Modelul Urziceni

Ceea ce s-a întâmplat la Urziceni poate fi începutul unei ere în fotbalul românesc. O eră dominată de echipe apărute peste noapte, care fac furori încă de la primele meciuri şi care dispar în momentul în care sunt nevoite să confirme.

Acest gen de echipe sunt, dacă vreţi, ca televizoarele chinezeşti. Durata lor de funcţionare nu e mai mare de cinci ani. Apar, de regulă, în comunităţi mici, neînsemnate din punct de vedere fotbalistic. Atrag atenţia microbiştilor prin ambiţii aiuristice, investiţii în baza sportivă şi înregimentarea a 2-3 jucători cu nume. Presa joacă şi ea un rol-cheie în dezvoltarea acestor grupări, prin frenezia cu care îşi anunţă publicul că s-a mai născut o echipă în mijlocul câmpului care visează la Champions League. Un model instaurat în România la mijlocul anilor '90, odată cu dispariţia primelor centre fotbalistice de tradiţie.La început a fost FC Oneşti. Obscura grupare de lângă Bacău, promovată în prima ligă în 1998. Doi ani a durat visul de mărire al trupei de lângă rafinăriile RAFO. Echipa a retrogradat în 2000 şi, după câteva sezoane de rătăcire prin divizia B, a dispărut complet. După 2005, aveam să asistăm însă la o adevărată explozie de echipe anonime aciuate prin eşalonul de elită. Localităţi ca Urziceni, Mioveni, Otopeni, Curtea de Argeş sau Brăneşti s-au înscris pe harta fotbalului românesc, luându-se la trântă cu granzii Ligii I. Unul dintre numele enumerate mai sus a dispărut după doi ani de existenţă, unul în B şi unul în A. Urziceniul, care în urmă cu nici un an învingea în grupele Champions League pe Rangers sau Sevilla, a rămas cu un singur jucător: portarul Daniel Tudor. Otopeniul şi Mioveniul n-au rezistat decât un singur sezon pe prima scenă, iar de câţiva ani caută, fără prea mare succes, revenirea în prim plan. Momentan, doar Brăneştiul mai reprezintă cu brio pe prima scenă localităţile de periferie. Însă ceva îmi spune că în cazul unei retrogradări la finele acestei stagiuni, nu vom mai auzi nimic nici de ea.

În tot acest timp, centrele de tradiţie sunt în colaps. Reşiţa, Hunedoara, Petroşani, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Suceava, Iaşi, Bacău, Buzău, Constanţa, Târgovişte, Piteşti. Lista poate continua şi cu grupări de tradiţie din oraşele mari. De pildă, în Timişoara s-a ajuns în situaţia ca a doua echipă a oraşului să fie Auto, din Liga a IV-a. Asta în vreme ce UMT, CFR, Electrica, Textila, Telecom sau Calor s-au desfiinţat sau nu mai există decât pe hârtie.