Modelul Urziceni

Ceea ce s-a întâmplat la Urziceni poate fi începutul unei ere în fotbalul românesc. O eră dominată de echipe apărute peste noapte, care fac furori încă de la primele meciuri şi care dispar în momentul în care sunt nevoite să confirme.

Acest gen de echipe sunt, dacă vreţi, ca televizoarele chinezeşti. Durata lor de funcţionare nu e mai mare de cinci ani. Apar, de regulă, în comunităţi mici, neînsemnate din punct de vedere fotbalistic. Atrag atenţia microbiştilor prin ambiţii aiuristice, investiţii în baza sportivă şi înregimentarea a 2-3 jucători cu nume. Presa joacă şi ea un rol-cheie în dezvoltarea acestor grupări, prin frenezia cu care îşi anunţă publicul că s-a mai născut o echipă în mijlocul câmpului care visează la Champions League. Un model instaurat în România la mijlocul anilor '90, odată cu dispariţia primelor centre fotbalistice de tradiţie.La început a fost FC Oneşti. Obscura grupare de lângă Bacău, promovată în prima ligă în 1998. Doi ani a durat visul de mărire al trupei de lângă rafinăriile RAFO. Echipa a retrogradat în 2000 şi, după câteva sezoane de rătăcire prin divizia B, a dispărut complet. După 2005, aveam să asistăm însă la o adevărată explozie de echipe anonime aciuate prin eşalonul de elită. Localităţi ca Urziceni, Mioveni, Otopeni, Curtea de Argeş sau Brăneşti s-au înscris pe harta fotbalului românesc, luându-se la trântă cu granzii Ligii I. Unul dintre numele enumerate mai sus a dispărut după doi ani de existenţă, unul în B şi unul în A. Urziceniul, care în urmă cu nici un an învingea în grupele Champions League pe Rangers sau Sevilla, a rămas cu un singur jucător: portarul Daniel Tudor. Otopeniul şi Mioveniul n-au rezistat decât un singur sezon pe prima scenă, iar de câţiva ani caută, fără prea mare succes, revenirea în prim plan. Momentan, doar Brăneştiul mai reprezintă cu brio pe prima scenă localităţile de periferie. Însă ceva îmi spune că în cazul unei retrogradări la finele acestei stagiuni, nu vom mai auzi nimic nici de ea.

În tot acest timp, centrele de tradiţie sunt în colaps. Reşiţa, Hunedoara, Petroşani, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Suceava, Iaşi, Bacău, Buzău, Constanţa, Târgovişte, Piteşti. Lista poate continua şi cu grupări de tradiţie din oraşele mari. De pildă, în Timişoara s-a ajuns în situaţia ca a doua echipă a oraşului să fie Auto, din Liga a IV-a. Asta în vreme ce UMT, CFR, Electrica, Textila, Telecom sau Calor s-au desfiinţat sau nu mai există decât pe hârtie.

De la "City" la "Village"

Poli a revenit greu cu picioarele pe pământ după partida cu Manchester City. Băieţii lui Petrovici au tremurat serios pentru un succes cu Brăneştiul, o prezenţă cel puţin exotică pe harta Ligii I. Pare greu de crezut, însă cvasianonimii lui Ilie Stan l-au întrebuinţat pe Pantilimon mult mai mult decât multimilionarii din Premier League.

În urmă cu câţiva ani, puţină lume se putea lăuda că poate localiza Brăneştiul pe hartă. Şi olimpic la georgafie să fi fost, tot ai fi rumegat minute bune până să-l găseşti. Acum două sezoane, echipa micuţei localităţi ilfovene promova în premieră în eşalonul secund. Succesele în linie din turul campionatului trecut a făcut din ce în ce mai multă lume să-şi întoarcă capul către Victoria. Gluma s-a îngroşat de-a binelea în retur, astfel că Brăneştiul a devenit prima comună ajunsă în Liga I după Revoluţie.

Deşi pentru multă lume Brăneştiul fotbalistic rămâne o enigmă, din delegaţia ilfovenilor se remarcă câteva nume care ar putea face cu ochiul iubitorilor de fotbal din Banat. Unul dintre secunzii lui Ilie Stan este Ciprian Urican, tehnician care în urmă cu câteva sezoane a adus în premieră echipa din Sânnicolau Mare în Divizia B. Dintre fotbalişti îi putem aminti pe Sergiu Bar (fundaş la UMT în singurul sezon de primă ligă, '00/'01), Ciprian Prodan (atacant la Poli între 2002 şi 2004) , dar şi Vasile Olariu, mijlocaş născut la Tmişoara, fost la Calor şi Sânnicolau.

Să revenim însă la partida care a provocat atâtea dureri de cap pe Bega. Deşi avertizaţi de Petrovici că vor trebui să transpire serios pentru cele trei puncte, alb-violeţii au intrat extrem de greu în meci. Relaxarea lui Alexa&co. a fost taxată încă din primele minute de către oaspeţi, care au fost cât pe ce să dea lovitura prin Oprea. Poli a dat primele semne de viaţă abia în minutul 23, când Alexa l-a servit ideal pe Goga, insă ex-clujeanul n-a nimerit decât plasa laterală. Acelaşi Goga s-a aflat la capătul centrării lui Contra din minutul 29, însă mingea trimisă de atacantul bănăţenilor a lovit stâlpul din dreapta lui Cernea. De partea cealaltă, Nicoară a mai hărţuit de câteva ori flancul drept al defensivei timişorene, însă s-a lovit de un Pantilimon aflat la unul dintre cele mai bune meciuri din ultimul timp. Golul s-a ivit, în cele din urmă, la poarta dinspre Peluza Nord. Alexa a verticalizat perfect pentru Magera, iar masivul atacant ceh l-a învins pe Cernea cu un şut la colţul lung. Nici după pauză Poli n-a părut mai dezinvoltă. Jocul de pase se încâlcea undeva la 30 de metri de poarta adversă, asta în timp ce ilfovenii căutau drumul către egalare cu un calm nefiresc pentru o nou-promovată. Inevitabilul s-a produs în minutul 80, atunci când ex-rapidistul Vali Negru l-a învins pe Pantilimon cu o lovitură de cap, stârnind rumoarea puţinilor spectatori prezenţi pe "Dan Păltinişanu". Poli s-a trezit din pumni şi a punctat din nou după doar două minute. Zicu l-a învins pe Cernea printr-un procedeu instaurat pe Bega de Gueye Mansour, aflat însă pe lista indisponibilităţilor pentru acest meci.

După victoria chinuită cu Brăneştiul, băieţii lui Petrovici pot privi optimişti către partida de joi de pe City of Manchester Stadium. Singurul atu al alb-violeţilor pentru întâlnirea din Eastlands e chiar lipsa presiunii, care se află în totalitate pe umerii echipei lui Mancini. E drept, calculele hârtiei aproape că fac inutilă orice discuţie cu privire la şansele de calificare ale Politehnicii. Însă istoria cupelor europene musteşte de răsturnări de situaţie dintre cele mai neaşteptate.

Corigenţi la documentare

Zilele trecute, presa centrală din România anunţa cu mare fast sosirea primului neamţ din istoria Ligii I. Memoria scurtă a majorităţii presarilor bucureşteni, dovedită de atâtea şi atâtea ori, a lovit din nou. Niciunul dintre canalele media care au tratat acest subiect n-a ştiut că simpla sosire a lui Lukasz Szukala la Bistriţa nu constituie o premieră.

Primul fotbalist german legitimat la un club din eşalonul de elită al României este Markus Pleuler. A fost adus în primăvara anului 2003 la UTA de către tehnicianul de atunci al "Bătrânei Doamne", Radu Nunweiller. Din păcate însă, fostul fotbalist al lui Stuttgarter Kickers n-a apucat să evolueze niciun minut pentru arădeni, el părăsind România după demiterea lui Nunweiller, produsă în urma unei înfrângeri acasă cu Poli Timişoara.

Aşadar, dacă e să vorbim de vreo premieră, aceasta s-a produs abia aseară, când noul fotbalist al Bistriţei şi-a făcut debutul în Liga I.

Onorabil în faţa colosului

Minunea la care spera un oraş întreg nu s-a produs. Poli n-a reuşit să evite înfrângerea în faţa celei mai bogate echipe din lume în momentul actual. Şi nici n-avea cum să o facă, judecând doar după aspectul celui de-al doilea mitan, când "cetăţenii" lui Mancini şi-au etalat jocul de pase frustrant de precis pentru ai noştri.

Să încep cu o povestioară. Mă îndreptam către stadion în tramvaiul 6. Nici n-am apucat bine să mă aşez, că şi-au făcut apariţia controlorii. Ursuzi în general, zâmbitori astăzi. Era zi de meci. Unul dintre ei îmi verifică cardul, iar când să mi-l returneze îşi fixează privirea pe fularul meu alb-violet. "Eşti polist?" "Da", răspund puţin mirat. Apoi îmi întinde mâna şi-mi urează baftă. "Eşti un norocos. Sper să-l prind măcar la televizor pe undeva, că seara asta îs la lucru".

Întregul oraş repira pentru întâlnirea cu colosul englez. Atmosfera de meci european era dată şi de prezenţa suporterilor aterizaţi de la Manchester, care au împânzit Piaţa Unirii în căutarea combustibilului lor cel de toate zilele: berea. Cu două ore înaintea fluierului de start al lui Florian Mayer, parcarea din spatele arenei mustea de lume. Cozile începuseră să se mute de la tarabele de bilete la porţile de acces. Aproape 30.000 de druckeri erau gata de spectacol.

Despre meciul în sine nu sunt prea multe de povestit. Băieţii lui Petrovici au făcut risipă de efort în primul mitan, când singurele ocazii s-au consemnat la poarta lui Joe Hart. "Cetăţenii" n-au făcut decât să stârnească panică de fiecare dată când s-au apropiat de careu, dar fără să-l deranjeze prea tare pe Pantilimon. Dominarea englezilor a devenit evidentă la mijlocul reprizei secunde, după intrarea lui Balotelli şi Adam Johnson. Proaspăt înregimentat de la Inter, "Super-Mario" şi-a respectat statutul şi a înscris unicul gol al meciului în minutul 72, când a împins în plasă pasa lui Adebayor. Până la modificarea tabelei, "The Blues" au mai irosit o şansă imensă prin ex-catalanul Yaya Toure, care a "îndoit" bara din stânga lui Pantilimon cu un şut năprasnic din 7 metri. Până la urmă nici nu mai contează că Florian Mayer n-a acordat penalty nici la Curtean în prima parte şi nici la Zicu în mitanul secund. Nu putem vorbi de viciere de rezultat, atâta timp cât în ultimele 20 de minute City a jucat cu frâna de mână trasă, dând senzaţia că dacă şi-ar propune să mai înscrie de trei ori, ar reuşi fără probleme.

În final, nu rezultatul e important în asemenea meciuri, în condiţiile în care oricum şansele Politehnicii nici nu se apropiau de genunchiul broaştei. Văzându-i aseară pe Tevez, Adebayor sau David Silva, m-am întors cu gândul la ceea ce se întâmpla pe acest stadion în urmă cu exact 10 ani. Bălăriile creşteau nestingherite în spatele porţilor, iar puţinii spectatori care mai luau drumul arenei trebuiau să se uite bine unde se aşează, pentru a nu face cunoştinţă cu vreun cui ruginit în cel mai brutal mod posibil. Atunci tânjeam după câte-un meci cu Steaua, Dinamo, ba chiar şi cu Bistriţa sau Astra. Nici nu îndrăzneam să sper la mai mult. Acum am avut un campion mondial la câţiva metri de mine. Iar asta într-un meci oficial, nu în vreun amical de gală.

Duel cu britanicii, după 30 de ani

Au mai rămas ceva mai mult de 24 de ore până la startul marelui meci cu Manchester City. Poli va întâlni mâine seară un veritabil "El Dorado" financiar, un club care are posibilitatea de a achiziţiona orice jucător din lume la ora actuală. Pe lângă toate acestea, City rămâne reprezentanta unui Regat cu care fotbalul timişorean nu s-a mai întâlnit de exact trei decenii.

Ediţia 1980/1981 a Cupei Cupelor a adus la Timişoara două formaţii din Marea Britanie. Mai întâi a fost Celtic Glasgow, un nume cu răsunet la acea vreme. Apoi a urmat West Ham United, gruparea la care evolua, printre alţii, şi actualul "Sir", Trevor Brooking. Cum despre întâlnirea cu londonezii există puţine mărturii foto sau video, vă propun să rememorăm dubla de poveste cu Celtic Glasgow. Acum exact 30 de ani, Poli izbutea una dintre cele mai mari performanţe ale fotbalului timişorean de după Război.

În aşteptarea "cetăţenilor"

Au mai rămas două zile până la cel mai interesant meci de pe "Dan Păltinişanu" din ultimii ani. Deşi în sezonul precedent au trecut pe la Timişoara formaţii ca Şahtior, Stuttgart sau Ajax, niciuna dintre ele nu se poate lăuda cu un lot atât de înţesat de vedete precum Manchester City. Robinho, Carlos Tevez, David Silva sau Yaya Toure sunt doar o mică parte din "galaxia" formată în numai doi ani de petrodolarii celor de la Abu Dhabi United Group.

Iată, aşadar, câteva date inedite din istoria adversarei de joi a Politehnicii.

• Manchester City se numără printre membrii fondatori ai Premier League. Trupa antrenată la acea vreme de Peter Reid s-a clasat pe locul 9 în ediţia 1992/1993, prima disputată în actualul format al campionatului englez.
• Numerele şi-au făcut apariţia pe tricourile fotbaliştilor pentru prima oară la finala Cupei Angliei din 1933, disputată între City şi Everton.
• Alec Herd şi David Herd sunt prima pereche tată-fiu care au pus mâna pe trofeul FA. Primul a cucerit Cupa în 1934 în tricoul lui City, în timp ce fiul său a triumfat în 1963 cu rivala Manchester United.
• Manchester City este primul club care a ajuns în finala Cupei Angliei şi a retrogradat în liga secundă în acelaşi sezon, fapt consemnat în 1926. În situaţii similare s-au mai regăsit ulterior Leicester City (1969), Brighton and Hove Albion (1983) şi Middlesborough (1997).
• Transferul lui Dennis Law de la Huddersfield la Manchester City, din martie 1960, a fost prima tranzacţie dintre două cluburi britanice care a sărit de 50.000 de lire.
• În sezonul 1986/1987, Eric Nixon a stabilit un record greu de doborât. Este primul şi, până acum, unicul fotbalist care pe decursul unui an competiţional a evoluat în patru eşaloane diferite. Nixon a început în prima ligă la City, fiind ulterior împrumutat la Southampton, apoi la Bradford în liga a doua, la Carlisle în liga a treia, pentru ca sezonul să-l încheie la Wolverhampton în liga a patra.
• Manchester City este deţinătoarea recordului de eficacitate în ceea ce priveşte echipele retrogradate din prima ligă engleză. "The Blues" au punctat de 89 de ori în ediţia 1925/1926, când au luat drumul eşalonului secund.
• Billy McNeil e unul dintre puţinii tehnicieni care au pregătit în acelaşi sezon două echipe care urmau să retrogradeze. În sezonul 1986/1987, a stat pe banca lui Manchester City şi Aston Villa, ambele coborând un eşalon la finalul ediţiei.
  

Subţire de vară

Poli a obţinut o remiză pe "Ion Oblemenco" , după cel mai şters meci al acestui început de sezon. Deşi au părut că şi-au uitat jocul de construcţie în autocar, băieţii lui Petrovici nu s-au dezminţit şi au obţinut punctul aşa cum ne-au obişnuit: în prelungiri.

Bambilici în toată regula pe fostul "Central". Multă lume se aştepta la un spectacol, dată fiind şi revenirea Universităţii în Bănie după mai bine de opt luni. Cu toate acestea, căldura şi ora înaintată de disputare a partidei par să fi afectat ambele echipe. Lacune grave în jocul de construcţie, greşeli flagrante în apărare, lipsă de idei. Cam aşa se poate rezuma pe scurt partida de aseară. Detaliile nici nu-şi au rostul. S-au marcat două goluri total întâmplătoare, care puteau veni, până la urmă, şi din cele două penalty-uri trecute cu vederea de Augustus Constantin.

Ceea ce mi-a atras mai mult atenţia a fost răceala (nejustificată, spun eu) cu care a fost primită Poli la Craiova. De unde Dumnezeu această înverşunare împotriva Timişoarei? Înţeleg că actuala conducere a clubului n-are cum să stârnească simpatii. Nici măcar în Banat. Înţeleg nu-i aveţi la inimă pe unii dintre actualii componenţi ai echipei. Dar ce aveţi cu oraşul, fraţilor? Fără să mă leg de eternele discuţii despre oltenii care vin în Banat la studii, ţin să rememorez un episod din toamna lui 2001. Fără îndoială, o bună parte a celor care au înjurat Timişoara aseară cu atâta înverşunare îl vor afla în premieră. Galeria Universităţii se afla la Timişoara pentru meciul cu UMT. În aceeaşi zi, la "matineu", Poli o întâlnea pe Minaur Zlatna. La pauza partidei din liga secundă, la Peluza Sud, şi-au făcut apariţia circa 300 de olteni, care au scandat pentru Poli până la ultimul fluier. Gest recompensat cu aplauze de întregul stadion. Serviciul a fost întors în primăvara lui 2005, când Commando Viola afişa un banner la meciul direct cu mesajul "Ştiinţa în A". Ce s-a întâmplat între timp pentru ca Poli să fie primită la fel ca Steaua şi Dinamo în Bănie? Asta în condiţiile în care prin Complexul Studenţesc din Timişoara încă te poţi plimba cu tricoul Craiovei fără să te întrebe nimeni de sănătate.

L.E.: Era să uit de bannerul afişat tot de galeria timişoreană nu mai departe de luna aprilie a acestui an, la partida de la Severin: "Redaţi Universitatea Craiovei".