait, în faţa lui Dinamo Kiev. A urmat apoi era Jesus Gil y Gil, care şi-a dorit cu orice preţ să construiască o super-echipă pe "Vicente Calderon". Investiţiile masive, uneori nejustificate, şi deciziile bizare (închiderea centrului de copi, în 1992, acolo unde pe atunci se afla şi Raul), au dus clubul la sapă de lemn. Eventul, reuşit în 1996, a rămas singura performanţă notabilă în cei 16 ani ai erei "Gil y Gil", încheiată dramatic, prin retrogradarea din 2000. Performanţa din acest an a madrilenilor e cu atât mai impresionată cu cât aseară, pe Anfield, au jucat cu patru fotbalişti de 19 şi 20 de ani: De Gea, Dominguez, Camacho şi Salvio.

A mai lipsit un Pique

2010-04-28T23:43:00.004+03:00

"The Special One" a dus Interul în finala Ligii Campionilor după 38 de ani. La 31 mai 1972, echipa lui Mazzola avea să se încline în faţa marelui Ajax, "dirijat" de timişoreanul Ştefan Covaci. Cruyff reuşea atunci o "dublă" în poarta lui Bordon, iar nerazzurri nu aveau să se mai întâlnească cu ultimul act al competiţiei supreme timp de aproape patru decenii. Astăzi, Johan n-a mai repetat figura în faţa interiştilor. Postura de preşedinte onorific al Barcelonei nu-l avantajează.

Ce-i drept, atunci când Cruyff bătea Interul de unul singur în finala de la Rotterdam, pe banca italienilor nu se mai afla Helenio Herrera. Astăzi însă, se pare că a fost. "Il Mago" parcă i-ar fi dictat lui Mourinho, de undeva dintr-o altă dimensiune, cum să închidă toate culoarele către poarta lui Julio Cesar. Interul s-a apărat eroic în faţa acestui monstru mediatic colorat în blaugrana. Golul lui Pique a salvat parţial finalul pentru Barça, care dădea la un moment dat senzaţia că se complace în propria-i neputinţă.

Personal, ambele echipe îmi sunt antipatice. Am ţinut însă cu Inter, în primul rând pentru că nu îmi plac dominaţiile în fotbal. De când cu noul format al Ligii (92/93), nicio echipă nu a reuşit să câştige trofeul doi ani la rând. Şi asta, parcă dă un plus de farmec competiţiei. Mai apoi, pentru că, de obicei, nu mă alătur trendului. Îmi displac echipele care creeează isterie în jurul lor. Personal, cred că Barcelona e o modă trecătoare. Aşa cum a fost şi Real Madrid, aşa cum au fost şi alte echipe la vremea lor. Galactici? Extratereştri? Nu, mulţumesc, prefer să văd fotbal, nu "Star Wars".

PS: Băieţii ăştia de pe la TVR, care se trezesc cu microfonul în faţă când se pune de vreun meci prin UCL, ţin să se umple de ridicol la fiecare comentariu. De pildă, Hossu-Longin jr., un ins pentru care englezescul triple se pronunţă "trepăl". Probabil omul nostru o fi învăţat sanscrita şi cambodgiana veche pe la şcoală, deoarece cu engleza e clar că nu le are mai deloc. Treaba asta n-ar fi o tragedie atât de mare dacă tipul în cauză n-ar fi comentator şi bugetar pe deasupra.

Drei Mal Olić

2010-04-27T23:33:00.003+03:00

De trei ori Olić, iar Bayern şi-a asigurat prezenţa într-o finală de Champions League pentru prima oară din 2001 încoace. Interesant e că cele două echipe s-au întâlnit şi în acel an, în care bavarezii urmau să câştige titlul suprem. În martie 2001, în faza a doua a grupelor, Lyon o umilea pe Bayern, cu un sec 3-0, pe Stade Gerland. Govou a reuşit o "dublă", iar Laigle a desăvârşit dezastrul pentru echipa lui Kahn, Effenberg şi Elber. De altfel, "călăul" trupei lui Hitzfeld, Sidney Govou, e singurul supravieţuitor al acelei partide care s-a aflat şi astăzi pe teren.

Toate avancronicile din presa germană au rememorat episodul din 2001, astfel că setea de revanşă s-a văzut încă din primul minut în jocul bavarezilor. De fapt, nici nu ştiu dacă poate fi vorba de revanşă. Nu ne putem da seama, în condiţiile în care francezii, practic, n-au opus niciun fel de rezistenţă. Trupa lui Puel a arătat mai mult a echipă de liga a treia decât a semifinalistă de Champions League. Pe tabela de pe Gerland putea să scrie foarte bine şi Cassis Carnoux în dreptul echipei gazdă. Deznodământul ar fi fost, fără îndoială, acelaşi. Ivica Olić a defilat pur şi simplu pe teren. Doar şansa a făcut ca el să rămână neînsoţit pe lista marcatorilor. Una care îi mai putea cuprinde foarte bine pe Müller, Robben, Altintop sau Schweinsteiger.

Francezii nu rămân decât cu complexul semifinalelor franco-germane. Niciodată în istorie, o echipă din Franţa nu a eliminat o reprezentantă a Germaniei în penultimul act, fie că vorbim de cupe europene sau turnee finale de Campionat Mondial sau European.

3-3 pentru CFR

2010-04-26T12:30:00.005+03:00

Poli a fost la doar câteva secunde distanţă de cea de-a patra victorie pe terenul Stelei. Dacă Jan Kozak nu s-ar fi complicat inutil, în preajma propriului careu, Poli ar fi avut în acest moment prima şansă la locul doi.

Spun locul doi, pentru că titlul este pierdut, după părerea mea, pentru oricare dintre echipele clasate pe locurile 2-5. CFR Cluj, deşi are cel mai slab atac dintre pretendentele la cupele europene (fapt unic pentru un lider în acest sezon în Europa!), se apropie cu paşi repezi de cel de-al doilea titlu de campionă.

Primă repriză dezastruoasă reuşită de Poli în Ghencea. Taborda a întârziat cât a putut deschiderea scorului, însă n-a mai putut opri lobda şi în minutul 33, când Golanski a marcat. Deşi poate nu s-ar cuveni, aş preciza că Steaua a marcat în urma unei lovituri libere acordate mai mult pentru impresia artistică la Arman. Pauza a fost un sfetnic bun pentru alb-violeţi, care au lovit la patru minute de la reluare, prin Cociş, aflat la primul său gol în Liga I. Pragmatismul s-a instalat apoi în ambele tabere, cele două echipe dând senzaţia că preferă o remiză unei înfrângeri care ar fi scos oricare dintre combatante din calculele pentru poziţia secundă. Practic, nimic nu prevestea spectacolul din ulimele minute. Totul a început în minutul 79, cu penalty-ul transformat de Kapetanos. Poli a replicat după patru minute, Contra marcând de această dată de la punctul cu var. Căpitanul lui Poli l-a învins pe Zapata şi în minutul 88, din lovitură liberă, iar alb-violeţii se pregăteau deja de sărbătorirea celei de-a patra victorii în fieful Stelei. A venit însă decizia inexplicabilă a lui Kozak, din ultimul minut de prelungire, care a încercat să iasă prin dribling din propria jumătate. Roş-albaştrii au recuperat, mingea a fost aruncată către Kapetanos, iar din Taborda, balonul a sărit la Jelev, care n-a ratat.

Greşeală fatală pentru Kozak, al cărui contract se pare că va fi reziliat. Inexplicabile evoluţiile slovacului în acest retur la Timişoara. Vorbim, totuşi, de un fotbalist care va fi aproape sigur titular la Campionatul Mondial şi care a reuşit nu mai puţin de şase pase de gol în preliminariile pentru turneul final. Ceea ce părea la început o super-afacere, Kozak costând doar 200.000 de euro, s-a dovedit până la urmă doar un fâs. Unul cam de tipul Simek, pentru cine şi-l mai aminteşte.

Un duel vechi de 61 de ani

2010-04-23T13:08:00.003+03:00

Meciul decisiv pentru locul doi se va da, duminică în Ghencea. Steaua şi Poli se vor duela pe malul Dâmboviţei pentru a 42-a oară la nivelul primei divizii.

Duelul dintre militari şi studenţi şi-a consemnat primul episod la 26 martie 1949. Atunci, pe arena U.C.B., CS Armata trecea de CSU Timişoara după un meci spectaculos, încheiat cu scorul de 5-4. Pentru bănăţeni, aflaţi la primul sezon în eşalonul de elită, au marcat Iovan, Rădulescu, Meghie şi Morja. Prima victorie pe terenul Stelei avea să vină în primăvara lui 1956, când Boroş şi Ciosescu aduceau victoria cu 2-1 a Ştiinţei. I-a urmat, în toamna aceluiaşi an, un neverosimil 4-1, Ciosescu (2), Filip şi Gârleanu scuturând plasa porţii lui Voinescu. De atunci, rare au fost ocaziile când bănăţenii au plecat neînvinşi de pe terenul roş-albaştrilor. Până la Revoluţie, Poli n-a mai reuşit să smulgă decât trei egaluri în fieful Stelei: 2-2 la 26 iunie şi 5 noiembrie 1977 şi 1-1 la 24 aprilie 1982. Poli a avut viaţă şi mai grea în Ghencea în anii '90, Steaua reuşind scoruri de maidan în faţa timişorenilor în trei rânduri: 6-0 la 17 octombrie 1992 şi de două ori 5-1, la 18 august 1995 şi 24 mai 1997.

Noul mileniu a început promiţător pentru alb-violeţi, care au învins în Ghencea la chiar prima dispută. A fost 1-0, la 24 august 2002, prin reuşita lui Mihai Nicolae din penalty. Din păcate, succesul lui Buia&co. a rămas singular, Poli izbutind doar două rezultate de egalitate de la acea dată, ambele în precedentele două ediţii de campionat. A fost 1-1 în primăvara lui 2008 şi 2-2 în toamna aceluiaşi an.

Palmaresul direct este, aşadar, net superior militarilor. Din cele 41 de dispute, 31 au revenit Stelei, 7 s-au încheiat la egalitate, Poli plecând învingătoare de doar 3 ori. Golaverajul vorbeşte şi el de la sine: 112-43 în favoarea gazdelor de duminică.

Somniferul bavarez

2010-04-21T23:56:00.005+03:00

Eram din nou tentat să o subestimez pe Bayern. Mai ales după eliminarea stupidă a lui Ribery. Deşi au avut iniţiativa, nemţii au dat permanent senzaţia că se chinuie, că nu vor găsi cheia porţii lui Lloris nici dacă meciul ar dura o săptămână. Puţinele ocazii clare au fost irosite prosteşte. Mai întâi, Müller s-a împiedicat de minge, iar apoi Gomez a trimis apatic, din doar câţiva metri, direct în braţele portarului.

A venit însă golul. Din nimic! Robben a şutat de la distanţă iar capul lui Müller, aflat întâmplător pe taiectoria mingii, l-a derutat pe Lloris. După acel moment, nu s-a mai întâmplat mare lucru. Eu unul nu-mi mai amintesc nicio frântură din ultimele 25 de minute. Bayern a închis meciul de o manieră mai mult decât subtilă. Nu s-a întâmplat ca la alde Cârţu sau "Flocea", să vedem întregul dispozitiv masat în propriul careu, instruit doar să bubuie lobda cât mai departe posibil. Louis van Gaal a mers pe principiul "atât timp cât ai mingea, n-ai cum să iei gol". Şi i-a ieşit.

The Special won

2010-04-21T00:01:00.003+03:00

După solo-ul cu Arsenal, Messi a început să obsedeze întreaga lume a fotbalului. O singură întrebare s-a aflat pe buzele microbiştilor, de două săptămâni încoace: cine îl poate opri? Răspunsul a început să se contureze aseară: Jose Mourinho.

Evident, fanii Barcei pot găsi scuze dintre cele mai variate pentru înfrângerea de pe "Meazza". Drumul epuizant cu autocarul, moralul scăzut după semieşecul cu Espanyol şi chiar nesemnalizarea unui offside la golul lui Milito. Cu toate acestea, e clar că Interul a meritat victoria. Iar asta, în primul rând, pentru că a reuşit să-l reducă pe Messi la mediocritate.

Partida de aseară a demonstrat că un antrenor de geniu cântăreşte mult mai mult decât un jucător de geniu. Barcelona fără Messi şi, eventual, Ibrahimovici, n-ar fi cu nimic peste Real Mallorca. Iar meritele lui Guardiola sunt supraestimate din dorinţa presei de a construi mituri. Guardiola nu e un mit. Nu ca antrenor. Sigur, a câştigat tot cu Barcelona, dar să nu uităm că n-a profesat decât pe Camp Nou. Fostul căpitan al catalanilor s-ar putea compara cu Mourinho doar atunci când va reuşi ceva asemănător cu o altă echipă, una fără vedete şi fără rezultate strălucite în ultimii 10-20 de ani. Jose Mourinho a câştigat Cupa UEFA şi Liga Campionilor cu FC Porto. Iar acum, e la un pas de a duce Interul în finala Ligii, acolo unde n-a mai fost din 1972, de pe vremea lui Facchetti şi Mazzola.

Sămânţa de scandal

2010-04-20T00:10:00.005+03:00

Meciul de aseară a demonstrat, dacă mai era nevoie, că nicio echipă din România nu are faţă de campioană. Oricine va cuceri titlul la finalul acestui sezon o va face din pură întâmplare.

La noi, derby-urile nu ridică ştacheta campionatului. Echipele încearcă să păcălescă fotbalul de dragul rezultatului. Importanţa mingii a scăzut dramatic. Câştigă cel care se vaită mai mult, cel care se tăvăleşte mai artistic, cel care poate transforma un comentariu la adresa arbitrajului într-un adevărat discurs întins pe minute bune. Tribunele au deprins un adevărat tic al fluierăturilor. La un moment dat nici nu mai ştii pe cine huidui. Dar o faci, pentru că întotdeauna se găseşte cineva pe dreptunghiul verde care să-ţi merite sudalmele.

Poli şi CFR Cluj au remizat la capătul unui meci de 98 de minute. Poate că nu se ajungea aici dacă centralul Augustus Constantin fluiera ce trebuia, atunci când trebuia. Teama de a nu scăpa situaţia de sub control i-a fost fatală omului în negru. Şi ce dacă dai penalty în minutul 2 al unui meci aproape decisiv pentru titlu, atâta timp cât infracţiunea a fost clară ca lumina zilei? N-ar fi mai uşor să conduci restul partidei cu conştiinţa împăcată?

Scandalul e titularul incontestabil al derby-urilor din România. Dacă în alte părţi acest gen de meciuri sunt adevărate sărbători ale bucuriei, la noi nu sunt decât explozii ale nervilor şi demonstraţii de virtuozitate într-ale înjurăturilor.

În aşteptarea CFR-ului

2010-04-19T12:08:00.003+03:00

Poli şi CFR Cluj se vor duela, în această seară, pentru a zecea oară în Banat la nivelul primului eşalon.
În cele nouă confruntări de până acum, clujenii nu s-au impus niciodată, izbutind să smulgă doar trei remize pe terenul Politehnicii.
Prima întâlnire dintre cele două echipe s-a consemnat la 3 aprilie 1949, şi s-a încheiat cu victoria lui Poli (pe atunci CSU) cu 3-0.
De altfel, aceasta a fost diferenţa maximă înregistrată între cele două echipe la Timişoara. Rezultatul s-a repetat în primăvara lui 2005, când Gigel Coman, Viorel Moldovan şi Mircea Oprea aduceau victoria alb-violeţilor, în primul meci din "era BkP".
Prima remiză s-a înregistrat la 12 mai 1974, scor 0-0, aceasta fiind şi singura partidă fără goluri dintre cele două echipe.
Remize s-au mai consemnat şi în 1975 şi 2006, ambele cu acelaşi scor, 2-2.
Ultima întâlnire s-a încheiat cu victoria lui Poli, scor 2-1, prin "dubla" lui Marian Cisovsky.

Man. United - Bayern, varianta Lego

2010-04-12T18:35:00.003+03:00

Cine spunea că fotbalul nu e şi pe înţelesul copiilor? Iată golurile marcate de Bayern săptămâna trecută pe Old Trafford, în variantă Lego.

Constanţi în mediocritate

2010-04-12T14:51:00.000+03:00

La auzul deciziei de vineri a Comisiei de Disciplină, întreg stafful polist vorbea de un nou început. Prestaţiile lamentabile urmau să fie şterse cu buretele, făcând astfel loc unui joc demn de o pretendentă la titlu. A trecut însă şi meciul de la Piatra Neamţ, iar Poli a rămas aceeaşi.

Alb-violeţii au etalat sub Pietricica acelaşi stil mizerabil de joc din ultimele etape. Construcţia a fost la fel de greoaie, ideile ofensive cvasiinexistene, iar puţinele ocazii clare au fost irosite cu nonşalanţă. A venit însă golul din minutul 66, marcat întâmplător de Mansour, după ce Villadsen ruşise să-l blocheze pe Chiacu. Senegalezul a fost aproape de dublă patru minute mai târziu, însă n-a reuşit să-l lobeze pe goalkeeperul nemţean, deşi scăpase singur cu acesta. A fost momentul în care Poli putea să închidă meciul, în condiţiile în care până la final, nu s-a mai consemnat nicio ocazie la poarta gazdelor. Pe fondul automulţumirii instalate în tabăra timişorenilor, Ceahlăul a reuşit egalarea în minutul 87, cu largul concurs al lui Pantilimon. Viţelaru a reluat slab un balon ricoşat din transversală, iar portarul lui Poli n-a reuşit decât să faciliteze drumul balonului către plasă. Încă o dată, e de neînţeles titularizarea lui Pantilimon, care traversează de ceva timp un con de umbră, în condiţiile în care Taborda a fost ireproşabil în toate partidele din acest retur. De neînţeles e şi prestaţia lui Goga, complet absent din jocul de la Piatra Neamţ. Singurul aspect pozitiv e revenirea lui Cisovsky, după şapte luni de absenţă, slovacul demonstrându-şi clasa încă de la primul meci.

După rezultatul de aseară din Gruia, e clar că titlul s-a dus. Cu sau fără punctele de la "masa verde". Şi totuşi, echipa are nevoie de o zgâlţâială serioasă pentru finalul campionatului, dacă vrea să viziteze Europa la toamnă.

Primul trofeu pentru Elba

2010-04-11T11:28:00.002+03:00

"Poate că am antrenat şi jucători mai buni, dar niciodată n-am avut băieţi cu un asemenea caracter", declara ieri, printre lacrimi, Dragan Petricevici. Sala "Transilvania" din Sibiu va rămâne mereu un punct de reper în istoria baschetului timişorean. Dzambici & co. au învins, cu 92-83, marea favorită Gaz Metan Mediaş şi au cucerit Cupa României.

Un meci aflat mai tot timpul pe muchie de cuţit, tranşat printr-un joc tactic perfect în ultimul sfert. O victorie clară, obţinută împotriva formaţiei cu, probabil, cel mai bun "5" din ţară. Un succes neaşteptat la început, venit şi pe fondul unor decizii aiuritoare ale "fluieraşilor" Bănică şi Ciulin. O performanţă istorică, realizată cu buzunarele goale.

Cupa României, aflată de ieri în vitrina Elbei, ar putea reprezenta argumentul decisiv într-o negociere ulterioară cu un sponsor serios. Salariul venit la zi ar fi adevăratul trofeu pentru băieţii lui Dragan.

Ruşinos

2010-04-07T20:22:00.005+03:00

Dacă ăsta ar fi fost primul meci văzut din viaţa mea, probabil că nu m-ar fi interesat niciodată fotbalul. O prestaţie a Politehnicii despre care dacă aş spune că a fost lamentabilă, aş fi generos.

Toţi cei echipaţi astăzi în violet au semănat cu nişte porci misterţi pe jumătate tranchilizaţi. Niciun pas n-avea strop de logică. Sabău a revenit la sistemul cu doi închizători. De ce?! Am jucat acasă cu o nou-promovată, nu în deplasare pe Camp Nou. Goga e din ce în ce mai blazat. Cociş n-ar fi avut ce căuta în primul 11. Ar fi putut reprezenta cel mult o soluţie de final. Magera e un pericol doar când mingea survolează careul, iar el e prin zonă. În rest, Sabău l-ar putea înlocui şi cu nevastă-sa, iar rezultatele ar fi aceleaşi. Luchin e într-un vizibil regres. Pe Bonfim nu-l crede nimeni că e brazilian. Nici măcar cu bulteinul în faţă! Iar Bourceanu s-a făcut de râs la fiecare atingere a balonului.

La Sabău am văzut aceeaşi mişcare din încheietura mâinii drepte. Parcă era Ceauşescu, pe 21, în balconul Comitetului Central. Ca şi nea Nicu, "Moţu'" a părut permanent din alt film. Prea mult l-a salvat zeiţa Fortuna. N-am spus asta niciodată însă, după meciul de astăzi, demisia e singura mişcare tactică la care mai poate apela Sabău.

Messi. Şi atât?

2010-04-07T00:44:00.003+03:00

Unde sunt metaforele atunci când ai nevoie de ele? Unde sunt superlativele atunci când, într-adevăr, eşti martorul unui eveniment care te lasă cu gura căscată? Păi simplu, nu mai sunt. Şi-au ratat momentele de glorie, aruncate parcă în silă peste nişte subiecte nesemnificative. Şi-au pierdut din consistenţă atunci când au fost plasate stângaci în cronica unui meci de campionatul judeţean. S-au demonetizat atunci când au fost folosite obsesiv la orice meci mai acătării. Cum ar trebui oare să-l descriem pe Messi fără să cădem în ridicol? Extraterestru? Galactic? Briliant? Păi extraterestru i s-a spus şi lui Goga. Galactic e şi Drenthe. Briliant e, mai nou, orice derbedeu aciuat prin Italia.

Tipul ăsta a bătut de unul singur Arsenal. Şi nu Arsenal Reşiţa sau Arsenal Bucovăţ (chiar există şi aşa ceva!), ci Arsenal Londra! Ce poţi să mai spui despre un asemenea om fără să pari ignorant?

Ziarul de Fotbal

2010-04-05T10:36:00.003+03:00

Cel mai complet digest al blogosferei fotbalistice româneşti - o idee BdF, pusă în practică de neobositul Ivan Goncearuc.

Avurăm noroc

2010-04-04T03:28:00.004+03:00

Golul norocos al lui Magera, din ultimul minut de prelungire, o menţine pe Poli în plutonul urmăritoarelor liderului CFR Cluj.

Poli a obţinut ieri a cincea victorie pe terenul Craiovei. Mai mult decât atât, alb-violeţii au câştigat patru din ultimele cinci deplasări în fieful alb-albaştrilor.
Este pentru al doilea sezon consecutiv când Craiova - Poli nu se dispută pe "Ion Oblemenco". În toamna lui 2008 Poli învingea cu 3-1 pe stadionul "Extensiv", gazonul de pe fostul "Central" fiind în proces de schimbare.
Cele două echipe s-au întâlnit pentru a doua oară pe "Municipalul" din Severin la nivelul primului eşalon. La 19 aprilie 1997, "U" şi Poli terminau la egalitate, scor 0-0, tot la mal de Dunăre, oltenii având de ispăşit patru etape de suspendare a terenului.
Sabău continuă, inexplicabil, să înceapă cu Luchin pe dreapta, în condiţiile în care Bonfim era apt. O mişcare care s-a dovedit din nou păguboasă, oltenii construindu-şi toate acţiunile ofensive din prima repriză pe acea parte.
De o primă repriză înfiorătoare a avut parte şi Dare Nibombe. Mai întâi, togolezul a fost spectator la golul lui Iliev. Apoi, cu câteva minute înainte de pauză, a reuşit "performanţa" de a trage peste transversală din cinci metri, deşi avea toată poarta goală în faţă.
Centralul Haţegan a trecut cu vederea o fază clară de penalty la Magera, în minutul 60. Valerică Găman, deşi a atins în cele din urmă mingea, l-a tras vizibil de tricou pe atacantul ceh, arbitrul arădean acordând doar corner, la semnalizarea tuşierului.
Pantilimon a revenit în poarta Politehnicii după cinci etape. Deşi ezitant la unele faze simple, a reuşit să-şi salveze echipa în minutul 87, când a respins în corner şutul lui Gângioveanu din 6 metri.
Surprinzător jocul lui Parks care a fost, în opinia mea, cel mai bun polist la Turnu Severin. Costaricanul şi-a demonstrat, în câteva rânduri, veleităţile tehnice, dar şi inteligenţa în joc, preferând să-i paseze lui Goga la faza primului gol.

Golurile

0-1, minutul 7. Kozak l-a lansat excelent pe Parks, iar costaricanul, rămas singur cu Merlier, i-a pasat în stânga lui Goga, care a înscris cu poarta goală.
1-1, minuitul 32. Dilevski a executat scurt o lovitură liberă până la Firţulescu, acesta a centrat de pe stânga, iar Iliev, nederanjat de nimeni, l-a învins pe Pantilimon printr-o execuţie à la Joe Cole.
1-2, minutul 90+3. Merlier a ieşit hazardat la centrarea de pe stânga a lui Sepsi iar Magera a înscris golul victoriei dintr-o poziţie incomodă.

Comentariu de bugetar

2010-03-31T23:59:00.006+03:00

Aş vrea să las imaginile să vorbească despre cele două meciuri şi să abordez, din nou, problema comentatorilor din TVR. Am mai spus-o, televiziunea publică îşi bate joc de bunătate de investiţie în drepturile pentru UCL prin comentariile total anapoda ale angajaţilor săi. Eroul de astăzi, Dragoş Bocanaciu. Băiatul ăsta e, alături de Sorin Hobana, imaginea disperării în care a ajuns departamentul de sport din TVR după exodul "greilor" de acum doi ani. Numai Bocanaciu putea să-l confunde pe Xavi cu Xabi Alonso. N-are importanţă că unul e la Barca iar celălalt la Real, pentru el e tot aia. Mai mult, de vreo trei ori la rând, a spus că Arsenal a marcat primul gol prin... Walker! Iată însă şi piesa de rezistenţă: "Astăzi, fanii lui Arsenal au oftat cel mai mult din istoria clubului", aluzie la cavalcada de ocazii monumentale ratate de catalani în prima parte. O tâmpenie căreia doar Bocanaciu i-ar fi putut da viaţă. Iar siguranţa cu care a spus-o mai că te făcea să crezi că a monitorizat acest aspect la fiecare meci al "tunarilor" din 1886 încoace.
Nu vreau să pozez într-un nostalgic al comentariilor proteviste. Dar ăia măcar păreau să gândească înainte să le scape asemenea porumbei pe gură.

P.S.: Savuros studioul de după meci, cu neobositul Ionel Stoica în rol de moderator. Citez: "Invitatul meu e fostul mare internaţional al României, Gabi Popescu". Dacă şi ăsta a fost mare internaţional, vă daţi seama cum l-o fi alintând pe Hagi?

Arsenal - Barcelona 2-2 (Walcott '69, Fabregas '85-pen. / Ibrahimovici '46, '59)

Internazionale - ŢSKA Moscova 1-0 (D. Milito '65)

Eurochibiţ

2010-03-31T13:59:00.003+03:00

Arsenal - Barcelona

În această seară, pe impresionantul "Emirates", va avea loc cea de-a doua reeditare a unei finale de Champions League din faza sferturilor. Arsenal va da piept cu Barcelona, aşa cum a făcut-o în ultimul act al ediţiei 2005/2006. Atunci, pe Stade de France, Barca s-a impus cu 2-1, după ce la pauză londonezii conduceau cu 1-0. Până la deschiderea de scor, a fost controversata fază din minutul 18. Portarul lui Arsenal, Jens Lehmann, l-a faultat, la marginea careului, din poziţie de ultim apărător, pe Eto'o, Giuly a continuat faza şi a înscris. Cu toate acestea, centralul Terje Hauge a anultat reuşita francezului, doar pentru a-i arăta lui Lehmann cartonaşul roşu. Goalkeeperul german a devenit, astfel, primul fotbalist eliminat într-o finală de Champions League. Chiar şi în 10 oameni, trupa lui Wenger n-a cedat, reuşind să deschidă scorul, în minutul 37, prin Sol Campbell. Catalanii au întors soarta meciului în doar patru minte, în ultimul sfert de oră. Eto'0 ('76) şi Beletti ('80) l-au învins pe Almunia, ambele acţiuni fiind create de nou-intratul Henrik Larsson. Mutare câştigătoare a lui Rijkaard, care-l introdusese pe suedez în minutul 61. Eboue, Campbell, Fabregas şi Van Persie sunt singurii supravieţuitori ai finalei din urmă cu patru ani din lotul lui Arsenal. De partea celaltă, catalanii au cinci reprezentanţi din lotul prezent în 2006 la Saint-Denis: Valdes, Puyol, Marquez, Xavi şi Iniesta. Şi francezul Thierry Henry, actualmente la Barca, a fost prezent în acea finală, dar în tricoul londonezilor.

Pentru meciul din această seară, situaţia pe hârtie e oarecum similară celei de aseară, de la Munchen. Barca e favorită certă, având în Messi, probabil, cel mai bun fotbalist al planetei. Un om aproape imposibil de oprit atunci când prinde o zi bună. De partea cealaltă, Arsenal are avantajul că întotdeauna a plecat din postură de outsider cu echipele mari ale Europei, reuşind, nu de puţine ori, să le surprindă. Astfel că un scenariu asemănător cu cel de pe Allianz, cu "tunarii" în prim plan, ar fi absolut posibil.