Minunea la care spera un oraş întreg nu s-a produs. Poli n-a reuşit să evite înfrângerea în faţa celei mai bogate echipe din lume în momentul actual. Şi nici n-avea cum să o facă, judecând doar după aspectul celui de-al doilea mitan, când "cetăţenii" lui Mancini şi-au etalat jocul de pase frustrant de precis pentru ai noştri.
Să încep cu o povestioară. Mă îndreptam către stadion în tramvaiul 6. Nici n-am apucat bine să mă aşez, că şi-au făcut apariţia controlorii. Ursuzi în general, zâmbitori astăzi. Era zi de meci. Unul dintre ei îmi verifică cardul, iar când să mi-l returneze îşi fixează privirea pe fularul meu alb-violet. "Eşti polist?" "Da", răspund puţin mirat. Apoi îmi întinde mâna şi-mi urează baftă. "Eşti un norocos. Sper să-l prind măcar la televizor pe undeva, că seara asta îs la lucru".Întregul oraş repira pentru întâlnirea cu colosul englez. Atmosfera de meci european era dată şi de prezenţa suporterilor aterizaţi de la Manchester, care au împânzit Piaţa Unirii în căutarea combustibilului lor cel de toate zilele: berea. Cu două ore înaintea fluierului de start al lui Florian Mayer, parcarea din spatele arenei mustea de lume. Cozile începuseră să se mute de la tarabele de bilete la porţile de acces. Aproape 30.000 de druckeri erau gata de spectacol.
Despre meciul în sine nu sunt prea multe de povestit. Băieţii lui Petrovici au făcut risipă de efort în primul mitan, când singurele ocazii s-au consemnat la poarta lui Joe Hart. "Cetăţenii" n-au făcut decât să stârnească panică de fiecare dată când s-au apropiat de careu, dar fără să-l deranjeze prea tare pe Pantilimon. Dominarea englezilor a devenit evidentă la mijlocul reprizei secunde, după intrarea lui Balotelli şi Adam Johnson. Proaspăt înregimentat de la Inter, "Super-Mario" şi-a respectat statutul şi a înscris unicul gol al meciului în minutul 72, când a împins în plasă pasa lui Adebayor. Până la modificarea tabelei, "The Blues" au mai irosit o şansă imensă prin ex-catalanul Yaya Toure, care a "îndoit" bara din stânga lui Pantilimon cu un şut năprasnic din 7 metri. Până la urmă nici nu mai contează că Florian Mayer n-a acordat penalty nici la Curtean în prima parte şi nici la Zicu în mitanul secund. Nu putem vorbi de viciere de rezultat, atâta timp cât în ultimele 20 de minute City a jucat cu frâna de mână trasă, dând senzaţia că dacă şi-ar propune să mai înscrie de trei ori, ar reuşi fără probleme.
În final, nu rezultatul e important în asemenea meciuri, în condiţiile în care oricum şansele Politehnicii nici nu se apropiau de genunchiul broaştei. Văzându-i aseară pe Tevez, Adebayor sau David Silva, m-am întors cu gândul la ceea ce se întâmpla pe acest stadion în urmă cu exact 10 ani. Bălăriile creşteau nestingherite în spatele porţilor, iar puţinii spectatori care mai luau drumul arenei trebuiau să se uite bine unde se aşează, pentru a nu face cunoştinţă cu vreun cui ruginit în cel mai brutal mod posibil. Atunci tânjeam după câte-un meci cu Steaua, Dinamo, ba chiar şi cu Bistriţa sau Astra. Nici nu îndrăzneam să sper la mai mult. Acum am avut un campion mondial la câţiva metri de mine. Iar asta într-un meci oficial, nu în vreun amical de gală.




4 comentarii:
Intotdeauna la Timisoara cand are Poli un meci "mare" atmosfera se simte pe strada, in tramvai si in tot orasul. Vezi oameni cu fulare alb-violet, vezi forfota dinaintea furtunii...e ceva ce nu poti descrie. Perntru aceste lucruri merita sa mergi la meci...chiar daca stai la coada o ora sa intri.
Da, atmosfera extraordinara, m-a impresionat cum cinta peluza Viola minute in sir dupa fluierul final, echiap a fost invinsa insa galeria isi aclama favoritii intr-un gest de solidaritate memorabil. Asta e frumos pe "Dan Paltinisanu". Unic in Romania.
Mă bucur că te-ai simţit bine pe "Dan Păltinişanu". Sincer să fiu, de ani bun n-am mai văzut atâta entuziasm. Sper să şi ţină, chiar dacă se întrevede o eliminare. Oricum, din ce-am văzut prin tribune în acest început de sezon, începem să redevenim ce-am fost o dată.
Am fost si eu la cateva meciuri pe "Dan Paltinisanu" si sincer sa fiu chiar mi-a placut.
Trimiteţi un comentariu