Nervii, fulgerele şi ardelenii

Poli a debutat cu o remiză în noul sezon, după un meci făcut ţăndări de central şi de năravul oaspeţilor. Atitudinea de păcălici ai fotbalului pe care au adoptat-o bistriţenii le-a adus o remiză la Timişoara, fapt nemaiconsemnat din ultima etapă a ediţiei 2003/2004.

Trageri de timp. Văicăreli. Mingi trimise repetat cât mai departe de locul de execuţie al loviturilor libere. Asta e Bistriţa. După ce în sezonul trecut, sub bagheta lui Şumudică, Gloria lui Tata Jean a câştigat unele simpatii, în această ediţie gruparea ardeleană pare să revină la statutul de echipă insuportabilă pe care şi l-a câştigat prin anii '90. În ciuda osanalelor ridicate de Emil Grădinescu pentru Reghencampf şi ai săi, nimeni din tabăra oaspete nu m-a impresionat în mod plăcut. Probabil că am această senzaţie datorită subiectivităţii mele inerente atunci când vine vorba de Poli. Tare mi-e teamă însă că timpul îmi va da dreptate. Cred că Bistriţa va enerva pe toată lumea în acest sezon, fără să izbutească mare lucru prin clasament.

Să revenim însă la Poli. Aparent, debutul lui "Pizon" e cu stângul. Un egal pe teren propriu în faţa unei echipe de tipul Bistriţei n-ar fi fost unul onorabil nici măcar în vremea în care echipa se zbătea la retrogradare. Cu toate acestea, am observat câteva plusuri faţă de "era Sabău". În primul rând, jocul de pase. Poli pasa mult şi în sezonul precedent. Domina, însă o făcea steril, în propria jumătate. De această dată, schimburile de mingi duc spre poarta adversă şi nu înspre Pantilimon. Iar în condiţiile date, e şi asta o realizare. Mai apoi, cred că Tameş e o soluţie excelentă la mijlocul terenului. Pare a fi acel cap limpede pe care Poli îl caută de la Buia încoace. Din păcate, din ce am văzut astăzi, nu poate duce mai mult de 60 de minute la capacitate maximă. Nu în ultimul rând, aş vrea să salut apariţia pressingului în jocul alb-violeţilor. Cred că de la Panduru încoace Poli n-a mai utilizat acest procedeu absolut indispensabil în fotbalul modern (lucru demonstrat şi la recentul Campionat Mondial). Să nu ne bucurăm însă prea tare. Simplul fapt că jocul s-a încheiat 2-2 ne arată că mai există încă destule minusuri în echipă. Marea lor majoritate se regăsesc în compartimentul defensiv. Mera şi Cisovsky par a nu se înţelege foarte bine, deşi au făcut cuplu în câteva rânduri şi sezonul trecut. Iar Pantilimon e la fel de nesigur ca şi în returul campionatului precedent.

Sincer, nu ştiu în ce categorie să-l includ pe Contra. Parcă l-aş trece totuşi la minusuri, deşi n-am înţeles exact de ce i-a arătat Colţescu cartonaşul roşu în minutul 70. "Guriţă" a arătat o nervozitate excesivă încă de la revenirea la Poli. Chiar dacă în câteva meciuri din returul ediţiei trecute a fost decisiv, nu cred că mai poate ajuta foarte mult echipa şi în acest sezon. Din punct de vedere fizic, e clar că nu mai poate duce 90 de minute. Buba cea mare e însă la mental. Fie dintr-o dorinţă prea mare de a reuşi, fie din alte motive pe care nu mi le pot explica, Contra îşi pierde minţile cam des. Lucru de neacceptat din punctul meu de vedere. Vorbim totuşi de un jucător care are în picioare o finală de Cupa UEFA şi care a mai trecut pe la AC Milan, Atletico şi Getafe.

P.S.: O mare bilă neagră pentru operatorii GSP. Primul cadru cu noul antrenor al Politehnicii a fost în minutul 84. Până atunci, l-am văzut pe marele Reghencampf de nu mai puţin de 11 ori. Nu ştiu dacă a fost vorba de rea voinţă sau, pur şi simplu, de necunoaştere. În oricare dintre situaţii, ruşinea e la fel de mare.